UNOR MORI DE VÎNT
O, strașini cu-aripi negre pe discul alb al lunii,
Care-și aduc aminte, așa bătrîne sînt,
De Don Quihote-n luptă cu morile de vînt
Zărite pe-nnoptate pe drumul Pampelunii !
Sub șița învechită își întocmesc lăstunii
În primăvară cuiburi de paie și pămînt,
Și fiecare toamnă vă sapă un mormînt
În stîncă, pe țărînă, sau prin nisipul dunii.
Deși vă paște moartea cumplită an de an,
Tot mai păstrați trufie de nobil castilian ;
Subțire, brațul vostru înalță parcă-o spadă...
Și cum stați nemișcate - pricep : pîndiți grămadă
Să vie-n licărire de zale ce răsun'
Hidalgo de la Mancha și vinul lui nebun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...