DOMNULUI GABRIEL AZAIS
Un arbor ce mai mult rodește
Cu cît mai mult îmbătrînește
Sub cerul Țării Românești
E pomul trainic ca stejarul
Ce toamnei își închină darul
De mere grase, mari, domnești.
Din moși-strămoși la noi se spune
C-a fost a raiului minune
Pe timpii nașterei lumești.
Din pomu-i Eva încîntată,
Gustînd, a înflorit deodată
Ca cel mai splendid trandafir,
Și de pe-atunci orice fecioră
Poartă în ochi și-n inimioară
Un vis, un dor ș-un suvenir ;
Și-n Orient plin de mistere
Altarul cu arom de mere
Parfumă sfîntul unt-de mir.
Tu, Azais, ce-n bătrînețe
Pașești cu-avînt de tinerețe,
Cu fruntea sus, pe-al vieții drum,
Vechi arbor încărcat de poame
A căror suc ațîță foame,
Iar sați nu-aduce nicidecum,
Căci dau știință și plăcere
Precum un crin ne dă și miere
Și mult îmbătător parfum ;
Lăsat-ai, Azais, să cadă
Un fruct frumos din a ta roadă
Pentr-un poet din răsărit.
El l-a cules voios în cale,
Pe cînd purta zilele sale
Sub cerul vostru aurit ;
Și l-a gustat cu lăcomie,
Ș-aprins de-o dulce veselie
Ureaz-acum întinerit :
,,Acel ce bunurile-mparte
Ție,-Azais, să-ți facă parte
De trai mănos, și lung, și lin,
Ca să privești în a ta viață
Reînfrățirea cea măreață
Al neamului întreg latin.
Apoi să lași iubitu-ți nume,
Precum un măr domnesc în lume,
Ca să rodească tot în plin.”
1 februarie 1883
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...