Selecționarea Pentru Reproducerea Cîinilor
SELECȚIONAREA PENTRU REPRODUCEREA CÎINILOR
Prin ,,crescător” trebuie înțeleasă acea persoană care se
ocupă cu prăsirea unor cîini de rasă, avînd cel puțin o
pereche în scopul obținerii unor descendenți cu calități
fizice și aptitudini superioare părinților din care provin
sau amatorii serioși care avînd o femelă de calitate excelentă
o împerechează
periodic cu masculi cel puțin de aceeași valoare, pentru
reproducere.
Această nobilă pasiune poate aduce mari satisfacții dacă
se respectă principala îndatorire și anume aceea de a fi
extrem de exigent și de a nu precupeți nici un efort pentru
ameliorarea calităților rasei pe care o profilează.
Pentru ca un crescător să reușească în misiunea ce și-a
asumat-o va trebui nu numai să se bazeze pe exemplare de
calitate, ci și să dea dovadă de devotament și pricepere,
să manifeste o bunăvoință corespunzătoare și, desigur
să dobîndească rapid rutina necesară.
Fiindcă este un lucru cunoscut că puii nu se dezvoltă
armonios concomitent; mai întîi cresc în înălțime, apoi
se dezvoltă în lungime, la un moment dat ia proporții
cavitatea toracică etc.
Numai asigurînd o alimentație complexă și potrivită
în diversele faze de creștere, soare și mișcare suficiente,
crescătorul va putea selecționa exemplare bine conformate
și corespunzătoare exigențelor.
Mai este necesar ca crescătorul să cunoască perfect obligațiile
estetice ce-i revin ( scurtarea cozii, a urechilor, îndepărtarea
pintenilor ) și îndatoririle medicale printre care se numără
prima deparazitare de viermi intestinali și prima vaccinare.
Un crescător avizat nu va studia doar caracterul exemplarelor
pe care vrea să lă împerecheze, ci se va informa și asupra
caracteristicilor familiilor din care provin.
O împerechere nu trebuie decisă fără o cunoaștere a fraților
deoarece se pare, după cele mai recente cercetări, că o
astfel de analiză este un mijloc mult mai serios de
stabilire a aptitudinilor decît cercetarea ascendenților, un
astfel de examen contribuind direct la determinarea calităților
așa-zis moștenite.
De cea mai mare importanță este așadar ca la dispoziția
crescătorului să fie o femelă de calitate excelentă.
,,Doar dintr-o femelă excelentă se pot naște pui excelenți”.
Selecționarea pentru reproducere este deci constituită
din investigarea concomitentă în mai multe domenii și
anume:
- în domeniul aptitudinilor: aceasta este cea mai veche
metodă și mai toate rasele se trag din acest mod de selecție;
- în privința originii: dacă au fost părinții excepționali,
va fi și puiul excepțional, fiindcă este demonstrat că în
obținerea unor calități moștenite intervin în mod hotărîtor
însușirile părinților.
- studierea calităților descendenților, metoda modernă
care, prin supravegherea urmașilor, selectează cele mai
voloroase exemplare.
Bineînțeles că selecția trebuie să țină seama de mulți
parametri ( agresivitatea, malformații osoase, predispoziții
la anumite boli etc. ) și că eliminarea subiectelor cu tare
este singurul remediu, fiindcă ele sînt ereditare și vor
avea tendința de a se reproduce.
În general însă toți crescătorii care s-au ocupat la un
moment dar de reproducere au folosit una din
următoarele metode:
Înmulțirea în linie ( line-breeding ).
Asocierea a doi reproducători a căror origine provine
de la același strămoș îndepărtat de tipul bunic sau
străbunic, ceilalți descendenți pe arborele genealogic
nefăcînd parte din aceeași linie.
Cînd se folosește reproducerea în cadrul aceleași linii,
sanguine, există o șansă mare ca gene nedorite să se
dubleze ca apariție.
De aceea nu este recomandată.
Încrucișarea în familie ( familly- breeding ).
Aici avem de-a face și cu alte rude apropiată printre
ascendenți.
Asemănător metodei precedente, este de evitat.
Reproducerea în interiorul aceleași linii sanguine în
proporție de cel puțin 50% se numește in-breeding.
Această consanguinitate poate conduce la generații
foarte apropiate între ele, spre pildă, masculul și
femela au avut același tată etc.;
în sfîrșit, numita reproducere afară, out-cros-breeding,
cea mai curent utilizată atunci cînd rasa este perfect
fixată și în care genitorii nu ai nici un fel de rude
comune.
Bineînțeles, această afirmație limitată în timp, deoarece
strămoșii comuni necunoscuți nu sînt excluși.
De asemenea, un crescător va trebui să se preocupe
și de educația precoce a puilor.
Menținuți în stare de izolare în kannel, fără suficientă
mișcare, fără însușirea noțiunilor de bază ale educației,
ai vor fi mai tîrziu greu de dresat, fricoși, cu tare
psihice care îi vor handicapa.
Și poate că nu vor trece mulți ani și se vor găsi și la
noi crescători pasionați care își vor asuma frumoasa
sarcină de a stabili un standard al splendidului ciobănesc
român ce nu așteaptă decît fixarea lui ca rasă și
prezentarea cu succes în circuitul expozițional.
Selecționarea Pentru Reproducerea Cîinilor
SELECȚIONAREA PENTRU REPRODUCEREA CÎINILOR
Prin ,,crescător” trebuie înțeleasă acea persoană care se
ocupă cu prăsirea unor cîini de rasă, avînd cel puțin o
pereche în scopul obținerii unor descendenți cu calități
fizice și aptitudini superioare părinților din care provin
sau amatorii serioși care avînd o femelă de calitate excelentă
o împerechează
periodic cu masculi cel puțin de aceeași valoare, pentru
reproducere.
Această nobilă pasiune poate aduce mari satisfacții dacă
se respectă principala îndatorire și anume aceea de a fi
extrem de exigent și de a nu precupeți nici un efort pentru
ameliorarea calităților rasei pe care o profilează.
Pentru ca un crescător să reușească în misiunea ce și-a
asumat-o va trebui nu numai să se bazeze pe exemplare de
calitate, ci și să dea dovadă de devotament și pricepere,
să manifeste o bunăvoință corespunzătoare și, desigur
să dobîndească rapid rutina necesară.
Fiindcă este un lucru cunoscut că puii nu se dezvoltă
armonios concomitent; mai întîi cresc în înălțime, apoi
se dezvoltă în lungime, la un moment dat ia proporții
cavitatea toracică etc.
Numai asigurînd o alimentație complexă și potrivită
în diversele faze de creștere, soare și mișcare suficiente,
crescătorul va putea selecționa exemplare bine conformate
și corespunzătoare exigențelor.
Mai este necesar ca crescătorul să cunoască perfect obligațiile
estetice ce-i revin ( scurtarea cozii, a urechilor, îndepărtarea
pintenilor ) și îndatoririle medicale printre care se numără
prima deparazitare de viermi intestinali și prima vaccinare.
Un crescător avizat nu va studia doar caracterul exemplarelor
pe care vrea să lă împerecheze, ci se va informa și asupra
caracteristicilor familiilor din care provin.
O împerechere nu trebuie decisă fără o cunoaștere a fraților
deoarece se pare, după cele mai recente cercetări, că o
astfel de analiză este un mijloc mult mai serios de
stabilire a aptitudinilor decît cercetarea ascendenților, un
astfel de examen contribuind direct la determinarea calităților
așa-zis moștenite.
De cea mai mare importanță este așadar ca la dispoziția
crescătorului să fie o femelă de calitate excelentă.
,,Doar dintr-o femelă excelentă se pot naște pui excelenți”.
Selecționarea pentru reproducere este deci constituită
din investigarea concomitentă în mai multe domenii și
anume:
- în domeniul aptitudinilor: aceasta este cea mai veche
metodă și mai toate rasele se trag din acest mod de selecție;
- în privința originii: dacă au fost părinții excepționali,
va fi și puiul excepțional, fiindcă este demonstrat că în
obținerea unor calități moștenite intervin în mod hotărîtor
însușirile părinților.
- studierea calităților descendenților, metoda modernă
care, prin supravegherea urmașilor, selectează cele mai
voloroase exemplare.
Bineînțeles că selecția trebuie să țină seama de mulți
parametri ( agresivitatea, malformații osoase, predispoziții
la anumite boli etc. ) și că eliminarea subiectelor cu tare
este singurul remediu, fiindcă ele sînt ereditare și vor
avea tendința de a se reproduce.
În general însă toți crescătorii care s-au ocupat la un
moment dar de reproducere au folosit una din
următoarele metode:
Înmulțirea în linie ( line-breeding ).
Asocierea a doi reproducători a căror origine provine
de la același strămoș îndepărtat de tipul bunic sau
străbunic, ceilalți descendenți pe arborele genealogic
nefăcînd parte din aceeași linie.
Cînd se folosește reproducerea în cadrul aceleași linii,
sanguine, există o șansă mare ca gene nedorite să se
dubleze ca apariție.
De aceea nu este recomandată.
Încrucișarea în familie ( familly- breeding ).
Aici avem de-a face și cu alte rude apropiată printre
ascendenți.
Asemănător metodei precedente, este de evitat.
Reproducerea în interiorul aceleași linii sanguine în
proporție de cel puțin 50% se numește in-breeding.
Această consanguinitate poate conduce la generații
foarte apropiate între ele, spre pildă, masculul și
femela au avut același tată etc.;
în sfîrșit, numita reproducere afară, out-cros-breeding,
cea mai curent utilizată atunci cînd rasa este perfect
fixată și în care genitorii nu ai nici un fel de rude
comune.
Bineînțeles, această afirmație limitată în timp, deoarece
strămoșii comuni necunoscuți nu sînt excluși.
De asemenea, un crescător va trebui să se preocupe
și de educația precoce a puilor.
Menținuți în stare de izolare în kannel, fără suficientă
mișcare, fără însușirea noțiunilor de bază ale educației,
ai vor fi mai tîrziu greu de dresat, fricoși, cu tare
psihice care îi vor handicapa.
Și poate că nu vor trece mulți ani și se vor găsi și la
noi crescători pasionați care își vor asuma frumoasa
sarcină de a stabili un standard al splendidului ciobănesc
român ce nu așteaptă decît fixarea lui ca rasă și
prezentarea cu succes în circuitul expozițional.
Alăptarea, Îngrijirea și Creșterea Puilor
ALĂPTAREA, ÎNGRIJIREA ȘI CREȘTEREA PUILOR
În ceea ce privește alăptarea nou-născuților este desigur
preferabilă cea naturală.
Laptele matern, bogat în anticorpi, conferă imunitate
micilor căței în primele zile de naștere.
Un pui nou-născut suge la fiecare două ore.
După ce s-a hrănit suficient, cel mai adesea adoarme
din nou.
Într-o săptămînă de la naștere, cățeii își dublează volumul.
Alăptarea se face sub supraveghere, pe cei mai slabi
plasîndu-i la mamelele mai abundente, iar pe cei mai
dezvoltați la celelalte.
