Poezia Imn Cătră Soare de Vasile Alecsandri

IMN CĂTRĂ SOARE



O ! soare, creatorul când de pe tronul său
Ţi-a zis să fii, vrând lumei să dea supremul bine
Atunci el cu mândrie s-a oglindit în tine,
Şi chipul-i sfânt rămas-a în veci discul tău.



Atunci o liniştire profundă s-a lăţit
Pe neagra frământare ce clocotea în haos,
Şi lumile gustat-au întâiul lor repaos
Şi cea întâi zâmbire sub ceruri s-a ivit.



Atunci o armonie sublimă la auz
Ieşi din a ta harpă cu strunele de rază,
Şi-n noapte-i universul fu vesel ca să vază
Pe calea veciniciei eternu-i călăuz.



O! soare fără umbră, o ! splendide izvor
De viaţă, de rodire, de cânt şi de credinţă.
Prin tine se afirmă înalta provedinţă.
Din tine-a plecat zborul cerescului amor.



Tu geniului falnic dai aripi şi cununi,
Tu omului ce moare insufli dor de zile
Tu dai un dulce farmec la flori şi la copile,
Ce sunt a tale fiice, minune-ntre minuni,



A tale ziori sunt dalbe, măreţ al tău apus,
Păşind cu maestate în calea-ţi ideală,
Formezi o luminoasă arcadă triumfală
Prin care omenirea zăreşte Domnul sus.



Din toţi nenorociţii cel mai nenorocit
E orbul ce nu vede sublima ta splendoare,
Din toţi cel mai cu parte şi cel mai fericit
E vulturul, ce poate să te aținte,-o! soare.




Eu, mic atom, în lume perdut, neînsemnat,
Te port în al meu suflet cu-ntreaga ta mărire,
Căci vecinic el se-nalţă spre tine-n strălucire,
Ca razele-ţi cuibul de unde au plecat.



În tine  cred, o ! soare, de tine-mi este dor,
Prin tine cunoscut-am văpaiele iubirei ;
Cu tine-am fost tovarăş pe calea fericirei ;
În tine-am sorbit viaţa, în tine vreau să mor !

   (1886-?)