ATÎT DE FRAGEDĂ...
Atît de fragedă, te-asemeni
Cu floarea albă cireş,
Şi ca un înger dintre oameni
În calea vieţii mele ieşi.
Abia atingi covorul moale,
Mătasa sună sub picior,
Şi de la creşte pîn-în poale
Pluteşti ca visul de uşor.
Din încreţirea lungii rochii
Răsai ca marmura în loc -
S-atîrnă sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi şi noroc.
O, vis ferice de iubire,
Mireasă blîndă din poveşti,
Nu mai zîmbi ! A ta zîmbire
Mi-arată cît de dulce eşti,
Cît poţi cu-a farmecului noapte
Să-ntuneci ochii mei pe veci,
Cu-a gurii tale calde şoapte,
Cu-mbrăţişări de braţe reci.
Deodată trece-o cugetare,
Un văl pe ochii tăi fierbinţi :
E-ntunecoasa renunţare,
E umbra dulcilor dorinţi.
Te duci, ş-am înţeles prea bine
Să nu mă ţin de pasul tău,
Pierdută vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu !
Că te-am zărit e a mea vină
Şi vecinic n-o să mi-o mai iert,
Spăşi-voi visul de lumină
Tinzîndu-mi dreapta în deşert.
Ş-o să-mi răsai ca o icoană
A pururi verginei Marii,
Pe fruntea ta purtînd coroană -
Unde te duci ? Cînd o să vii ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...