În timpul perioadei de alăptare trebuie efectuată o
supraveghere atentă atît asupra mamei ( stare generală,
necesități, alimentație, vigoare ), cît și asupra puilor
( creștere, vioiciune, vigoare ).
Mamelele sînt susceptibile de a se infecta și este necesar
ca în perioada alăptării să fie îngrijite cu atenție.
Pentru igiena sfîrcurilor cu care alăptează se recomandă
spălarea cu apă călduță.
La femelele care au părul lung ( Cocker, Setter, Puli, Komondor,
Afgan etc. ), recomandă îndepărtarea lui din jurul
mamelelor, prin tundere, pentru a facilita alăptarea.
Alăptarea, de regulă, se întinde pe o durată de 6 - 8 săptămîni,
dar în vreme ce pînă la 4 săptămîni puii trebuie lăsați
să sugă de cîte ori simt nevoia, mai apoi, trebuie începută
acțiunea de înțărcarea, cînd nu li se va mai permite să
sugă decît la ore fixe.
Un alt meniu de înțărcare începe cu puțină carne crudă,
pasată, oferită într-un vas, de patru ori pe zi, crescînd
treptat cantitatea.
După 5 - 6 zile se trece la carne tocată, iar apoi tăiată
în mici bucățele și însoțită de 1/3 paste făinoase și 1/3
legume fierte și zdrobite ( tot de patru ori pe zi ).
În momentul în care acest mod de alimentația a fost
bine acceptat ( cam pe la 6 - 8 săptămîni ) se poate
stopa complet alăptarea.
Creșterea puilor alături de mamă poate continua și după
înțărcare, deoarece aceasta este perioada cînd ea le dă
prima educație.
Pentru a nu da naștere la conflicte între mamă și puii
ce încearcă să mănînce din vasul ei, este de dorit ca în primul
rînd ei să i se asigure suficientă mîncare.
La naștere cățeii sînt surzi și orbi.
Văzul și auzul încep să funcționeze din zilele 10 - 14, dar
puii nu reacționează la zgomote decît la 20 de zile de
la naștere.
Puii încep să umble de cum împlinesc două săptămîni,
dar abia cînd au împlinit o lună manifestă ,,curajul” de a
se îndepărta cîțiva pași de culcuș.
Înainte de a fi împlinit cel puțin 4 - 5 luni, puilor nu este
recomandabil să li se facă baie cu săpun sau șampon.
Dacă totuși se murdăresc, vom proceda la curățirile
locale cu o cîrpă înmuiată în apă.
După masă, puiului trebuie să i se asigure o perioadă
de odihnă de cca două ore, fără de care nu se va
dezvolta armonios.
Nu va fi suficient de rezistent și va deveni nervos,
ceea ce, cu timpul, poate să-l transforme într-un
cîine rău sau cu temperament irascibil.
Rețete pentru cîini și care sînt cantitățile zilnice de mîncare
Din ce se compune meniul cîinelui
Click pe imagine pentru a o mări
 |
| Călendar de nașteri ( pentru o perioadă medie de gestație de 62 de zile și cu datele de referință din 5 în 5 zile |
Alăptarea, Îngrijirea și Creșterea Puilor
ALĂPTAREA, ÎNGRIJIREA ȘI CREȘTEREA PUILOR
În ceea ce privește alăptarea nou-născuților este desigur
preferabilă cea naturală.
Laptele matern, bogat în anticorpi, conferă imunitate
micilor căței în primele zile de naștere.
Un pui nou-născut suge la fiecare două ore.
După ce s-a hrănit suficient, cel mai adesea adoarme
din nou.
Într-o săptămînă de la naștere, cățeii își dublează volumul.
Alăptarea se face sub supraveghere, pe cei mai slabi
plasîndu-i la mamelele mai abundente, iar pe cei mai
dezvoltați la celelalte.
În timpul perioadei de alăptare trebuie efectuată o
supraveghere atentă atît asupra mamei ( stare generală,
necesități, alimentație, vigoare ), cît și asupra puilor
( creștere, vioiciune, vigoare ).
Mamelele sînt susceptibile de a se infecta și este necesar
ca în perioada alăptării să fie îngrijite cu atenție.
Pentru igiena sfîrcurilor cu care alăptează se recomandă
spălarea cu apă călduță.
La femelele care au părul lung ( Cocker, Setter, Puli, Komondor,
Afgan etc. ), recomandă îndepărtarea lui din jurul
mamelelor, prin tundere, pentru a facilita alăptarea.
Alăptarea, de regulă, se întinde pe o durată de 6 - 8 săptămîni,
dar în vreme ce pînă la 4 săptămîni puii trebuie lăsați
să sugă de cîte ori simt nevoia, mai apoi, trebuie începută
acțiunea de înțărcarea, cînd nu li se va mai permite să
sugă decît la ore fixe.
Un alt meniu de înțărcare începe cu puțină carne crudă,
pasată, oferită într-un vas, de patru ori pe zi, crescînd
treptat cantitatea.
După 5 - 6 zile se trece la carne tocată, iar apoi tăiată
în mici bucățele și însoțită de 1/3 paste făinoase și 1/3
legume fierte și zdrobite ( tot de patru ori pe zi ).
În momentul în care acest mod de alimentația a fost
bine acceptat ( cam pe la 6 - 8 săptămîni ) se poate
stopa complet alăptarea.
Creșterea puilor alături de mamă poate continua și după
înțărcare, deoarece aceasta este perioada cînd ea le dă
prima educație.
Pentru a nu da naștere la conflicte între mamă și puii
ce încearcă să mănînce din vasul ei, este de dorit ca în primul
rînd ei să i se asigure suficientă mîncare.
La naștere cățeii sînt surzi și orbi.
Văzul și auzul încep să funcționeze din zilele 10 - 14, dar
puii nu reacționează la zgomote decît la 20 de zile de
la naștere.
Puii încep să umble de cum împlinesc două săptămîni,
dar abia cînd au împlinit o lună manifestă ,,curajul” de a
se îndepărta cîțiva pași de culcuș.
Înainte de a fi împlinit cel puțin 4 - 5 luni, puilor nu este
recomandabil să li se facă baie cu săpun sau șampon.
Dacă totuși se murdăresc, vom proceda la curățirile
locale cu o cîrpă înmuiată în apă.
După masă, puiului trebuie să i se asigure o perioadă
de odihnă de cca două ore, fără de care nu se va
dezvolta armonios.
Nu va fi suficient de rezistent și va deveni nervos,
ceea ce, cu timpul, poate să-l transforme într-un
cîine rău sau cu temperament irascibil.
Rețete pentru cîini și care sînt cantitățile zilnice de mîncare
Din ce se compune meniul cîinelui
Click pe imagine pentru a o mări
|
| Călendar de nașteri ( pentru o perioadă medie de gestație de 62 de zile și cu datele de referință din 5 în 5 zile |
Nașterea la Cîinii
NAȘTEREA LA CÎINII
Cel mai indicat este ca nașterea să se producă în
camera în care trăiește, își are culcușul și locurile
familiare.
Procedînd astfel, fără a fi siliți de împrejurări, nu
dovedim mare dragoste pentru cîinele nostru.
În camera în care se nasc puii trebuie asigurată o
temperatură de 30 - 32 grade celsius, ce va fi
menținută în prima săptămînă, iar apoi, treptat, o
scădere de 1 - 2 grade pentru a ajunge, după o
lună la 24 grade celsius.
În ultimele zile ale gestației, începînd din a 57-a zi,
temperatura femelei scade, ajungînd în ultimile
12 ore la 36,8 - 37, 2 grade, așa că ne putem pregăti
din vreme pentru eveniment.
Înainte și după naștere cu 48 de ore, alimentația femelei
trebuie să fie numai lichidă.
Din patru în patru ore se recomandă o cană de lapte
nefiert, amestecat cu o linguriță de miere.
Cățeii se nasc legați cu cordon ombilicat și înfășurați
fiecare în placenta proprie.
Cățeaua rupe placenta și o mănîncă, operația foarte
folositoare care o ajută să se rehidrateze și să
recupereze hormonii conținuți de aceasta.
De asemenea, secționează cu dinții cordonul și linge
cu sîrguință puii pînă ce îi curăță complet, iar cu botul
îi împinge pînă încep să respire.
Se întîmplă uneori ca din cauza canalului prea îngust
să fie nevoie să facilităm expulzarea, trăgînd ușor
puiul spre exterior.
Cînd nașterile se succed prea rapid și cățeaua nu are
timp să-și curețe nou-născuții, este bine să fie ajutată
prin ștergerea puilor sau legarea cordonului.
Dacă avem de-a face cu o mamă leneșă sau care a fost
supusă unor eforturi îndelungate care au obosit-o
trebuie să desfacem noi placenta, să legăm cordonul
ombilical ( cu ață albă de mătase ) și să-l secționăm
cu o foarfecă în prealabil dezinfectată.
După terminarea nașterii, vom da cățelei o ceașcă cu
lapte dulce sau ceai și-i vom efectua și ei toaleta
zonei ( spălare cu apă călduță ).
De a doua zi după naștere, trebuie reluate plimbările
zilnice, scurte, pentru ca mama să se dezmorțească
de imobilizarea prelungită la care este supusă stînd
lîngă pui și să-și regăsească echilibru psihic și fizic.
La rasele ce au de obicei nașteri grele ( Bulldog, de
pildă ), este necesară intervenția medicului pentru a
preveni accidente ce pot deveni chiar fatale pentru femelă.
Vom profita de plimbarea femelei după naștere,
pentru a trece puii în revistă și a-i examina în vederea
alegerea lotului optim.
După ce această operație a fost dusă la capăt, aducem în
ordine culcușul, îl pregătim cu lucruri curate și readucem
mama la puii ei.
Nașterea la Cîinii
NAȘTEREA LA CÎINII
Cel mai indicat este ca nașterea să se producă în
camera în care trăiește, își are culcușul și locurile
familiare.
Procedînd astfel, fără a fi siliți de împrejurări, nu
dovedim mare dragoste pentru cîinele nostru.
În camera în care se nasc puii trebuie asigurată o
temperatură de 30 - 32 grade celsius, ce va fi
menținută în prima săptămînă, iar apoi, treptat, o
scădere de 1 - 2 grade pentru a ajunge, după o
lună la 24 grade celsius.
În ultimele zile ale gestației, începînd din a 57-a zi,
temperatura femelei scade, ajungînd în ultimile
12 ore la 36,8 - 37, 2 grade, așa că ne putem pregăti
din vreme pentru eveniment.
Înainte și după naștere cu 48 de ore, alimentația femelei
trebuie să fie numai lichidă.
Din patru în patru ore se recomandă o cană de lapte
nefiert, amestecat cu o linguriță de miere.
Cățeii se nasc legați cu cordon ombilicat și înfășurați
fiecare în placenta proprie.
Cățeaua rupe placenta și o mănîncă, operația foarte
folositoare care o ajută să se rehidrateze și să
recupereze hormonii conținuți de aceasta.
