Poezia Biserica Lui Horia de Ion Pillat

BISERICA LUI HORIA



Mai stai visînd la nunții ce șoimi și aur poartă ?
Pe vale, Arieșul șoptind îl mai auzi ?
Pribeagă lîngă Argeș, vădană prindre duzi,
Biserică pustie și fără brazi la poartă.



Cioplită din puterea molidului și din
Credința strămoșească șegată-n bîrna dură,
Ce meșter vechi, de țară cu greaua lui secură
Ți-a hotărît altarul lui Horia, destin ?



În jurului tău cresc duzii cu fragedă verdeață
Și iarba crudă-ntinde la soare plase verzi
Să prindă rîndunele de umbră. Tu îți pierzi
Deasupra lor, în frunze, clopotnița-ndrăzneață.



Pe moții tăi zadarnic îi mai aștepți, și nici
Un preot nu-ți mai cîntă, bătrîn, din psaltichie...
Dar azi, cu primăvara, cerească și pustie,
Slujești botez la granguri și nuntă la furnici.