Poezia Ce S-alegea De Noi, A Mea Nebună... de Mihai Eminescu

CE S-ALEGEA DE NOI, A MEA NEBUNĂ...


Ce s-alegea de noi, a mea nebună,
De ne-ntîlneam de mult cu-așa iubire ?
Sau nebuneam mai mult încă-mpreună,
Sau eu muream de-atîta fericire.


Viața mea cea strălucită
De ochii tăi cei de copil
Era cu zgomot și-nflorită
Precum e luna lui April.


Și-n astă înflorire zgomotoasă
Noi ne-am fi fost atît... atît de dragi...
Cu toane multe, tu, ca o crăiasă,
Iar eu - de tine lacom - ca un pagi.


Acum ca-n toamna cea tîrzie
Un istovit și trist izvor,
Asupra-i frunzele pustie
A noastre visuri cad și mor.


Și de nimica astăzi nu-mi mai pasă,
Nu cer nimic din lume, nici aștept.
Mă mir de ce cu strîngeri dureroase
Sărmana inimă mai bate-n piept.



În văduvire și eclipsă,
Eu anii mei îi risipesc,
Simțind în suflet pururi lipsă
De chipul tău dumnezeiesc.