De asemenea, secționează cu dinții cordonul și linge
cu sîrguință puii pînă ce îi curăță complet, iar cu botul
îi împinge pînă încep să respire.
Se întîmplă uneori ca din cauza canalului prea îngust
să fie nevoie să facilităm expulzarea, trăgînd ușor
puiul spre exterior.
Cînd nașterile se succed prea rapid și cățeaua nu are
timp să-și curețe nou-născuții, este bine să fie ajutată
prin ștergerea puilor sau legarea cordonului.
Dacă avem de-a face cu o mamă leneșă sau care a fost
supusă unor eforturi îndelungate care au obosit-o
trebuie să desfacem noi placenta, să legăm cordonul
ombilical ( cu ață albă de mătase ) și să-l secționăm
cu o foarfecă în prealabil dezinfectată.
După terminarea nașterii, vom da cățelei o ceașcă cu
lapte dulce sau ceai și-i vom efectua și ei toaleta
zonei ( spălare cu apă călduță ).
De a doua zi după naștere, trebuie reluate plimbările
zilnice, scurte, pentru ca mama să se dezmorțească
de imobilizarea prelungită la care este supusă stînd
lîngă pui și să-și regăsească echilibru psihic și fizic.
La rasele ce au de obicei nașteri grele ( Bulldog, de
pildă ), este necesară intervenția medicului pentru a
preveni accidente ce pot deveni chiar fatale pentru femelă.
Vom profita de plimbarea femelei după naștere,
pentru a trece puii în revistă și a-i examina în vederea
alegerea lotului optim.
După ce această operație a fost dusă la capăt, aducem în
ordine culcușul, îl pregătim cu lucruri curate și readucem
mama la puii ei.
Perioada de Sarcină, Comportare, Alimentația Cîinilor
PERIOADA DE SARCINĂ, COMPORTARE, ALIMENTAȚIA CÎINILOR
Perioada de gestație durează în medie nouă săptămîni
cu o variație de 7 zile.
De regulă, semnele sarcinii sînt vizibile în comportament
începînd din zilele 9 - 11, cînd cățeaua devine mai
greoaie și poftă de mîncare crește.
La 15 - 20 zile, mamelele se întăresc, iar la cinci săptămîni
semnele exterioare ale sarcinii încep să se vădească.
Durata sarcinii este influențată de rasa, vîrsta și talia cățelei,
numărul de pui și condițiile de trai.
Condițiile bune de exemplu pot reduce timpul de gestație
la minimum.
În această perioadă animalul are nevoie de aer curat, mult
soare, vitaminizare, perierea regulată a blănii, pertarea
prietenească și blîndă.
În primele patru săptămîni de sarcină este foarte necesară
mișcarea în aer liber, chiar dacă tînăra mamă încearcă să
se sustragă.
De la a cincea săptămînă însă trebuie evitate eforturile
( alergări după alți cîini sau după vînat, sărituri, drumuri
obositoare etc. ), iar antrenamentul și dresajul trebuie
suspendate pe întreaga perioadă de sarcină.
Plimbări ușoare trebuie însă făcute pînă în ultima zi,
reținînd-o în casă nu-i vom asigura o naștere ușoară.
La jumătatea acestei perioade se recomandă injecții
cu vitamina D pentru reglementarea fixării calciului.
La o lună după împerechere este indicat ca femela să
fie deparazitată.
În ultimele 15 zile ale sarcinii, mamelele femelei încep
să se dilate, iar în jurul date probabile de naștere încep
să secrete lapte.
De obicei femela își alege cu săptămîni înainte locul
unde ar vrea să nască și să-și facă cuib; să-i acceptăm
dorința și să-i venim în ajutor asigurîndu-i un spațiu
liniștit, unde nu este deranjată, și pregătindu-i o ladă
corespunzătoare taliei și numărului de pui.
Cînd se apropie nașterea și cățeaua devine neliniștită,
să ne purtăm cu ea cu menajamente și prietenește,
fiindcă ea se așteaptă la acest gest din partea noastră.
Perioada de Sarcină, Comportare, Alimentația Cîinilor
PERIOADA DE SARCINĂ, COMPORTARE, ALIMENTAȚIA CÎINILOR
Perioada de gestație durează în medie nouă săptămîni
cu o variație de 7 zile.
De regulă, semnele sarcinii sînt vizibile în comportament
începînd din zilele 9 - 11, cînd cățeaua devine mai
greoaie și poftă de mîncare crește.
La 15 - 20 zile, mamelele se întăresc, iar la cinci săptămîni
semnele exterioare ale sarcinii încep să se vădească.
Durata sarcinii este influențată de rasa, vîrsta și talia cățelei,
numărul de pui și condițiile de trai.
Condițiile bune de exemplu pot reduce timpul de gestație
la minimum.
În această perioadă animalul are nevoie de aer curat, mult
soare, vitaminizare, perierea regulată a blănii, pertarea
prietenească și blîndă.
În primele patru săptămîni de sarcină este foarte necesară
mișcarea în aer liber, chiar dacă tînăra mamă încearcă să
se sustragă.
De la a cincea săptămînă însă trebuie evitate eforturile
( alergări după alți cîini sau după vînat, sărituri, drumuri
obositoare etc. ), iar antrenamentul și dresajul trebuie
suspendate pe întreaga perioadă de sarcină.
Plimbări ușoare trebuie însă făcute pînă în ultima zi,
reținînd-o în casă nu-i vom asigura o naștere ușoară.
La jumătatea acestei perioade se recomandă injecții
cu vitamina D pentru reglementarea fixării calciului.
La o lună după împerechere este indicat ca femela să
fie deparazitată.
În ultimele 15 zile ale sarcinii, mamelele femelei încep
să se dilate, iar în jurul date probabile de naștere încep
să secrete lapte.
De obicei femela își alege cu săptămîni înainte locul
unde ar vrea să nască și să-și facă cuib; să-i acceptăm
dorința și să-i venim în ajutor asigurîndu-i un spațiu
liniștit, unde nu este deranjată, și pregătindu-i o ladă
corespunzătoare taliei și numărului de pui.
Cînd se apropie nașterea și cățeaua devine neliniștită,
să ne purtăm cu ea cu menajamente și prietenește,
fiindcă ea se așteaptă la acest gest din partea noastră.
Căldurile și Împerecherea la Cîinii
CĂLDURILE ȘI ÎMPERECHEREA LA CÎINII
La toate animalele, și în consecință și la cîini,
scopul împerecherii este reproducerea.
Succesul acesteia depinde în primul rînd de
asigurarea unei împerecheri selective, de
aplicarea unui program rațional sub toate aspectele,
de o bună igienă și alimentație corespunzătoare.
Un crescător avizat își caută cu cîteva săptămîni
înainte pereche pentru cățeaua lui și va cîntări
care este masculul ce-i va asigura cei mai valoroși pui.
În vederea obținerii de urmași cu calități superioare,
se recomandă ca încrucișarea să se facă numai cu
masculi de rasă pură, cu certificat de origine și cu
aparență frumoasă.
Căldurile și Împerecherea.
Perioadele zise de călduri, care la cățele reprezintă și
perioadele de procreare, intervin din 6 în 6 luni și
durează cca trei săptămîni.
În schimb, masculii pot și sînt oricînd apți pentru
împerechere.
Încă de la vîrsta de 7 luni, o cățea începe să fie în
călduri de două ori pe an, dar se recomandă să fie
împerecheată numai la a treia perioadă de călduri,
deci după ce a împlinit 18 luni.
Dacă nu a fost împerecheată încă de tînără, mai
tîrziu va avea dificultăți în acceptarea masculului.
Iar dacă pînă la 4 ani nu a făcut pui, nu este indicat
să mai procreeze.
În primele zile, cînd vulva este congestionată și
înroșită, cățeaua nu acceptă împerecherea.
Cînd hemoragia încetează și este înlocuită de o
secreție roză și transparentă ( respectiv în zilele
9 - 11 ), se instaurează perioada propriu-zisă de
împerechere.
Ovulele mature sînt fecundate și pînă în ziua a 15-a
a căldurilor.
Împerecherea propriu-zisă durează circa 2 - 4 minute.
Încheierea actului se poate observa din comportarea
masculului, care lasă capul jos și dă drumul picioarelor
din față partenerei sale.
Cîinilor ce se pregătesc de împerechere sau după
separare, trebuie să le punem la îndemînă apă proaspătă
suficientă și nu prea rece.
Dacă împerecherea se petrece în aer liber, este indicat
un loc mai retras.
Datorită particularităților anatomice, animalele nu
au posibilitatea să se separe un timp destul de îndelungat
după act ( 15 - 20 de minute ) și nu trebuie încercată
desprinderea lor deoarece se pot răni.
În principiu, o singură împerechere este suficientă,
cu o șansă statistică demonstrată de 66%.
În general, ea se repetă însă la 24 - 48 de ore, pentru
mărirea coeficientului de fecundare.
Împerecherea de primăvară este de preferat celei de
toamnă, întrucît vara condițiile climatice favorabile
creează posibilități mai bune de dezvoltare a cățeilor.
În caz de împerechere nedorită - cum ar fi o femelă
tînără, talie disproporțională sau mascul fără rasă ori
altă rasă - avortul se poate efectua de către medic la
8 - 10 zile de la împerechere, prin înjecții cu hormoni.
Deși nu se practică în mod frecvent, în caz de necesitate
se poate recurge la sterilizarea atît a femelelor, cît și
a masculilor prin intervenție chirurgicală.
Căldurile și Împerecherea la Cîinii
CĂLDURILE ȘI ÎMPERECHEREA LA CÎINII
La toate animalele, și în consecință și la cîini,
scopul împerecherii este reproducerea.
Succesul acesteia depinde în primul rînd de
asigurarea unei împerecheri selective, de
aplicarea unui program rațional sub toate aspectele,
de o bună igienă și alimentație corespunzătoare.
Un crescător avizat își caută cu cîteva săptămîni
înainte pereche pentru cățeaua lui și va cîntări
care este masculul ce-i va asigura cei mai valoroși pui.
În vederea obținerii de urmași cu calități superioare,
se recomandă ca încrucișarea să se facă numai cu
masculi de rasă pură, cu certificat de origine și cu
aparență frumoasă.
Căldurile și Împerecherea.
Perioadele zise de călduri, care la cățele reprezintă și
perioadele de procreare, intervin din 6 în 6 luni și
durează cca trei săptămîni.
În schimb, masculii pot și sînt oricînd apți pentru
împerechere.
Încă de la vîrsta de 7 luni, o cățea începe să fie în
călduri de două ori pe an, dar se recomandă să fie
împerecheată numai la a treia perioadă de călduri,
deci după ce a împlinit 18 luni.
Dacă nu a fost împerecheată încă de tînără, mai
tîrziu va avea dificultăți în acceptarea masculului.
Iar dacă pînă la 4 ani nu a făcut pui, nu este indicat
să mai procreeze.
