Poezia Biserica de Altădată de Ion Pillat

BISERICA DE ALTĂDATĂ



Biserică de altădată, ce ctitor mi te-a scos în cale
Cu zarzări din curtea veche și năpădită de urzici,
Sub coperiș lăsat pe-o rînă, la margine de mahalale,
Sub turnul mîngîiat în aripi de raze și de rîndunici...




Cu chipul șters în zugrăveală : Matei și Marcu, Ion și Luca,
Evangheliștii de pe vremuri, tuspatru, predică-n pustiu -
Amurgul doar și toamna, singuri, dau să pătrundă prin uluca
Grădinii Domnului, pe care azi credincioșii n-o mai știu...




Biserică de altădată, din nou primește să-ți calc pragul
Ca-n noaptea primăverii mele cu zarzării-nfloriți pe cer.
În somnul veșnic bunu-ți preot de mult și-a lepădat toiagul
Și întru Domnului, odihnește bătrînul său paracliser.



Stau singur în amurg de toamnă azi, singur eu cu patimi multe-
Și nimeni nu mai toacă seară suflet și prin mahala,
Nu-i nimeni să se roage-n tindă, și taina nimeni s-o asculte
Și la icoane să aprindă sfînt lîngă sfînt, stea lîngă stea.