Poezia La Zăvoi de Ion Pillat

LA ZĂVOI



Mă-ntorc la tine, Argeș, o, rîu de-odinioară,
Pe drumul de fînețe ce fuge printre clăi,
Dar unde mai sînt astăzi, să ție-aceleași căi,
Tustrei copiii veseli, de-atunci, din cărioară ?



Și unde-i scăldătoarea în care ca un vrac
- Zăvoi cu păr de sălcii și ochi de apă vie -
Schimbai nisipu-n aur, cu varga de magie
A razei pogorîte pe cerul porumbac.



De două ori același nu m-oi scălda în ape,
Căci zilele de-a valma cu valul tău se scurg,
Și vacile bășțate de soare în amurg
Nu beau același Argeș cînd vin să se adape.



În cipciit, în clipot și-n șopot nencetat,
Alt rîu, din clipă-n clipă, te-a zămislit izvorul ;
Nebănuit ca dînsul mă naște viitorul -
Dar tu te chemi tot : Argeș, eu tot : Ion Pillat.