În primele zile, cînd vulva este congestionată și
înroșită, cățeaua nu acceptă împerecherea.
Cînd hemoragia încetează și este înlocuită de o
secreție roză și transparentă ( respectiv în zilele
9 - 11 ), se instaurează perioada propriu-zisă de
împerechere.
Ovulele mature sînt fecundate și pînă în ziua a 15-a
a căldurilor.
Împerecherea propriu-zisă durează circa 2 - 4 minute.
Încheierea actului se poate observa din comportarea
masculului, care lasă capul jos și dă drumul picioarelor
din față partenerei sale.
Cîinilor ce se pregătesc de împerechere sau după
separare, trebuie să le punem la îndemînă apă proaspătă
suficientă și nu prea rece.
Dacă împerecherea se petrece în aer liber, este indicat
un loc mai retras.
Datorită particularităților anatomice, animalele nu
au posibilitatea să se separe un timp destul de îndelungat
după act ( 15 - 20 de minute ) și nu trebuie încercată
desprinderea lor deoarece se pot răni.
În principiu, o singură împerechere este suficientă,
cu o șansă statistică demonstrată de 66%.
În general, ea se repetă însă la 24 - 48 de ore, pentru
mărirea coeficientului de fecundare.
Împerecherea de primăvară este de preferat celei de
toamnă, întrucît vara condițiile climatice favorabile
creează posibilități mai bune de dezvoltare a cățeilor.
În caz de împerechere nedorită - cum ar fi o femelă
tînără, talie disproporțională sau mascul fără rasă ori
altă rasă - avortul se poate efectua de către medic la
8 - 10 zile de la împerechere, prin înjecții cu hormoni.
Deși nu se practică în mod frecvent, în caz de necesitate
se poate recurge la sterilizarea atît a femelelor, cît și
a masculilor prin intervenție chirurgicală.
Noțiuni de Patologie Canină
NOȚIUNI DE PATOLOGIE CANINĂ
Cîine Sănătos, Cîine Bolnav.
Cîinele este un animal cu constituție robustă.
Dacă duce o viață normală, este hrănit corespunzător,
bine îngrijit și ținut în condiții igienice, nu prea
se îmbolnăvește.
Totuși, fiecare posesor de cîine este bine să știe
care sînt cele mai frecvente boli, ca de la primele
simptome să ia cele mai măsuri de tratament.
Deoarece îngrijirea și vindecarea cîinelui rămîn
îndatoririle medicului veterinar.
Bolile Contagioase și Parazitare.
BOLI CONTAGIOASE
Jigodia sau boala lui Carre.
Turbarea
Leptospiroza
Hepatita contagioasă sau maladia lui Rubarth
BOLI PARAZITARE
Ascarizii
Teniile
Puricele
Căpușa
Demodecia
BOLI NECONTAGIOSE
Tartrul și cariile dentare
Bolile Aparatului Respirator
Bolile Pielii
Otita
Cataractă
Conjunctivita
Cheratita
Accidente, Răni, Prim Ajutor
Otrăvirea
Septicemia Cățeilor Nou-Născuți
Noțiuni de Patologie Canină
NOȚIUNI DE PATOLOGIE CANINĂ
Cîine Sănătos, Cîine Bolnav.
Cîinele este un animal cu constituție robustă.
Dacă duce o viață normală, este hrănit corespunzător,
bine îngrijit și ținut în condiții igienice, nu prea
se îmbolnăvește.
Totuși, fiecare posesor de cîine este bine să știe
care sînt cele mai frecvente boli, ca de la primele
simptome să ia cele mai măsuri de tratament.
Deoarece îngrijirea și vindecarea cîinelui rămîn
îndatoririle medicului veterinar.
Bolile Contagioase și Parazitare.
BOLI CONTAGIOASE
Jigodia sau boala lui Carre.
Turbarea
Leptospiroza
Hepatita contagioasă sau maladia lui Rubarth
BOLI PARAZITARE
Ascarizii
Teniile
Puricele
Căpușa
Demodecia
BOLI NECONTAGIOSE
Tartrul și cariile dentare
Bolile Aparatului Respirator
Bolile Pielii
Otita
Cataractă
Conjunctivita
Cheratita
Accidente, Răni, Prim Ajutor
Otrăvirea
Septicemia Cățeilor Nou-Născuți
Alimentația Cîinelui ( Care Sînt Cantitățile Zilnice de Alimente )
ALIMENTAȚIA CÎINELUI
CARE SÎNT CANTITĂȚILE ZILNICE DE ALIMENTE
Cel mai important factor în determinarea volumului
de alimente rămîne talia cîinelui.
Vîrsta și activitatea pe care este chemat să o depună
cîinelui sînt ceilalți doi factori.
Dar cum fiecare cîine are o personalitate proprie și
asimilează altfel, nu trebuie aplicate rețete rigide,
fără a urmări modul în care sînt acceptate calicativ
și cantitativ de organism.
Clik pe imagine pentru a o mări
 |
| Compoziția principalelor alimente folosite în hrănirea cîinelui |
Clik pe imagine pentru a o mări.
 |
| Cantitatea de hrană necesară în raport cu greutatea cîinelui. |
plus de nutriție în jurul a 1 000 calorii,
respectiv 150 calorii de fiecare cățel alăptat.
Clik pe imagine pentru a o mări
 | ||
| Cantitatea de hrană necesară zilnic unei femele ce alăptează. |
De la vîrsta de o lună, la căței începe diversificarea
regimului alimentar cu bulion de carne, fulgi de
cereale, griș și lapte de vacă, iar de la 3 luni va
mînca practic de toate.
Administrarea porțiilor la cîinii în curs de dezvoltare va
fi raționată după următoarea schemă.
Clik pe imagine pentru a o mări.
 |
| Necesitățile de hrană în perioada de creștere. |
Alimentația Cîinelui ( Care Sînt Cantitățile Zilnice de Alimente )
ALIMENTAȚIA CÎINELUI
CARE SÎNT CANTITĂȚILE ZILNICE DE ALIMENTE
Cel mai important factor în determinarea volumului
de alimente rămîne talia cîinelui.
Vîrsta și activitatea pe care este chemat să o depună
cîinelui sînt ceilalți doi factori.
Dar cum fiecare cîine are o personalitate proprie și
asimilează altfel, nu trebuie aplicate rețete rigide,
fără a urmări modul în care sînt acceptate calicativ
și cantitativ de organism.
Clik pe imagine pentru a o mări
|
| Compoziția principalelor alimente folosite în hrănirea cîinelui |
Clik pe imagine pentru a o mări.
|
| Cantitatea de hrană necesară în raport cu greutatea cîinelui. |
plus de nutriție în jurul a 1 000 calorii,
respectiv 150 calorii de fiecare cățel alăptat.
Clik pe imagine pentru a o mări
| ||
| Cantitatea de hrană necesară zilnic unei femele ce alăptează. |
De la vîrsta de o lună, la căței începe diversificarea
regimului alimentar cu bulion de carne, fulgi de
cereale, griș și lapte de vacă, iar de la 3 luni va
mînca practic de toate.
Administrarea porțiilor la cîinii în curs de dezvoltare va
fi raționată după următoarea schemă.
Clik pe imagine pentru a o mări.
|
| Necesitățile de hrană în perioada de creștere. |
Alimentația Cîinelui ( Din ce se Compune Meniul )
ALIMENTAȚIA CÎINELUI
DIN CE SE COMPUNE MENIUL
Cu excepția crescătoriilor de cîini, unde datorită
numărului mare de animale este necesar să se
gătească separat pentru aceștia aproape în toate
gospodăriile unde există un cîine, el mănîncă ceea
ce mănîncă și stăpînii săi.
Aceste meniuri sînt în general corespunzătoare
nevoilor organismului cîinelui.
Care este cea mai potrivită? Noi înclinăm în favoarea
unui regim mixt, cea mai potrivită formulă fiind:
- 50% carne macră, măruntaie sau pește
- 25% cereale: orez, griș, paste, Corn-Fșakes etc.;
- 25% legume: fasole verde, spanac, morcovi, țelină,
salată, praz etc.
Ce fel de carne este preferat? Cea mai bună este cea
de vită sau de pasăre.
Urmează carnea de cal, cu mențiunea că atunci
cînd trece pe o astfel de alimentație trebuie ținut
seama că ea este mult mai slabă și trebuie făcută
completarea prin grăsimi.
Excelent este și ficatul, dar nu în cantități prea
mari, deoarece provoca diaree prin fermentare.
Foarte apreciate de cîine sînt alimentele preparate
din burtă de vită, din inimă și din plămîni.
Intestinele bine curățate și apoi fripte sau fierte nu
sînt nici ele de lepădat.
Cotraindicată este carnea de porc mai cu seamă
cea grasă care este foarte dificilă pentru ficatul
sensibil al cîinelui.
Carnea crudă înlesnește asimilarea fosforului de
către organism.
Carnea va fi întotdeauna tăiată în bucăți mărunte.
Ea trebuie să fie prospătă, deși nici dacă este puțin
fezandată nu o refuză.
Oasele sînt un aliment important care nu trebuie să
lipsească din hrana cîinelui.
Ele trebuie să fie cît mai mari pentru a fi roase nu
înghițite și să nu facă așchii, deoarece acestea pot produce
perforații ale stomacului sau ale intestinelor.
Cele mai bune sînt oasele animalelor tinere ( vițel )
sau un bun rasol de vacă.
Nu se dau în schimb oasele de pasăre ( cu excepția capului,
dacă este bine fiert ), de porc, miel, berbec, iepure și
nici de curcan.
Consumul excesiv de oase conduce la intoleranță
intestinală și constipații grave.
Pastele făinoase ocupă un loc important în hrănirea
cîinelui.
Ele sînt apreciate de multe animale și ușor de preparat,
dar administrate cu exagerare îngrașă, determinînd
suprimarea lor temporară.
Fulgi de porumb și de ovăz se utilizează cu bune
rezultate în alimentația cîinilor.
Deși sărace în calorii, cerealele, sub diverse forme, intră
în componența meniurilor zilnice.
Fiind acceptat cu mare plăcere și de cîini, este orezul.
În special dacă este amestecat cu carne, rămîne o
garnitură ideală.
Ouăle sînt importante în alimentația cîinilor; 3 - 4 ouă
pe săptămînă pot fi oferite în hrană, de preferat crude,
dar în acest caz se va îndepărta albușul care este indigest
și mai are și proprietatea de a fixa vitaminele și a le
elimina deci din organism.
Laptele este indispensabil unei alimentații raționale,
mai ales la cățeii în creștere.
Pîine se dă și ea destul de multă cîinilor, dar cum și
aceasta are un conținut mare de amidon și o valoare
nutritivă destul de scăzută, nu este cel mai potrivit aliment.
Mai potrivit ni se pare că pîinea să se ofere sub
formă de coajă sau prăjită, cînd poate servi și la
întreținerea danturii.
Untul este permis și acceptat cu plăcere de cîine.
El va fi dat în cantități rezonabile, în mîncare, pentru a
completa necesarul de grăsimi.
