Poezia Podul de Vasile Alecsandri

PODUL


( Scris pentru Margareta cînd va fi mare )


Pe podul unui vas feeric,
Cu forma de castel bogat,
Ce strălucește-n întuneric
Fantastic, vesel luminat,
Și care poartă drept catarguri
Trei turnuri nalte ce plutesc
Sub vastele albastre larguri
A oceanului ceresc,



Mă plimbu-n ora dimineții
La soarele desmierdător,
Ca-n timpul dulce-al tinereții,
Ca-n timpul meu de călător,
Și, farmecat de-o nălucire,
Îmi pare că dalbul palat
Se mișcă-n lină lenevire
Prin lumile ce le-am visat.



Mă duce la frumoase maluri,
Umbrite de verzi palmieri
Și-ncinse cu-aurite valuri
Sub aburiri de primăveri.
Mă duce-n India brahmină,
În raiul de la Taiti,
În care vecinica lumină
Îndeamnă vecinic de-a iubi.




El mai cu seamă se-ndreptează,
Unindu-se cu gîndul meu,
Spre-o țară mîndră și vitează
Și mare cît numele său,
Spre- Românie cer nemărginit
Să nu apuie scumpul soare...
Dar în ce vis m-am adîncit ?




O ! Margaretă drag nume,
Cu mine vină sus, pe pod,
Ca să culegem de prin lume
Al veseliei dulce rod.
Cîntînd, vom trece împreună
Pe lîngă plaiuri îngerești,
Și eu sub razele de lună
Ți-oi spune splendide povești.



Ne vom opri la cea minune
Din marea de la Ceylan ;
Vom trece-apoi în răpegiune
Strimtura de la Magelan,
Și te-oi conduce zîmbitoare
La radiosul paradis,
Prin care-n noaptea visătoare
Se rătăcește al tău vis,




La insula ce se încinge
De-un brîu de flori, apărător,
De care vecinic nu s-atinge
Nici o durere-n al ei zbor ;
La țărmul unde-s păsărele,
Soli drăgălași de fericire,
Ce poartă-n pliscul lor inele,
Inele pentru logodiri.


1 decembrie 1887