Poezia Începutul de Nicolae Labiș

ÎNCEPUTUL



Bătăile versului am prins a desprinde
Nu din cărți, ci din horă, din danț,
Rimele, din bocete și colinde,
Din doinele seara cîntate pe șanț.



M-am născut iarna, la Sfîntul Andrei,
Cînd vîntu-n amurg șuiera prin ograda.
Munții ardeau în polei și lumini,
Lupii spulberau scîntei din zăpadă.



Am strîns sănătate din cremenea neagră,
Din vîna de apă, țîșnind încordat,
Și bătrînii din sat cînd muriră,
Toate iubirile moștenire mi-au dat.





Eu mă scăldam prin pîraie cu ochii deschiși,
Era o apă de cleștar și de stele -
Pești alburii, pîlpîind ca-ntr-un vis,
Lunecau lîngă genele mele.




Ori prin munții cu iarba-ntomnată pe creastă
Ascultam țîrîitul de greier bolnav ;
Gonind pe-un cer de-ntunecare vastă,
Nouri scămoși în spinări purtau frigul jilav.




Însemnam cu uimire pe-un petic de foaie
Cum scapără ceru-n băltoace întors.
Cum după munți ursuzi, după ploaie,
Fuioare de aburi s-au tors.




Pe atunci te-nvățam, țara mea, te-nvățam
Cu copaci și cu cer, cu pălmaș și cu vită,
Cu luna lividă sticlind în spărtura de geam.
Și cu gura uscată de foame ca piatra trăsnită





Au vuit arămurile în clopotniță, sus,
Și ca un vînt trecu prin sat mobilizarea.
Primenit în haine noi, tata la război s-a dus
Și l-a-nghițit albă și veștedă zarea.




Cu ochii ațintiți pe geamul spart,
Mama  rămase mută, ca de fier ;
Eu mă uitam în lături, iar soru-mea cea mică
Rîdea către păpușă-ntr-un ungher.




Fetele mari din sat, cu ochiul stîns,
Jeleau după flăcăii duși departe
Și mă rugau, înăbușite-n plîns,
Să le-nsăilez spre dînșii cîte-o carte.





Scriam acolo eu de frunze verzi,
De jale, și de cîte și mai cîte,
Și dorul către tata cu dorul fetelor
Se împletea în stihuri mohorîte.





Bătăile versului am prins a deprinde
Nu din cărți, ci la horă, din danț.
Rimele, din bocete și colinde,
Din doinele seara cîntate pe șanț.





Din zbuciumul de mamă-năbușit,
Și-al fetelor care uitau ce-i hora,
Pătrunse trist de dorul acelor
Ce din războaie nu au mai venit.