Brînza este un aliment important în hrana și le place
cîinilor.
Mai ales brînza de vaci este excelentă pentru cîini,
animalele cu ficat sensibil.
Brînzeturile fermentate, cu miros picant, deși sînt mai
agreate nu sînt recomandabile.
Bomboanele, prăjiturile și în general dulciurile sînt
deosebit de apreciate de orice cîine care le-a prins gustul.
Alimentația Cîinelui ( Din ce se Compune Meniul )
ALIMENTAȚIA CÎINELUI
DIN CE SE COMPUNE MENIUL
Cu excepția crescătoriilor de cîini, unde datorită
numărului mare de animale este necesar să se
gătească separat pentru aceștia aproape în toate
gospodăriile unde există un cîine, el mănîncă ceea
ce mănîncă și stăpînii săi.
Aceste meniuri sînt în general corespunzătoare
nevoilor organismului cîinelui.
Care este cea mai potrivită? Noi înclinăm în favoarea
unui regim mixt, cea mai potrivită formulă fiind:
- 50% carne macră, măruntaie sau pește
- 25% cereale: orez, griș, paste, Corn-Fșakes etc.;
- 25% legume: fasole verde, spanac, morcovi, țelină,
salată, praz etc.
Ce fel de carne este preferat? Cea mai bună este cea
de vită sau de pasăre.
Urmează carnea de cal, cu mențiunea că atunci
cînd trece pe o astfel de alimentație trebuie ținut
seama că ea este mult mai slabă și trebuie făcută
completarea prin grăsimi.
Excelent este și ficatul, dar nu în cantități prea
mari, deoarece provoca diaree prin fermentare.
Foarte apreciate de cîine sînt alimentele preparate
din burtă de vită, din inimă și din plămîni.
Intestinele bine curățate și apoi fripte sau fierte nu
sînt nici ele de lepădat.
Cotraindicată este carnea de porc mai cu seamă
cea grasă care este foarte dificilă pentru ficatul
sensibil al cîinelui.
Carnea crudă înlesnește asimilarea fosforului de
către organism.
Carnea va fi întotdeauna tăiată în bucăți mărunte.
Ea trebuie să fie prospătă, deși nici dacă este puțin
fezandată nu o refuză.
Oasele sînt un aliment important care nu trebuie să
lipsească din hrana cîinelui.
Ele trebuie să fie cît mai mari pentru a fi roase nu
înghițite și să nu facă așchii, deoarece acestea pot produce
perforații ale stomacului sau ale intestinelor.
Cele mai bune sînt oasele animalelor tinere ( vițel )
sau un bun rasol de vacă.
Nu se dau în schimb oasele de pasăre ( cu excepția capului,
dacă este bine fiert ), de porc, miel, berbec, iepure și
nici de curcan.
Consumul excesiv de oase conduce la intoleranță
intestinală și constipații grave.
Pastele făinoase ocupă un loc important în hrănirea
cîinelui.
Ele sînt apreciate de multe animale și ușor de preparat,
dar administrate cu exagerare îngrașă, determinînd
suprimarea lor temporară.
Fulgi de porumb și de ovăz se utilizează cu bune
rezultate în alimentația cîinilor.
Deși sărace în calorii, cerealele, sub diverse forme, intră
în componența meniurilor zilnice.
Fiind acceptat cu mare plăcere și de cîini, este orezul.
În special dacă este amestecat cu carne, rămîne o
garnitură ideală.
Ouăle sînt importante în alimentația cîinilor; 3 - 4 ouă
pe săptămînă pot fi oferite în hrană, de preferat crude,
dar în acest caz se va îndepărta albușul care este indigest
și mai are și proprietatea de a fixa vitaminele și a le
elimina deci din organism.
Laptele este indispensabil unei alimentații raționale,
mai ales la cățeii în creștere.
Pîine se dă și ea destul de multă cîinilor, dar cum și
aceasta are un conținut mare de amidon și o valoare
nutritivă destul de scăzută, nu este cel mai potrivit aliment.
Mai potrivit ni se pare că pîinea să se ofere sub
formă de coajă sau prăjită, cînd poate servi și la
întreținerea danturii.
Untul este permis și acceptat cu plăcere de cîine.
El va fi dat în cantități rezonabile, în mîncare, pentru a
completa necesarul de grăsimi.
Brînza este un aliment important în hrana și le place
cîinilor.
Mai ales brînza de vaci este excelentă pentru cîini,
animalele cu ficat sensibil.
Brînzeturile fermentate, cu miros picant, deși sînt mai
agreate nu sînt recomandabile.
Bomboanele, prăjiturile și în general dulciurile sînt
deosebit de apreciate de orice cîine care le-a prins gustul.
Alimentația Cîinelui
ALIMENTAȚIA CÎINELUI
Alimentația cîinilor este o problemă deosebită de
complexă, care trebuie tratată cu seriozitate.
Ca și la om, elementele nutritive de bază, indispensabile
cîinilor, sînt următoarele/.
- proteinele sau albuminele pe care le găsim în carne,
ouă, lapte, pește în derivatele acestora;
- lipidele sau grăsimile animale și vegetale;
- glucidele sau hidrocarbonații pe care le conțin o serie
de alimente ca zahărul, orez, făina și pastele făinoase etc.;
- sărurile minerale, în special calciu, fosfor, clorură de
sodiu ( sarea de bucătărie ), magneziu și altele;
- vitaminele, îndeosebi cele din grupa A, B, D și E.
Știm cu toții că vitaminele sînt indispensabile vieții,
dar folosirea lor nu poate fi fantezistă, în special în
primele 7 - 8 luni de viață ale cîinelui.
Principii de Hrănire.
Masa este cel mai important eveniment din ziua cîinelui;
să ne străduim să fim extrem de punctuali cu oferirea ei.
Locul și ora stabilită pentru hrană vor fi respectate cu
strictețe.
La cîinii maturi, ora de masă se stabilește în funcție de
programul nostru și de cel al cîinelui, dacă avem de-a
face cu un animal de pază sau care are de îndeplinit
anumite munci.
În general, înainte de plimbarea de seară este cel mai
indicat, pentru a permite o digestie plăcută.
Hrana oferită trebuie să fie compusă din alimente
consistente și ușor digerabile, întrucît stomacul cîinilor
este deosebit de sensibil și cu un proces lent de digestie.
După ce cîinele a mîncat, este bine să fie cca 2 ore să se
odihnească.
În special asupra cîinilor, ce primesc de mai multe
ori pe zi de mîncare, vom veghea să aibă parte de
odihnă după masă.
Dacă îi vom lăsa la joacă sau să alerge imediat după
hrănire, alimentele nu se vor asimila în totalitate în
organism, ceea ce va avea consecințe nefaste în dezvoltarea
lor armonioasă.
Dacă urmează să supunem cîinele la un efort fizic de
lungă durată - voiaj, excursie, deplasare cu mașina,
expoziție, vînătoare - nu este indicat să i se dea înainte
mult de mîncare și, în orice caz, cu minim două ore
înainte plecării.
Nu permiteți nimănui să vă hrănească cîinele, sau să-i
ofere porții suplimentare pe motiv că îl iubește.
În loc să-i facă bine, astfel de cadouri îi dăunează.
Porțiile suplimentare nu fac decît să se adauge fără
folos la kilogramele favoritului.
Cîinele consumă în general destul de multă apă,
pe care ne îngriji să o aibă întotdeauna în același loc,
în vasul anume destinat și schimbată de cel puțin
două ori pe zi.
Temperatura potrivită este de 10 - 15 grade.
Apa foarte rece băută repede provoacă necazuri.
Alimentația Cîinelui
ALIMENTAȚIA CÎINELUI
Alimentația cîinilor este o problemă deosebită de
complexă, care trebuie tratată cu seriozitate.
Ca și la om, elementele nutritive de bază, indispensabile
cîinilor, sînt următoarele/.
- proteinele sau albuminele pe care le găsim în carne,
ouă, lapte, pește în derivatele acestora;
- lipidele sau grăsimile animale și vegetale;
- glucidele sau hidrocarbonații pe care le conțin o serie
de alimente ca zahărul, orez, făina și pastele făinoase etc.;
- sărurile minerale, în special calciu, fosfor, clorură de
sodiu ( sarea de bucătărie ), magneziu și altele;
- vitaminele, îndeosebi cele din grupa A, B, D și E.
Știm cu toții că vitaminele sînt indispensabile vieții,
dar folosirea lor nu poate fi fantezistă, în special în
primele 7 - 8 luni de viață ale cîinelui.
Principii de Hrănire.
Masa este cel mai important eveniment din ziua cîinelui;
să ne străduim să fim extrem de punctuali cu oferirea ei.
Locul și ora stabilită pentru hrană vor fi respectate cu
strictețe.
La cîinii maturi, ora de masă se stabilește în funcție de
programul nostru și de cel al cîinelui, dacă avem de-a
face cu un animal de pază sau care are de îndeplinit
anumite munci.
În general, înainte de plimbarea de seară este cel mai
indicat, pentru a permite o digestie plăcută.
Hrana oferită trebuie să fie compusă din alimente
consistente și ușor digerabile, întrucît stomacul cîinilor
este deosebit de sensibil și cu un proces lent de digestie.
După ce cîinele a mîncat, este bine să fie cca 2 ore să se
odihnească.
În special asupra cîinilor, ce primesc de mai multe
ori pe zi de mîncare, vom veghea să aibă parte de
odihnă după masă.
Dacă îi vom lăsa la joacă sau să alerge imediat după
hrănire, alimentele nu se vor asimila în totalitate în
organism, ceea ce va avea consecințe nefaste în dezvoltarea
lor armonioasă.
Dacă urmează să supunem cîinele la un efort fizic de
lungă durată - voiaj, excursie, deplasare cu mașina,
expoziție, vînătoare - nu este indicat să i se dea înainte
mult de mîncare și, în orice caz, cu minim două ore
înainte plecării.
Nu permiteți nimănui să vă hrănească cîinele, sau să-i
ofere porții suplimentare pe motiv că îl iubește.
În loc să-i facă bine, astfel de cadouri îi dăunează.
Porțiile suplimentare nu fac decît să se adauge fără
folos la kilogramele favoritului.
Cîinele consumă în general destul de multă apă,
pe care ne îngriji să o aibă întotdeauna în același loc,
în vasul anume destinat și schimbată de cel puțin
două ori pe zi.
Temperatura potrivită este de 10 - 15 grade.
Apa foarte rece băută repede provoacă necazuri.
Tunsoarea Cîinelui
TUNSOAREA CÎINELUI
Cîinii se tund pentru accentuarea tipului rasei,
pentru a respecta tradiția sau un anumit stil,
pentru a conferi un aspect plăcut și desigur
pentru a se conforma standardului rasei respective.
Sînt rase la care tunsoarea nu este deloc necesară,
deși părul cîinilor respectiv este lung; ea nici nu ajută
la creștere, ci din contră, uneori părul crește greu
la loc.
