Poezia Cîntec de Lună Nouă II de Nichita Stănescu

CÎNTEC DE LUNĂ NOUĂ



Eh... Cum te fugăream pe-acoperișe
jucînd în ochii goi tăceri piezișe
și visul de zăpezi și visul frate,
pe vremea cînd eram pisici dungate.



Aevea fulgul clipei căzătoare
mă îmbrăca în frig și în ninsoare
motan de aur alb ; urlînd întruna,
m-amestecam pe-acoperiș lu luna.


Se svîrcolea lung șarpele sub casă,
dar din ureche nu vroia să-mi iasă
și-mi aducea vifornița nebună,
prin dinți, zăpezile cu gust de lună.



Jucînd în ochii goi tăceri piezișe,
cum te mai fugăream pe-acoperișe
pînă în zarea lutului din aștri,
ca să te-mbrac în ochii mei albaștri.