PE ALBUMUL D-NEI V. BOERESCU
Spre orizontul depărtat
Privesc, visînd neîncetat
În zilele de primăvară.
Cu ochii vreu ca să pătrund
Misterul straniu și prifund
Ce stă ascuns din lume-afară.
Atras de-un farmec neînvins,
Purtat de dorul meu aprins,
Mă rătăcesc prin țări frumoase,
Și văd sub ceruri azurii
Trecînd pe nouri argintii
Un zbor de zîne radioase.
Văd marea blînd-al cărei val
E limpede ca un cristal,
Și-n fundul lumei se lovește
De-un plai floriu, necunoscut,
În care, lucru necrezut !
Amorul vecinic înflorește.
Apoi verzi insule-mi apar,
Cu maluri de mărgăritar
Și cu poiene-ncîntătoare.
Prin aer cîntă ciocîrlii
Și zboară-un roi de colibrii,
Ca petre scumpe zburătoare ;
Iar pe sub paltinii frumoși
Văd ochi de tigri scînteioși
Și ochi dulci, galiși de gazele,
Dar mai puternic mă uimesc
Doi ochi mari, negri, ce lucesc
Ca doi luceferi pintre stele.
Cînd soarele-i pe asfințit,
În ei găsește-un cuib dorit,
În ei se culcă și s-ascunde,
Apoi cînd pleacă despre zori,
El îi preface-n negri sori,
Plini de-o lumină ce pătrunde.
A cui să fie pe pămînt
Acele vii minuni ce sînt
De toți cu-admirare ?
Mult aș dori, dacă ați vrea,
Ca să răspundeți, domna mea,
L-această simplă întrebare.
București 1881
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...