Anumite rase, cum ar fi Komondor și Puli privesc
lumea înconjurătoare printr-o perdea de păr ce cade
în fața ochilor.
Nu este permis ca ea să fie tunsă, deoarece acest păr
oferă protecția ochiului și îndepărtarea lui poate
provoca tulburări de vedere.
La unele rase ( Foc Terrier și Caniche ) tunsoare va
începe destul de timpuriu și va fi continuată cu
regularitate pentru ca părul să se dezvolte frumos
și să se respecte prescripțiile standardului.
La cîinii cu blană aspră și deasă, stufoasă, ce nu face
cîlții ( Fox Terrier ), nu se recomandă baia înainte
de trimare; la restul raselor însă, pare normal ca
înainte de tunsoare cîinele să fie îmbăiat și apoi
uscat perfect, descîlcit și periat.
Rasele la care, conform standardului, este obligatoriu
trimajul sînt Schnauzer, Caniche și toate rasele de
terrieri ( Fox Welsh, Irish, Scottish, Airedale, Caorn,
Kerry blue, Bedlington ).
Mai sînt permise potriviri cu foarfeca și la alte rase
cum ar fi Spitzul, Maltezul.
Caniche: Tunsoare ,,tip Leu”.
Labele picioarelor se tund și între degete scurt cu
foarfecele.
Porțiune tunsă sau care poate fi lăsată să crească
în așa fel încît forma picioarelor din față să se
asemene cu cea a unui stîlp.
Brățări sau manșete, în față se realizează la nivelul
articulației
carpiene iar la picioarele din spate la nivelul jaretului
( 3-4 cm deasupra și 2 cm dedesubt ).
Coada se tunde pe 2/3 din lungime de la rădăcină, lăsîndu-se
doar moțul cozii de formă sferică sau cilindrică ce
se realizează cu foarfecele.
Porțiune netunsă, se egalizează doar.
Suprafața este limitată pe spinare de nivelul ultimei coaste,
iar în jos de nivelul cotului.
Falca de jos pînă la gît și pe toată lungimea botului
pînă la îmbinarea cu fruntea, dar fără a depăși nivelul
ochilor cu mai mult de 1 - 2 cm.
Obrajii se tund pînă la urechi, în așa fel încît urechile să
cadă bine pe lîngă cap.
Ochii se eliberează prin tăierea smocurilor de păr de
deasupra lor.
Pe falca superioară se lasă mustață foarte mare de care
se va avea grijă să nu fie mutilată la aranjarea capului.
Forma urechii va fi bine conturată; se realizează cu foarfecele.
Caniche Tunsoare ,,1960” zisă ,,tip modern”
( a doua tunsoare admisă în expoziții ).
Suprafața cu cel mai lung păr ( de la 4 la 7 cm ).
Porțiunea în care lungimea părului scade treptat.
Zona cu cel mai scurt păr.
Părul se regularizează la o lungime de 1 cm.
Fox Terrier cu păr sîrmos.
Fox Terrierul trebuie luat în îngrijire începînd de
la vîrsta de 8 - 10 săptămîni, cînd deja are un păr
de 4 - 5 cm, deoarece atunci este cel mai ușor să-i
croim forma dorită părului.
Mai apoi, înainte de expoziție cu 7 - 8 săptămîni,
trebuie începută pregătirea pentru ca pînă în ziua
concursului să capete lungimea dorită.
Cu cca 3 - 4 săptămîni înainte retușurile necesare.
Esențial de știut este faptul că cel mai lung păr îl va
avea pe spate, anume 3 - 3,5 cm; pe părțile laterale
și pe gît părul va avea 1 - 1,5 cm, iar pe cap și urechi
doar cîțiva mm.
Important este ca trecerile de la o zonă la alta să nu
se facă brusc pentru a da impresia că Fox Terrierul
a fost potrivit.
Pregătirea se începe cu zonele unde părul va rămîne mai
lung și se termină acolo unde va fi mai scurt.
Kerry Blue Terrier.
Aranjarea părului la un Kerry blue se face periodic, în
funcție de rapiditatea cu care crește părul.
Pentru expoziție operațiunea se va executa cu 2 - 3
săptămîni înainte de la data respectivă lungimea
părului pe spate să fie în jur de 2 cm.
Scottish Terrier.
Dacă e necesar se trimează cu cel puțin 6 luni înainte
de expoziție, pentru ca în această zonă să crească
firele lungi și uniforme.
Altminteri, trebuie doar pieptănat de sus în jos
pentru a îndepărta firele moarte.
Bedlington Terrier.
Se tunde cu mașina sau cu foarfeca.
Ajustarea e relativ simplă dar necesită o bună
cunoaștere a standardului și a simțului modelării.
Cu 3 săptămîni înainte de expoziție se tund cu
foarfecele labele și se conturează degetele.
Se recomandă o atenție deosebită tunsorii capului
- să i se lase moțul specific ( lung, îngust, estompat ).
Scurtarea urechilor și a cozii
Tunsoarea Cîinelui
TUNSOAREA CÎINELUI
Cîinii se tund pentru accentuarea tipului rasei,
pentru a respecta tradiția sau un anumit stil,
pentru a conferi un aspect plăcut și desigur
pentru a se conforma standardului rasei respective.
Sînt rase la care tunsoarea nu este deloc necesară,
deși părul cîinilor respectiv este lung; ea nici nu ajută
la creștere, ci din contră, uneori părul crește greu
la loc.
Anumite rase, cum ar fi Komondor și Puli privesc
lumea înconjurătoare printr-o perdea de păr ce cade
în fața ochilor.
Nu este permis ca ea să fie tunsă, deoarece acest păr
oferă protecția ochiului și îndepărtarea lui poate
provoca tulburări de vedere.
La unele rase ( Foc Terrier și Caniche ) tunsoare va
începe destul de timpuriu și va fi continuată cu
regularitate pentru ca părul să se dezvolte frumos
și să se respecte prescripțiile standardului.
La cîinii cu blană aspră și deasă, stufoasă, ce nu face
cîlții ( Fox Terrier ), nu se recomandă baia înainte
de trimare; la restul raselor însă, pare normal ca
înainte de tunsoare cîinele să fie îmbăiat și apoi
uscat perfect, descîlcit și periat.
Rasele la care, conform standardului, este obligatoriu
trimajul sînt Schnauzer, Caniche și toate rasele de
terrieri ( Fox Welsh, Irish, Scottish, Airedale, Caorn,
Kerry blue, Bedlington ).
Mai sînt permise potriviri cu foarfeca și la alte rase
cum ar fi Spitzul, Maltezul.
Caniche: Tunsoare ,,tip Leu”.
Labele picioarelor se tund și între degete scurt cu
foarfecele.
Porțiune tunsă sau care poate fi lăsată să crească
în așa fel încît forma picioarelor din față să se
asemene cu cea a unui stîlp.
Brățări sau manșete, în față se realizează la nivelul
articulației
carpiene iar la picioarele din spate la nivelul jaretului
( 3-4 cm deasupra și 2 cm dedesubt ).
Coada se tunde pe 2/3 din lungime de la rădăcină, lăsîndu-se
doar moțul cozii de formă sferică sau cilindrică ce
se realizează cu foarfecele.
Porțiune netunsă, se egalizează doar.
Suprafața este limitată pe spinare de nivelul ultimei coaste,
iar în jos de nivelul cotului.
Falca de jos pînă la gît și pe toată lungimea botului
pînă la îmbinarea cu fruntea, dar fără a depăși nivelul
ochilor cu mai mult de 1 - 2 cm.
Obrajii se tund pînă la urechi, în așa fel încît urechile să
cadă bine pe lîngă cap.
Ochii se eliberează prin tăierea smocurilor de păr de
deasupra lor.
Pe falca superioară se lasă mustață foarte mare de care
se va avea grijă să nu fie mutilată la aranjarea capului.
Forma urechii va fi bine conturată; se realizează cu foarfecele.
Caniche Tunsoare ,,1960” zisă ,,tip modern”
( a doua tunsoare admisă în expoziții ).
Suprafața cu cel mai lung păr ( de la 4 la 7 cm ).
Porțiunea în care lungimea părului scade treptat.
Zona cu cel mai scurt păr.
Părul se regularizează la o lungime de 1 cm.
Fox Terrier cu păr sîrmos.
Fox Terrierul trebuie luat în îngrijire începînd de
la vîrsta de 8 - 10 săptămîni, cînd deja are un păr
de 4 - 5 cm, deoarece atunci este cel mai ușor să-i
croim forma dorită părului.
Mai apoi, înainte de expoziție cu 7 - 8 săptămîni,
trebuie începută pregătirea pentru ca pînă în ziua
concursului să capete lungimea dorită.
Cu cca 3 - 4 săptămîni înainte retușurile necesare.
Esențial de știut este faptul că cel mai lung păr îl va
avea pe spate, anume 3 - 3,5 cm; pe părțile laterale
și pe gît părul va avea 1 - 1,5 cm, iar pe cap și urechi
doar cîțiva mm.
Important este ca trecerile de la o zonă la alta să nu
se facă brusc pentru a da impresia că Fox Terrierul
a fost potrivit.
Pregătirea se începe cu zonele unde părul va rămîne mai
lung și se termină acolo unde va fi mai scurt.
Kerry Blue Terrier.
Aranjarea părului la un Kerry blue se face periodic, în
funcție de rapiditatea cu care crește părul.
Pentru expoziție operațiunea se va executa cu 2 - 3
săptămîni înainte de la data respectivă lungimea
părului pe spate să fie în jur de 2 cm.
Scottish Terrier.
Dacă e necesar se trimează cu cel puțin 6 luni înainte
de expoziție, pentru ca în această zonă să crească
firele lungi și uniforme.
Altminteri, trebuie doar pieptănat de sus în jos
pentru a îndepărta firele moarte.
Bedlington Terrier.
Se tunde cu mașina sau cu foarfeca.
Ajustarea e relativ simplă dar necesită o bună
cunoaștere a standardului și a simțului modelării.
Cu 3 săptămîni înainte de expoziție se tund cu
foarfecele labele și se conturează degetele.
Se recomandă o atenție deosebită tunsorii capului
- să i se lase moțul specific ( lung, îngust, estompat ).
Scurtarea urechilor și a cozii
Îngrijirea, Igiena și Toaleta Cîinelui Partea 7
ÎNGRIJIREA, IGIENA ȘI TOALETA CÎINELUI
Partea 7
Scurtarea Urechilor și a Cozii.
Scurtarea urechilor la anumite rase de cîini este
azi o operație de conformare la standard.
Ea are însă la origine dorința omului și necesitatea
sa de a păstra cît mai mult timp în activitatea
cîinelui respectiv.
Într-adevăr, pe vremuri, în timpul vînătorii sau
luptelor la care cîinele era folosit în mod constant,
acest organ îi era mai totdeauna sfîșiat sau rupt.
Pentru a evita scoaterea lui din ,,activitate” pînă
la vindecare, proprietarii au recurs la scurtarea lor,
creînd astfel, fără să vrea, moda de astăzi.
