PRIN CÎTE O MANSARDĂ
Prin cîte o mansardă, în puterea nopții,
cînd orele trec greu și frigul tencuiește toate crăpăturile,
las cîte-o bucată, umărul de pildă,
ochiul cu geană și sprinceană pentru lume,
creionul și hîrtiile puțin roase
de prea mult purtat în buzunar...
Nimeni nu face nimic pentru mine.
Sînt o scară de serviciu, în spirală,
pe care urcă, ori coboară doar cîte-un om, singur.
Jos de tot, pe ușa de tablă, copiii
au schițat cu creta niște pomi, dar
dacă te uiți bine pot fi și libelule
ori case mai vechi
Printre acoperișurile ruginite, aici,
port cocoși de tablă pe umeri, și geamul
îngroșat de praf îl deschid cu mîna
care mai mi-a rămas -
știu, în curînd am s-o dau cuiva,
ori mai bine am s-o subțiez
ca să pot bate cu ea văzduhul
Restul nu-l pot schimba pe cuvinte.
Îl las așa cum e, să se împuțineze singur,
pe cîte-un pervaz, lîngă merele mucegăite,
pe cîte un scaun fără un picior
ori jos, pe firul de pămînt șerpuit
printre pietrele caldarîmului
unde birjarul din colț moțăie pe capră
Între timp, dacă mai e ceva sus,
atunci, desigur, va adormi legănat
de pocnitura neregulată și rară a caldarîmului,
sub potcoava calului, care prin somn
își trece osteneala, rînd pe rînd, cînd pe un picior,
cînd pe altul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...