Poezia Mormîntul de Ion Pillat

MORMÎNTUL



De n-ar fi mușchiul crucii, vedeam un pat de flori
Gătit sub bolta verde și vie a pădurii.
Ai adormit în raiul din slovele scripturii,
Tu, ce-odihnești la umbră de codri șoptitori



Te-ai cununat cu moarte ce0n basmul Mioriței,
Păstorule de oameni, bunicule ! Acum
Ești zumzet de albine și-mprăștiat parfum
În via îmbătată de înflorirea viței.



Te-a biruit pămîntul, dar l-ai însuflețit
Și l-a pătruns iubire-ți de țară, ca semința.
Stejarilor prietenilor le-ai dăruit ființa
Și sîngele, ce curge cu seva înfrățit.



Orice copac din juru-mi îl simt că mi-e părinte,
Cu cea din urmă iarbă de mult am legămînt.
De dincolo de oameni, de timp și de mormînt,
Un ram se-apleacă tainic să mă binecuvinte.