BARBARUL
E-n mine-o herghelie de armăsari. Sînt unii
Mai albi ca spuma-nvolburată, zvîrlită-n vînt de mare,
Mai albi decît e coama Licornei legendare ;
Sînt alții, fără pată, mai negri ca tăciunii.
Toți încordați așteaptă și rînchezînd, nebunii,
Buceagurile vremii să le despic călare.
M-aștern cu ei cîmpiei, dar prăbușit în zare
Mă ridic iar ; mai aprig sub nepăsarea lunii
M-arunc stăpîn pe altul ; mă-ntunec în pustie...
Și voi urla năprasnic în liniștea tîrzie,
Cînd calul cel din urmă va necheza spre stele :
Tovarășe, cu mine în moarte o să sari,
Tu, cel mai fără margini al sufletelor mele !
- E-n mine-o herghelie de falnici armăsari.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...