Poezia Oblonul de Ion Pillat

OBLONUL



Cînd pentru mine ceasul de somn bătuse iar,
Cînd lampa din odaia copilului ieșise,
Lăsîndu-mă în umbra obloanelor închise,
Ducînd cu dînsa ziua cu chip familiar,



Cînd, singur pe al nopții necunoscut hotar,
Simțeam - cu ce durere ! - că tot mă părăsise
Și adormeam departe de ce avusem, mi se
Umpleau de lacrimi ochii și pieptul de amar.



Dar mă trezeam deodată zîmbind în dimineață,
Căci, deschizînd oblonul, părinții mei c-un semn
Îmi dăruiau o lume de-azur și de verdeață.



Azi mă gîndesc la noapte coșciugullui de lemn,
La tatăl meu din ceruri, la mîna ce-o să vie
Să-mi dea, crăpînd mormîntul, lumina pe vecie.