Poezia Bejenia de Ion Pillat

BEJENIA



N-auzi pe vale scîrțîit de cară ?
Nu vezi în zare peste sate fumul ?
Intrară, bade, turcii iar în țară,
La munte fug rumânii cu duiumul.



Pîrjol și foc aduc cu ei păgînii,
Omoară mamele și taie pruncii...
Dar la răscruci, de lași poteca luncii
Și-o iei pieptiș drept la poiana stînii,



Sub norul care piere ca o plută,
Prin fagii ce-și opresc aci hotarul,
La șipotul cu apă nencepută
Au poposit. - Despriponit, măgarul,



Blegind urechea blîndă, se apleacă
Spre maica alăptîndu-și pruncul sfînt -
Dar, necăjit, cu gîndul la pămînt,
Iosif Întinde mămăligă seacă.



Ce greu, ce lung e drumul de bejenie !
Vrea Domnul să le mîntuie aleanul :
Le-a hotărît ca o blagoslovenie
Nu țara din Eghipet, ci Ardealul.