De fapt, această operația este avantajul cîinelui;
în afara faptului că îngrijire devine mai ușoară -
știută fiind frecvența mare a bolilor urechii - se
mai micșorează și pericolul sfîșierii lor în cazul
unor încăierări, frecvente la cei din rasele Dobermann,
Dod german, Boxer etc., cunoscute ca amatoare
de bătăi.
Scurtarea urechilor prin tăiere este o operație
estetică ce se efectuează de către un specialist,
cu instrumente speciale și potrivit formei prescrise
de standard.
Rasele la care această operație este cerută de
standard sînt următoarele: Ciobănesc de Beauce,
de Brie și cîinele de Pirinei ( neobligatoriu ),
Bouvier de Flandra, Boxer, Dobermann, Dog german,
Schnauzer uriaș, mijlociu și pitic, Dog Argentinian,
Pinscher, Affenpincher, Zwergpincher și Griffon de
Bruxelles.
Operația se efectuează cu ajutorul unui șablon de metal,
cu observația că este important de apreciat și din punct
de vedere estetic, în raport cu forma capului, cum va
trebui operat și care din cele trei forme uzitate i se
potrivește mai bine.
Vîrsta cea mai potrivită pentru operație rămîne 8-10
săptămîni la rasele mai mici și 10-12 la cele mai mari;
unii crescători o fac și mai timpuriu, deși pînă ce
cartilagiu nu este destul de solid și bine format nici
aprecierea estetică nu se poate face ușor și nici
reușita nu este garantată.
Operația se face cu anestezie locală; cîinelui nu i se
dă de mîncare cu 1/2 zi înainte pentru a preîntîmpina
eventualele vomismente.
Zilele următoare va fi supravegheat, împiedicînd
scărpinarea sau infectarea locului operat.
Pansamentul va fi păstrat cca două săptămîni; în mod
normal, după acest interval urechea va sta în poziția
cerută de standard.
În caz contrar este indicat un masaj ușor, repetat, al zonei
sau se poate interveni astfel: urechile sînt sprijinite de
un tutore improvizat ( o mică atelă ) care să le mențină
rigide în poziția corectă și apoi sînt lipite una de alta cu
ajutorul unei benzi adezive de leoclopast.
Începînd cu a șaptea zi după operație, pentru a preveni
formarea unei cicatrice retractile în care urechea ia o
formă cutanată nedorită din cauza strîngerii cartilagiului,
se aplică zilnic, de două ori, masaje ușoare cu mîna unsă
în prealabil cu o pomadă antiseptică.
Tăierea cozii.
Și la amputarea parțială a cozii anumitor rase de cîinii au
stat la bază criterii practice.
Cel mai bine este ca operația de codetomie să fie făcută
la 3-4 zile de la naștere cînd aproape nu se produc dureri
și cînd nu se efectuează o intervenție chirurgicală propriu-
zisă, cum este cazul mai tîrziu.
În aceste prime zile nu este necesară nici anestezie și nici
coaserea pielii însă cu cît cîțelul este mai mare cu atît rana
se vindecă mai greu.
Dimensiunile la care trebuie tăiată coada sînt impuse
de standard.
În orice caz, ea nu va fi niciodată atît de scurt tăiată
încît să nu acopere complet anusul.
Tabelul de mai jos precizează dimensiunile corecte, deși
de obicei femelelor li se lasă coada cu o idee mai lungă
decît masculilor.
Dobermann, Boxer, Schnauzer, Griffon, rămîn cu coada scurtă,
doar 2 - 3 articulații se păstrează.
Airedale Terrier, Fox Terrier, Irish Terrier, Welsh Terrier,
Jagdterrier și alte rase de terrieri, 1/3 din coadă va fi tăiată;
coada nu are voie să fie aplecată ci va trebui să stea dreaptă.
Kerry blue Terrier, Yorkshire Terrier, Caniche, 1/2 din coadă
va fi tăiată.
Vijla, Brac german, Brac de Weimar, 1/3 din coadă va fi tăiată.
Spanieli, 1/2-1/3 din coadă va fi tăiată.
Accesorii
Tunsoare
Îngrijirea, Igiena și Toaleta Cîinelui Partea 7
ÎNGRIJIREA, IGIENA ȘI TOALETA CÎINELUI
Partea 7
Scurtarea Urechilor și a Cozii.
Scurtarea urechilor la anumite rase de cîini este
azi o operație de conformare la standard.
Ea are însă la origine dorința omului și necesitatea
sa de a păstra cît mai mult timp în activitatea
cîinelui respectiv.
Într-adevăr, pe vremuri, în timpul vînătorii sau
luptelor la care cîinele era folosit în mod constant,
acest organ îi era mai totdeauna sfîșiat sau rupt.
Pentru a evita scoaterea lui din ,,activitate” pînă
la vindecare, proprietarii au recurs la scurtarea lor,
creînd astfel, fără să vrea, moda de astăzi.
De fapt, această operația este avantajul cîinelui;
în afara faptului că îngrijire devine mai ușoară -
știută fiind frecvența mare a bolilor urechii - se
mai micșorează și pericolul sfîșierii lor în cazul
unor încăierări, frecvente la cei din rasele Dobermann,
Dod german, Boxer etc., cunoscute ca amatoare
de bătăi.
Scurtarea urechilor prin tăiere este o operație
estetică ce se efectuează de către un specialist,
cu instrumente speciale și potrivit formei prescrise
de standard.
Rasele la care această operație este cerută de
standard sînt următoarele: Ciobănesc de Beauce,
de Brie și cîinele de Pirinei ( neobligatoriu ),
Bouvier de Flandra, Boxer, Dobermann, Dog german,
Schnauzer uriaș, mijlociu și pitic, Dog Argentinian,
Pinscher, Affenpincher, Zwergpincher și Griffon de
Bruxelles.
Operația se efectuează cu ajutorul unui șablon de metal,
cu observația că este important de apreciat și din punct
de vedere estetic, în raport cu forma capului, cum va
trebui operat și care din cele trei forme uzitate i se
potrivește mai bine.
Vîrsta cea mai potrivită pentru operație rămîne 8-10
săptămîni la rasele mai mici și 10-12 la cele mai mari;
unii crescători o fac și mai timpuriu, deși pînă ce
cartilagiu nu este destul de solid și bine format nici
aprecierea estetică nu se poate face ușor și nici
reușita nu este garantată.
Operația se face cu anestezie locală; cîinelui nu i se
dă de mîncare cu 1/2 zi înainte pentru a preîntîmpina
eventualele vomismente.
Zilele următoare va fi supravegheat, împiedicînd
scărpinarea sau infectarea locului operat.
Pansamentul va fi păstrat cca două săptămîni; în mod
normal, după acest interval urechea va sta în poziția
cerută de standard.
În caz contrar este indicat un masaj ușor, repetat, al zonei
sau se poate interveni astfel: urechile sînt sprijinite de
un tutore improvizat ( o mică atelă ) care să le mențină
rigide în poziția corectă și apoi sînt lipite una de alta cu
ajutorul unei benzi adezive de leoclopast.
Începînd cu a șaptea zi după operație, pentru a preveni
formarea unei cicatrice retractile în care urechea ia o
formă cutanată nedorită din cauza strîngerii cartilagiului,
se aplică zilnic, de două ori, masaje ușoare cu mîna unsă
în prealabil cu o pomadă antiseptică.
Tăierea cozii.
Și la amputarea parțială a cozii anumitor rase de cîinii au
stat la bază criterii practice.
Cel mai bine este ca operația de codetomie să fie făcută
la 3-4 zile de la naștere cînd aproape nu se produc dureri
și cînd nu se efectuează o intervenție chirurgicală propriu-
zisă, cum este cazul mai tîrziu.
În aceste prime zile nu este necesară nici anestezie și nici
coaserea pielii însă cu cît cîțelul este mai mare cu atît rana
se vindecă mai greu.
Dimensiunile la care trebuie tăiată coada sînt impuse
de standard.
În orice caz, ea nu va fi niciodată atît de scurt tăiată
încît să nu acopere complet anusul.
Tabelul de mai jos precizează dimensiunile corecte, deși
de obicei femelelor li se lasă coada cu o idee mai lungă
decît masculilor.
Dobermann, Boxer, Schnauzer, Griffon, rămîn cu coada scurtă,
doar 2 - 3 articulații se păstrează.
Airedale Terrier, Fox Terrier, Irish Terrier, Welsh Terrier,
Jagdterrier și alte rase de terrieri, 1/3 din coadă va fi tăiată;
coada nu are voie să fie aplecată ci va trebui să stea dreaptă.
Kerry blue Terrier, Yorkshire Terrier, Caniche, 1/2 din coadă
va fi tăiată.
Vijla, Brac german, Brac de Weimar, 1/3 din coadă va fi tăiată.
Spanieli, 1/2-1/3 din coadă va fi tăiată.
Accesorii
Tunsoare
Îngrijirea, Igiena și Toaleta Cîinelui Partea 6
ÎNGRIJIREA, IGIENA ȘI TOALETA CÎINELUI
Partea 6
Accesorii
Principalele accesorii sînt zgarda și lesa.
Este bine să aveți întotdeauna și cîte una de rezervă
pentru cazul cînd cea în funcține se rupe sau se pierde.
Zgarda cîinelui se confecționează din piele groasă.
Dacă doriți să o înfrumusețați cu cîteva ținte, este bine
să fie căptușită în interior cu un postav.
Lățimea ei este de la 1-3 cm, în funcție de vîrsta și
talia animalului:
Zgarda nu se leagă prea strîns în jurul gîtului, doar atît
cît să împiedice scoaterea capului, cînd trage într-o parte.
Obiceiul de a păstra zgarda tot timpul de gîtul cîinelui
este contraindicat.
Blana nu primește aer și fiind sub frecare se degradează.
Un medalion din metal pe care să fie gravat numele și
adresa stăpînului poate fi util dacă s-a pierdut cîinele și a
fost găsit de o persoană binevoitoare.
Învățarea cățelului cu zgarda trebuie făcută cu grijă,
mîngîindu-l sau jucîndu-se cu el cînd i-o punem, pentru
a nu-l înfricoșa.
Curînd va asocia pusul zgardei de plecare la plimbare
și o va accepta cu mare bucurie.
Multe persoane folosesc în special la cățelandri sau la
cîini de talie mică, hamul, dacă nu permanent atunci
măcar la începutul educației.
Păreri autorizate condamnă hamul deoarece favorizează
deformarea spatelui.
Cei ce nu vor totuși să renunțe la el îl vor confecționa din
curea rotundă, deoarece aceasta măcar nu rupe părul
atît de ușor ca cea lată.
Lesa, sau cureaua de plimbare, trebuie să fie dintr-o
piele rezistentă la tracțiune.
Lungimea cea mai potrivită, standard, este de 1,20 m.
Dacă este mai lungă se încurcă în picioarele cîinelui
sau a stăpînului.
Pentru dresaj se folosesc lese speciale, lungi de cîțiva
metri, care să poată da cîinelui impresia aparentă de
libertate.
