Poezia Ghețarul de Ion Pillat

GHEȚARUL



Răsare a Polului magică stea
Pe albe pustiuri de gheață,
Și-n noapte, de țărmuri cuprinse de nea
Verzi valuri vuind se agață.



Răsună ghețarul cu ropot prelung,
Cînd apele dau să-l pătrundă,
Prin somnul zăpezii chemări îi ajung
Rostite din undă în undă :



- ,,Departe e marea cu val de smarald
Spre care vîslează năierii.
Murmură talazul și-n aerul cald
Șoptesc foșnitori palmierii.



Trec păsări cu pene albastre, în stol,
Umbrind străvezia oglindă,
În cercuri răzlețe atol și atol
Se-ncearcă zadarnic s-o prindă.



Cresc poame de aur, rodesc, apoi cad
Pe iarbă culese de vînturi
În insuli grădine, ce tainice scad
Prin zări : plutitoare pămînturi.”



Lung geme ghețarul ; să plece ar vrea
Spre marea de-a pururi senină,
Dar frigul îl leagă ; a Polului stea
Îl ține cu lanț de lumină.



Și gerul trosnește de dorul etern
A soarelui țară să vadă.
Năprasnic se zbate : din albul infern
Se rupe un pisc de zăpadă.



E slobod și drumul se-ntinde spre Sud !
E slobod pe sloboda mare !
Prin spumă de valuri, cu creștetul ud
Despică o nouă cărare...



Departe, pe marea cu val de smarald
Se-nalță un sloi de ninsoare.
Fantastica navă în aerul cald
Descrește sub flăcări de soare...



Vin pasări cu pene albastre, alin
Umbrind străvezia făptură,
Pe care de-acuma cu farmec deplin
Și visul, și moarte o fură.