SPRE IZVORANI
Las povîrnișul viei să cadă-n praf de soare,
Și-ntr-un tunel de frunze umbrite brusc pătrund.
Atît de dreaptă fuge cărarea pînă-n fund
Cî văd, ca prin ocheanul întors de-o vrăjitoare,
Căsuțele răzlețe din satul Izvorani
- Mici capre cățărate pe-o rîpă de lumină
Prin nuci proptiți ca-n bîtă în strîmba lor tulpină,
Sub sarică frunzoasă de gîrboviți ciobani -
Și- arătări din țară, în stampe japoneze -
Ca o furnică neagră ce-mpinge albu-i ou,
O fată cum zorește, greu de urnit, un bou,
Nemaiputînd pe coastă cireada s-o urmeze.
Pe cînd din zarea serii ca namile, cu rost
Răsar, rănind amurgul ceresc cu corul frunții,
Pe rînd : albaștri, vineți, de aur verde - munții
Păzind de-acolo basmul copilului ce-am fost.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...