Lesa se strînge în pumn după nevoie.
Cîinii mari, dificil de condus, se recomandă să aibă
o lesă cît mai scurtă, pentru menținerea lor la picior.
 |
| Accesori Cîinii |
Dispozitivul de prindere a lesei de zgardă, denumit
carabinieră, trebuie să fie cît mai sigur și cu
detașare ușoară.
Pentru cîinii recalcitranți, sau care nu învață cu
docilitate mersul în lesă, se confecționează zgărzi
speciale, strangulante, care sufăcă animalul dacă trage.
Similare ca destinație sînt zgărzile confecționate
dintr-un sistem de cîrlige, cu vîrful întors spre
interior și care înțeapă animalul cînd devine neascultător.
Botnița face și ea partea din echipamentul obligatoriu
în anumite împrejurări, dacă reglementările respective o cer.
Botniță nu se pune însă de fapt decît animalelor rele
care au tendința de a mușca.
Ea se confecționează din piele sau din sîrmă.
Forma ei este asemănătoare botului și trebuie să
permită o respirație normală fără a jena animalul.
Tot printre accesoriile obligatorii se numără și vasele
destinate mîncării și apei, cele mai indicate fiind
castronele smălțuite cu o bună stabilitate și cu
emailul în perfectă stare.
Pot fi folosite cu succes și vase din aluminiu sau de
pămînt; important este ca ele să fie păstrate într-o
stare de curățenie și spălate după fiecare masă.
Vasul destinat apei de băut a cîinelui va fi ținut
într-un loc anume, totdeauna același și plin cu
apă proaspătă.
Acest echipament trebuie să vă însoțească și la
plecarea în excursii sau în concediu, iar o lesă de
rezervă se impune de la sine.
Pentru cîinii de pază, utilitari sau de vînătoare, mai
fac parte din echipament și fluiere al căror sunet,
bine cunoscut cîinelui, permite darea de comenzi
de la distanță.
Construcția lor a evoluat atît de mult, încît în prezent
sînt folosite în cazuri speciale chiar și fluiere cu
ultrasunete, așa-zisele fluiere silențioase, care emit
vibrații de înaltă frcvență ce nici nu sînt percepute
de urechea umană, fiind în schimb perfect auzite de
către cîine.
Ustensilele destinate îngrijirii și toaletei cîinelui sînt:
peria, pieptenele, mănușa și un brici de tuns.
Peria se confecționează din păr natural.
Cea mai potrivită formă este cea de tip țesală ( care
se trage pe mînă ).
Lungimea firelor se alege în funcție de lungimea
părului cîinelui ( cea standard are cca 1,5 cm ).
Părul din care este confecționată va fi mai dur dacă
avem de-a face cu un cîine cu blană aspră sau
deasă și mai moale pentru cei cu părul fin și mătăsos.
Mai recent, s-a generalizat aproape folosirea periilor
cu dinți din oțel, ușor îndoiți și flexibili, montați
într-o pernă de plastic ( asemănătoare daracului de
scărmănat lînă ) și care sînt ideale pentru descîlcirea
părului și perierea cîinilor cu păr lung ( Setter, Cocker,
Afgan etc.).
Cele mai practice sînt cele cu mîner care au o pe
o parte o perie de păr obișnuită, iar pe cealaltă o perie
cu dinți rotunjiți din oțel.
Pieptenele trebuie să fie solid, cu dinți mari, rari
și lungi de cca 4 cm, confecționat din os sau metal;
vîrfurile sînt rotunjite pentru a nu zgîria.
Mănușa ( din păr sau castravete de mare ) servește
pentru masaj și, în toaleta finală, la netezirea părului
și așezarea lui, obținerea luciului și colectarea firelor
moarte rămase în blană.
Briciul sau o lamă adaptată într-un dispozitiv cu
mîner va fi utilizat pentru potrivirea părului și
scurtarea lui, acolo unde standardul o cere.
Dacă aveți de gînd să efectuați singuri întreaga
operație de tundere, destul de complicată în unele
cazuri ( Caniche sau Fox Terrier ), atunci va trebui
să vă procurați un aparat de tuns ( manual sau
electric ), identic cu cel al frizerilor, o foarfecă
de păr, una de filat și o lamă îngustă de brici pentru
egalizat și potrivit.
Nu este inutilă completarea inventarului și cu o
foarfecă de tăiat unghii, de tip clește.
Îngrijirea Cîinelui Iarna
Scurtarea Urechilor și a Cozii
Îngrijirea, Igiena și Toaleta Cîinelui Partea 6
ÎNGRIJIREA, IGIENA ȘI TOALETA CÎINELUI
Partea 6
Accesorii
Principalele accesorii sînt zgarda și lesa.
Este bine să aveți întotdeauna și cîte una de rezervă
pentru cazul cînd cea în funcține se rupe sau se pierde.
Zgarda cîinelui se confecționează din piele groasă.
Dacă doriți să o înfrumusețați cu cîteva ținte, este bine
să fie căptușită în interior cu un postav.
Lățimea ei este de la 1-3 cm, în funcție de vîrsta și
talia animalului:
Zgarda nu se leagă prea strîns în jurul gîtului, doar atît
cît să împiedice scoaterea capului, cînd trage într-o parte.
Obiceiul de a păstra zgarda tot timpul de gîtul cîinelui
este contraindicat.
Blana nu primește aer și fiind sub frecare se degradează.
Un medalion din metal pe care să fie gravat numele și
adresa stăpînului poate fi util dacă s-a pierdut cîinele și a
fost găsit de o persoană binevoitoare.
Învățarea cățelului cu zgarda trebuie făcută cu grijă,
mîngîindu-l sau jucîndu-se cu el cînd i-o punem, pentru
a nu-l înfricoșa.
Curînd va asocia pusul zgardei de plecare la plimbare
și o va accepta cu mare bucurie.
Multe persoane folosesc în special la cățelandri sau la
cîini de talie mică, hamul, dacă nu permanent atunci
măcar la începutul educației.
Păreri autorizate condamnă hamul deoarece favorizează
deformarea spatelui.
Cei ce nu vor totuși să renunțe la el îl vor confecționa din
curea rotundă, deoarece aceasta măcar nu rupe părul
atît de ușor ca cea lată.
Lesa, sau cureaua de plimbare, trebuie să fie dintr-o
piele rezistentă la tracțiune.
Lungimea cea mai potrivită, standard, este de 1,20 m.
Dacă este mai lungă se încurcă în picioarele cîinelui
sau a stăpînului.
Pentru dresaj se folosesc lese speciale, lungi de cîțiva
metri, care să poată da cîinelui impresia aparentă de
libertate.
Lesa se strînge în pumn după nevoie.
Cîinii mari, dificil de condus, se recomandă să aibă
o lesă cît mai scurtă, pentru menținerea lor la picior.
|
| Accesori Cîinii |
Dispozitivul de prindere a lesei de zgardă, denumit
carabinieră, trebuie să fie cît mai sigur și cu
detașare ușoară.
Pentru cîinii recalcitranți, sau care nu învață cu
docilitate mersul în lesă, se confecționează zgărzi
speciale, strangulante, care sufăcă animalul dacă trage.
Similare ca destinație sînt zgărzile confecționate
dintr-un sistem de cîrlige, cu vîrful întors spre
interior și care înțeapă animalul cînd devine neascultător.
Botnița face și ea partea din echipamentul obligatoriu
în anumite împrejurări, dacă reglementările respective o cer.
Botniță nu se pune însă de fapt decît animalelor rele
care au tendința de a mușca.
Ea se confecționează din piele sau din sîrmă.
Forma ei este asemănătoare botului și trebuie să
permită o respirație normală fără a jena animalul.
Tot printre accesoriile obligatorii se numără și vasele
destinate mîncării și apei, cele mai indicate fiind
castronele smălțuite cu o bună stabilitate și cu
emailul în perfectă stare.
Pot fi folosite cu succes și vase din aluminiu sau de
pămînt; important este ca ele să fie păstrate într-o
stare de curățenie și spălate după fiecare masă.
Vasul destinat apei de băut a cîinelui va fi ținut
într-un loc anume, totdeauna același și plin cu
apă proaspătă.
Acest echipament trebuie să vă însoțească și la
plecarea în excursii sau în concediu, iar o lesă de
rezervă se impune de la sine.
Pentru cîinii de pază, utilitari sau de vînătoare, mai
fac parte din echipament și fluiere al căror sunet,
bine cunoscut cîinelui, permite darea de comenzi
de la distanță.
Construcția lor a evoluat atît de mult, încît în prezent
sînt folosite în cazuri speciale chiar și fluiere cu
ultrasunete, așa-zisele fluiere silențioase, care emit
vibrații de înaltă frcvență ce nici nu sînt percepute
de urechea umană, fiind în schimb perfect auzite de
către cîine.
Ustensilele destinate îngrijirii și toaletei cîinelui sînt:
peria, pieptenele, mănușa și un brici de tuns.
Peria se confecționează din păr natural.
Cea mai potrivită formă este cea de tip țesală ( care
se trage pe mînă ).
Lungimea firelor se alege în funcție de lungimea
părului cîinelui ( cea standard are cca 1,5 cm ).
Părul din care este confecționată va fi mai dur dacă
avem de-a face cu un cîine cu blană aspră sau
deasă și mai moale pentru cei cu părul fin și mătăsos.
Mai recent, s-a generalizat aproape folosirea periilor
cu dinți din oțel, ușor îndoiți și flexibili, montați
într-o pernă de plastic ( asemănătoare daracului de
scărmănat lînă ) și care sînt ideale pentru descîlcirea
părului și perierea cîinilor cu păr lung ( Setter, Cocker,
Afgan etc.).
Cele mai practice sînt cele cu mîner care au o pe
o parte o perie de păr obișnuită, iar pe cealaltă o perie
cu dinți rotunjiți din oțel.
Pieptenele trebuie să fie solid, cu dinți mari, rari
și lungi de cca 4 cm, confecționat din os sau metal;
vîrfurile sînt rotunjite pentru a nu zgîria.
Mănușa ( din păr sau castravete de mare ) servește
pentru masaj și, în toaleta finală, la netezirea părului
și așezarea lui, obținerea luciului și colectarea firelor
moarte rămase în blană.
Briciul sau o lamă adaptată într-un dispozitiv cu
mîner va fi utilizat pentru potrivirea părului și
scurtarea lui, acolo unde standardul o cere.
Dacă aveți de gînd să efectuați singuri întreaga
operație de tundere, destul de complicată în unele
cazuri ( Caniche sau Fox Terrier ), atunci va trebui
să vă procurați un aparat de tuns ( manual sau
electric ), identic cu cel al frizerilor, o foarfecă
de păr, una de filat și o lamă îngustă de brici pentru
egalizat și potrivit.
Nu este inutilă completarea inventarului și cu o
foarfecă de tăiat unghii, de tip clește.
Îngrijirea Cîinelui Iarna
Scurtarea Urechilor și a Cozii
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)