PĂDUREA DIN VALEA MARE
O simți deodată toată, cu o cutremurare,
Cum stăpînește peste micimea ta de om,
Cum mii de trunchiuri albe și cu un singur dom
Fremătător - pădurea de fagi din Valea Mare.
Aicea omenirea te lasă pic cu pic :
Începi de traiu-ți silnic și strîmb să te desferici,
Înveți uimit, să intri în codri ca-n biserici
Și că mai sfînt pe lume nu poate fi nimic
Decît această pace în razele-nserării,
Cînd se tîrăsc, alături de netede tulpini,
Din arborii aievea alți arbori mai senini,
Sub frunzele cu glasul dumnezeiesc aș mării,
Și cînd, legîndu-ți pașii de cale, te-ai oprit
Sub fagii nalți, în templul adevărat al firii,
Ca un bolnav de suflet redat tămăduirii,
La jgheabul care curge cu șipot potolit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...