Poezia Umbra Lui Istrate Dabija-Voievod de Mihai Eminescu

UMBRA LUI ISTRATE DABIJA-VOIEVOD


Cum trece-n lume toată slava
Ca și un vis, ca spuma undei !
Sus, în cetate la Suceava,
Eu zic : Sic transit gloria mundi !
Pe ziduri negre bate lună.
Din vechi icoane numai pete,
Sub mine-aud un glas ce sună,
Un glas adînc, zicînd : „Mi-e sete”.


Și văd ieșind o umbră albă.
Moșneag bătrîn, purtînd coroană,
Pe pieptul lui o sfîntă salbă,
Pe umeri largi o scumpă blană,
Ea mîna-ntinde blînd : - N-ai grijă,
Ce zic nu trece la izvod.
Eu sunt vestitul domn dabijă,
Sunt moș Istrate-voievod.


- Măria-voastră va să-ndemne
Pe neamul nostru în trecut?
Ci el cu mîna face semne
Că nu-nțeleg ce el a vrut.
- Măria-voastră-nsetoșează
De sînge negru și hain ?
El capu-și clătină, oftează :
- De vin, copilul meu, de vin.


Cînd eram vodă la Moldova
Hălăduiam pe la Cotnari.
Vierii toți îmi știau slova
Ș-aveam și grivne-n buzunar.
Pe vinul greu ca untdelemnul
Am dat mulți galbeni venetici ;
Aici lipsește tot îndemnul.
În lume mult, nimic aici.


La voi în lume ceealată,
Fiind cu milă și dirept,
M-a pus cu sfinții laolaltă
Și-n rai măduseră de-a drept.
Dar cum mai pune sfîntul Petre
La rău canon pe-un biet creștin !
Cînd cer să beau, zice „Cumetre,
Noi n-avem cimpoieri și vin”.


Și totuși domn fusesem darnic
Și bun de inimă cu toți.
De cîte ori l-al meu păharnic
Umplut-am cupa numai zloți !
Că ce sunt recile mademuri,
Ce aur, pietre și sidef
Pe lîngă vinul copt de vremuri,
Pe lîngă-un haz, pe lîng-un chef.


Împesurat-am eu și Beciul
Cu oaste bună și strînsuri;
Soroaca, Vrancea și Tigheciul
Trimis-au mii viteze guri
Să certe craii cu mînie...
Ce-mi pasă ? Mie deie-mi pace
Să-mi duc Moldova-n bătălie
Cu mii de mii de poloboace.


Atunci cîn turcii, agarenii
Mureau în iuruș cu halai,
Oștirea noastră, moldovenii
Se prăpădeau într-un gulai.
Și zimbrul cel cu trei luceferi
Luceau voios pe orice cort.
Precum ne-am dus, venirăm teferi
Și toți cu chef și nime mort.


Nici vin cu apă n-am să mestec,
Nici dau un basm pe toată fala.
De-aceea n-am nici un amestec
Oriunde nu îmi fierbe oala.
Cînd calcă țara hantatarii,
Eu bucuros în lupte merg,
Cînd între ei se bat magarii,
În fundul pivniței alerg.


Se certe ungurii și leșii...
Ce-mi pasă mie? La Cotnari
Eu chefuiam cu cimpoieșii,
Cu măscărici și lăutari :
Și sub umbrarele de cetini
Norodu-ntreg juca și bea,
Iar eu ziceam : să bem, prietini,
Să bem, pîn` nu vom mai putea.


Dacă venea să rătăcească
Vun învățat archeolog,
Vorbind în limba păsărească,
Nu m-arătam ca să mă rog.
Dar ție-ți place doina, hora,
Îți place-al viței dulce rod,
Tu povestește tuturora
De moș Istrate-voievod.


Le spune sfatul meu s-asculte.
S-urmeze vechiul obicei,
Să verse dintre cupe multe
Și la pămînt vo două-trei,
Căci are-n sîn Moldova noastră
Viteze inimi de creștin ;
Tineri, în veselia voastră,
Stropiși-le duios cu vin !


Și în Moldova mea cea dulce
Orînduit-am cu prisos :
Ca butea plină să o culce,
Cea goală iar cu gura-n jos.
Și astfel sta-n Moldova toată
Cu sus-n jos ce era treaz.
Odihna multă-i lăudată
La cel chefliu, la cel viteaz.


Cînd de mănușa lungii sabii
Mă reziman să nu mă clatin,
Cîntau cu toși pe Basdarabii,
Pe domnii neamului Mușatin,
Pîn` ce-ncheiau în gura mare
Cu Ștefan, Ștefan domnul sfînt,
Ce nici în ceriuri samăn n-are,
Cum n-are samăn pe pămînt !


Moldova cu stejari și cetini
Ascunde inimi mari de domn,
Să bem cu toți, să bem, prietini,
Să le vărsăm și lor în somn.
Păn` la al zilei blînd luceafăr
Să bem ca buni și vechi tovarăși ;
Și toți cu chef, nici unul teafăr,
Și cum sfîrșim să-ncepem iarăși.


Răpiți paharele cu palma,
Iar pe pahar se strîngă pumn
Și să cîntăm cu toți de-a valma
Diac tomnatic și alumn ;
Cîntăm adînc un : De profundis.
Perennis humes erit rex.
Frumoase vremi ! Dar unde-s ? unde-s ?
S-au dus pe veci ! Bibamus Ex.