PUII CLOȘTII
( Versuri improvizate cu ocazia serbarei
din Cișmigiu în folosul incendiaților din Focșani )
În Cișmigiul verde, brînduși de primavară,
Sub chipuri dragalașe de vesele capile,
Apar ca niște zîne din lumea legendară,
Ce morților din groapă ar ști să deie zile.
Rîzînd, ele cînd țuică ; dar aspra băutură
Devine-un nectar dulce sub dulcea lorprivire.
Ferice care soarbe măcar o picatură
Pe care-a dismierdat-o o gingașă zîmbitoare !
Priviți ! ele se mișcă în raze vii de soare,
Înveselind chiar cerul cu fapta lor cea bună,
Căci ele-s Puii cloștii, de fire-ndurătoare,
Și sfînta Caritate în juru-i le adună.
Rămîne în admirare oricine le privește,
Odrasle-a României cu grațioase daruri,
Blînzi îngeri care vesel, cînd lumea pătimește.
Revarsă-o rouă lină pe trista omenire.
Zîmbiți, copile scumpe, acelor arși de focuri.
Zîmbirea virginală e un ceresc tezaur.
Voi știți a scoate mană din rîsete și jocuri
Și țuica s-o prefaceți în ploaie chiar de aur.
Din crengi o pasărică maiastră zice : ,,Oare
Voi, care stingeți focul din suflete cu chinuri,
Gîndit-ați vreodată ce flacări arzătoare
Curînd o să aprindeți în a junimea sînuri ?”
Dar fie ce-a fi, lumea v-admiră, mult ferice...
Prin voi de cruda soartă sărmanului nu-i pasă.
Oricine bea o țuică din mîna voastră zice :
,,Ah, de-aș avea o cloșcă și pui ca voi în casă !”
1882
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...