Poezia Juruirea de Ion Pillat

JURUIREA


Și dacă-a fost Sfîntă-Măria cea mică,
Să meargă la hram cu toți se ridică.


Și dacă-a fost ziua de toamnă senină,
Cînd urcă Negoiul pe zări de lumină,


Pe la drumul cu plopii foșnind frunza rară,
Părinții Măriei porniră în țară.


Fetița-n căruță ședea între ei -
Ca apa de șipot erau ochii ei.


Trecură o vale, și două, și șapte...
E noapte, și cerul e calea de lapte


Pe care se duce car mare și-oier -
Ioachime, schitul nu e nicăieri.


Zadarnic ceri drumul pierdut, la o stînă.
Fetița adoarme cu capul pe mînă,


Și maică-sa țolul îl trage pe ea -
Maria acolo sfînt vis că visa.


Și, iată, prin frasini răsare lin luna...
Argintul din vis se lasă ca bruma.


Un schit se vestește, nou-nou, din pămînt,
Ca Sfînta-Măria să-i fie hram sfînt...


Și cum calcă fata cu frică-n altar,
În cer sună buciume peste hotar.


Și cum se închină smerit la icoane,
Toți îngerii Domnului cîntă în strane,