MĂRȚIȘOR
Privești de pe poteca ce urcă-n deal la noi,
Din zbor întîia barză cum cade pe zăvoi.
Vezi trenul care intră încet de tot în gară,
Și omul care sapă, și plugul care ară.
A nins cu nea de floare de prunii din livezi
Și munții de la Rucăr cu iarna lor îi vezi.
Auzi pe sub podgorii un cîine care latră.
Te simți legat de toate - nu poți urni o piatră.
Aceste lucruri simple ce veșnic îți sînt !
Ce sfîntă bucurie descoperi în pămînt.
Ce limpede te cheamă un cuc : o dată, două -
De fiecare dată ți-e inima mai nouă.
De fiecare dată mai trainic te unești
Cu farmecul acestor priveliști cîmpenești.
În gară, trenul a început să miște.
Toți pomii, ninși, pe dealuri îi flutură batiste.
Gîlgîitor, din iarbă un șipot s-a trezit.
În tine și prin ramuri e cerul limpezit.
Ce rîsete, ce chiot pe drumurile viei -
Pe unde-au mers părinții îți duci și tu copiii.
O nouă viață astăzi de viață veche legi,
Dau muguri pretutindeni din veștedele crengi.
Cu apa ei lumina ți-a botezat cîmpia.
Ce pace e pe omul în alb ce sapă via,
Pe barza ce se duce pe Argeș tot în sus,
Pe-adîncul rost al vieții la care te-ai supus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...