CÂNELE OVREIULUI
Într'un an, cândva 'ntr'o vară
Nu știu unde, în ce sat,
Un ovrei mergând cu marfă
Într'o curte a intrat.
Și cum intră el pe poartă
Cu bagajul la spinare,
Hop, îi sare înainte
Un dulău urît și mare.
,,Ce să fac acum ? se'ntreabă
Bietul Ițic supărat. -
Dacă strig să vie omul,
Pân'să vie - m'a mâncat !
Dacă plec pe poartă iară -
Aș pleca eu bucuros
Dar dulăul e în stare
Să m'apuce pe din dos...
Nici încolo, nici încoace,
Ia mai bine stau pe loc ;
Și-am să-l iau cu vorbă bună -
Chiar așa să am noroc !”
- Moi Grivei, zic zău, ascultă
De cînd umblu eu pe jos
N'am văzut în toată lumea
Un cățel așa frumos !
Mă mai duc la târg eu, lasă,
Ți-oi aduce un covrig.
Ce folos ai dacă latri ?
Parcă-ți iese vr'un câștig ?
Moi Grivei, tu ești cuminte,
Ce-ai cu mine de'mpărțit ?
Am venit la bedea Gheorghe -
Ei, și ce-i dac'am venit ?
N'am să stau un an la dânsul,
Plec îndată la haham...
Dar dulăul se repede
Și mai tare ; ham ! ham ! ham !
- Stai pe loc ! Ai-vei mi-e frică !
Ci păcat că n'am o pușcă !
Badi Gheorghe, badi Gheorghe,
Ieși afară că mă mușcă !
Badi Gheorghe iese'n ușă,
Dă c'o piatră după câne
Și-apoi zice : - Nu te teme !
Ține-ți inima, jupâne !
Nu știi vorba românească
Dela moși-strămoși lăsată,
Că un câne care latră
Nu te mușcă niciodată ?
- Știu pruverbul - zice Ițic -
Că-l avem și la orvei,
Știu prea bine... dar e vorba
Dacă-l știe și Grivei !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...