NAUFRAGIATUL
Drumul lui trezind spirale în repaosul profund,
Cobora cu ochi de sticlă, alb ca varul, prin pereții
De calcare unde,-n umbră, alipiți de veci, bureții
Își mișcau pădurea vie pe abise fără fund.
Se-afunda încet, cu calmul putrezitelor carene,
Care-și duc în voie marfă, căpitani și mateloți,
Pribegind în oceane, fără cîrme și piloți...
Cobora lipsit de brațul așteptatelor sirene.
Și pe cînd treceau deasupra, sus, în goana unui port
- Ca un zbor ușor de umbre peste cîmpuri elizee -
Caravelele-mpînzite în suflări de alizee...
Se-afunda prin întuneric nepăsarea unui mort.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...