Poezia Ah, Copacule de Nichita Stănescu

AH, COPACULE



Ah, copacule, frunza ta îmi cade pe umăr,
soarele-și rotește ochiul, căzînd la orizont,
umbra ta e lungă și subțire
pe cîmpul acesta pustiu, de piatră




Am rămas așa, ținînd în mînă
șaua și hamurile cu miros de cal
Mi-ar părea foarte rău să mor...
Poate și pentru că nu mi-e sete,
pentru că  aș vrea să plec, rămînînd
de dragul unui cal care putrezește
și-al unui copac cu frunze căzînd




Pînă unde - nici eu nu știu
și nici ce întîmplări vor fi în sufletul meu.
Ah, copacule, stelele sar dintr-o margine de pămînt
și e o dulce căldură și e un timp și e o liniște
ca o flacără verzuie, arzînd !