Pagini
- Pagina de Pornire
- Cum să ne Îngrijim de Sănătate și Frumusețea Noastră
- Contact
- Plante Medicinale - Tratamente Naturiste
- Sfaturi Pentru Tinerii Căsătoriți
- D-Ale Casei Canal pe Youtube
- Rețete ( Mîncare ca la Mama Acasă ) Rețete Bătrînești
- Câinele Sănătos și Câinele Bolnav
- Alimentația Copilului Mic
- Sfaturi Utile
- Poeții, Poezii, Fabule, Colinde, Pastele, Doine, Balade
Poezia Mortua Est ! de Mihai Eminescu
MORTUA EST !
Făcile de veghe pe umezi morminte,
Un sunet de clopot în orele sfinte,
Un vis ce îşi moaie aripa-n amar,
Astfel ai trecut de al lumii hotar.
Trecut-ai cînd ceru-i cîmpie senină,
Cu rîuri de lapte şi flori de lumină,
Cînd norii cei negri par sombre palate,
De luna regină pe rînd vizitate.
Te văd ca o umbră de-argint strălucită,
Cu aripi ridicate la ceruri pornită,
Suind, palid suflet, a norilor schele,
Prin ploaie de raze, ninsoare de stele.
O rază te nalţă, un cîntec te duce,
Cu braţele albe pe pieptul puse cruce,
Cînd torsul s-aude l-al vrăjilor caier
Argint e pe ape şi aur în aer.
Văd sufletu-ţi candid prin spaţiu cum trece ;
Privesc apoi lutul rămas... alb şi trece,
Cu haina lui lungă culcat în sicriu,
Privesc la surîsu-ţi rămas încă viu-
Şi-ntreb al meu suflet rănit de-ndoială,
De ce-ai murit, înger cu faţa cea pală ?
Au nu ai fost jună, n-ai fost tu frumoasă ?
Te-ai dus spre a stinge o stea radioasă ?
Dar poate acolo să fie castele
Cu arcuri de aur zidite din stele,
Cu rîuri de foc şi poduri de-argint,
Cu ţărmuri de smirnă, cu flori care cînt ;
Să treci tu prin ele, o sfîntă regină,
Cu păr lung de roze, cu ochi de lumină,
În haină albastră stropită cu aur,
Pe fruntea ta pală cunună de laur.
O, moartea e-un chaos, o mare de stele,
Cînd viaţa-i o baltă de vise rebele;
O, moartea-i un secol cu sori înflorit,
Cînd viaţa-i un basmu pustiu şi urît. -
Dar poate... o ! capu-mi pustiu cu furtune,
Gîndirile-mi rele sugrum cele bune...
Cînd sorii se sting şi cînd stelele pică,
Îmi vine a crede că toate-s nimică.
Se poate ca bolta de sus să se spargă,
Să cadă nimicul cu noaptea lui largă,
Să văd cerul că lumile-şi cerne
Ca prăzi trecătoare a morţii eterne...
Ş-atunci de-a fi astfel... atunci în vecie
Suflarea ta caldă ea n-o să învie,
Atunci graiu-ţi dulce în vecie este mut...
Atunci acest înger n-a fost decît lut.
Şi totuşi, ţărînă frumoasă şi moartă,
De racla ta razim eu harfa mea spartă
Şi moartea ta n-o plîng, ci mai fericesc
O rază fugită din chaos lumesc.
Ş-apoi... cine ştie de este mai bine
A fi sau a nu fi... dar ştie oricine
Că ceea ce nu e, nu simte dureri,
Şi multe dureri-s, puţine plăceri.
A fi ? Nebunie şi tristă şi goală ;
Urechea te minte şi ochiul te-nşală ;
Ce-un secol ne zice ceilalţi o deszic.
Decît un vis sarbăd, mai bine nimic.
Văd vise-ntrupate gonind după vise,
Pîn' dau în morminte ce-aşteaptă deschise,
Şi nu ştiu gîndirea-mi în ce să o stîng :
Să rîd ca nebunii ? Să-i blestem ? Să-i plîng ?
La ce ?... Oare totul nu e nebunie ?
Au moartea ta, înger, de ce fu să fie ?
Au e sens în lume ? Tu chip zîmbitor,
Trăit-ai anume ca astfel să mori ?
De e sens într-asta, e-ntors şi ateu,
Pe palida-ţi frunte nu-i scris Dumnezeu.
Postare
ANPC Termeni și Condiții