Poezia Ultima Fugă de Ion Pillat

ULTIMA FUGĂ

( Fragment dintr-un poem părăsit : Sfîrșitul pămîntului )


Albatroșii, cormoranii, goelanzii, pe vecie
Părăsesc șiraguri marea înghețată și pustie,
Unde soarele pe raze răsărind, rotund și larg,
Nu-i brăzdat de profilarea legănatului catarg.
Vulturii pleșuvi, ereții, gipaeții și condorii,
Vin țipînd spre oceanul ce inundă sicomorii,
Oglindind pentr-o clipită în oglinde ce dispar :
Umbra frunzei nemișcate, zborul tremurat și rar.
Ibiși roșii, berze albe și flaminzi trandifirii,
Invazia cu lumine orizonturi străvezii,
Fîlfîind în faptul serii ca petale duse-n vînt...




Cea din urmă caravană pribegită pe pămînt,
Elefanții care poartă veacurile în spinare,
Se înalță : povîrnișuri prăvălindu-se prin zare,
Și pe pasul lor pantere vin tîrîș, din salt în salt.
Nu-i cetate să înfrîngă neînfrînatul lor asalt :
Înfrunzesc smochini pe ziduri și tăcerea-n veac domni-va
La Angkor, la Siracusa, la Pergam și la Niniva...




Dar izbind cu valul prăbușitele pustietăți,
Legănînd pe undă soare și rupîndu-l în bucăți,
Pe cîmpia unde greieri își torceau prelung cîntarea,
Se revarsă tot mai mare, cu murmur și muget, marea.
Zei, altare se afundă. Toți Cezarii și toți Porii,
Sub aureola verde ce le-o lasă madreporii,




Dorm totuna cu nisipul risipiți prin ocean.
Peste dînșii hipocampii și delfinii fug. În van
Gîrbovită se trudește pretutindeni, cariatida,
Din sargase să ridice în spre soare Atlantida -
Vine noaptea, vine umbră, vine gerul, vin ghețari...
Și planeta-și mîna viața, ruga, dorul, fuga, zborul,
Spre limanul de lumină ce încinge Ecuatorul...

( În colaborare cu Horia Furtună )