Poezia Cum Universu-n Stele...de Mihai Eminescu

CUM UNIVERSU-N STELE...


Cum universu-n stele iubește noaptea clară,
Cu toate-a mele gînduri astfel eu te-am iubit,
Cînd am plecat eu fruntea cu-a gîndului povară
Pe sînu-ți să se-nchidă de lume ostenit.


Simții atunci puternic cum lumea toată-n mine
Se mișcă, cum se-ndoaie a mării ape-ntregi
Și-n fruntea mea, oglindă a lumilor senine,
Avem gînduri de preot și-avem puteri de regi.


Dar ca pe-un măr cu vierme mi-ai omorît simțirea
În goana lumei oarbe, pe strada în noroi.
De-atunci mă-ntreb cum oare de m-a-nșelat privirea
Cum s-a putut ca-n lumea asta să ne iubim... noi ?


Astăzi inima-mi este o rădăcin-uscată,
Gîndirea mea o toamnă ca gîndul unui mort,
Sunt ca un imperator cu fruntea devastată :
De mult nu știu nimic de imperiul ce-l port.