Tulburări Digestive

TULBURĂRI DIGESTIVE



Tulburările digestive au o influență deosebită asupra
tenului, între piele și organele digestiei existînd o
strînsă legătură.
O alimentație rațională este aceea bogată în vitamine
și săruri minerale etc. ; lipsa acestora sau insuficiența
vitaminei A, determină uscăciunea și descuamarea
pielii, iar unele alimente pot determina stări alergice,
reflectate prin apariția de eczeme, urticarii etc., care
se pot datora unei defectuoase asimilări a proteinelor.
O alimentație bogată în grăsimi și în hidrocarbonate
mărește eliminarea de sebum, care convine tenului
uscat, dar dezavantajează tenul gras.
Introducerea în alimentație a condimentelor și a
băuturilor alcoolice poate determina o vasodilatație
persistentă la nivelul feței.
Vinișoare roșii pronunțate și chiar sub formă de
rețea pe nas, pe umerii obrajilor, se pot datora unei
alimentații necorespunzătoare, dar și funcționării
defectuoase a ficatului.
Lenevirea intestinului, cu evacuări la intervale
inegale de timp, duce la apariția erupțiilor pe suprafața
pielii, la iritarea, congestionarea tenului și chiar la
apariția coșurilor.
Stomacul prea încărcat, ficatul supus la efort prea mare,
o digestie greoaie, prin erupțiile care se pot ivi, constituie
un semnal de alarmă pentru îngrijirea sănătății, fiind
știut că administrarea unui purgativ poate înlătura
constipația numai pe moment, fără a vindeca tulburările
digestive respective..
Acestea nu provoacă însă numai erupții ci și altele
neajunsuri ca herpesul buzelor, mîncărimi ale pielii etc.

Tulburări Digestive

TULBURĂRI DIGESTIVE



Tulburările digestive au o influență deosebită asupra
tenului, între piele și organele digestiei existînd o
strînsă legătură.
O alimentație rațională este aceea bogată în vitamine
și săruri minerale etc. ; lipsa acestora sau insuficiența
vitaminei A, determină uscăciunea și descuamarea
pielii, iar unele alimente pot determina stări alergice,
reflectate prin apariția de eczeme, urticarii etc., care
se pot datora unei defectuoase asimilări a proteinelor.
O alimentație bogată în grăsimi și în hidrocarbonate
mărește eliminarea de sebum, care convine tenului
uscat, dar dezavantajează tenul gras.
Introducerea în alimentație a condimentelor și a
băuturilor alcoolice poate determina o vasodilatație
persistentă la nivelul feței.
Vinișoare roșii pronunțate și chiar sub formă de
rețea pe nas, pe umerii obrajilor, se pot datora unei
alimentații necorespunzătoare, dar și funcționării
defectuoase a ficatului.
Lenevirea intestinului, cu evacuări la intervale
inegale de timp, duce la apariția erupțiilor pe suprafața
pielii, la iritarea, congestionarea tenului și chiar la
apariția coșurilor.
Stomacul prea încărcat, ficatul supus la efort prea mare,
o digestie greoaie, prin erupțiile care se pot ivi, constituie
un semnal de alarmă pentru îngrijirea sănătății, fiind
știut că administrarea unui purgativ poate înlătura
constipația numai pe moment, fără a vindeca tulburările
digestive respective..
Acestea nu provoacă însă numai erupții ci și altele
neajunsuri ca herpesul buzelor, mîncărimi ale pielii etc.

Regimul Alimentar în Infecțiile urinare și în Pielonefrite

REGIMUL ALIMENTAR ÎN INFECȚIILE URINARE ȘI ÎN PIELONEFRITE



Infecțiile urinare sunt cele mai frecvente boli ale aparatuli urinar la copii.
Pot să apară la toate vîrstele, de la nou-născut, pînă la adolescent.
Infecția pornește de la căile urinare inferioare, adică de la uretră și vezică
și poate să urce către bazinete și rinichi.
Gradul de cuprindere a țesutului renal greu de precizat, de aceea măsurile
terapeutice, inclusiv regimul alimentar, trebuie aplicate cu prudență și discernămînt.
este necesar ca bolnavii să fie urmăriți în timp.
Mama va prezenta regulat copilul la control medical.
De reținut că la copii ”infecțiile urinare repetate” creează suspiciunea de malformații
ale aparatului urinar și necesită cercetarea în acest sens în serviciile de urologie.
În formele acute la sugari și copii mici boala este de obicei, însoțită de febră și,
adesea de tulburări digestive.
Regimul dietetic va fi cel indicat pentru febră și tulburări digestive acute.
După rezolvarea tulburărilor digestive, copilul va fi trecut la regim normal,
menținîndu-se încă o perioadă de 10-12 zile un raport crescut de lichide,
sub formă de ceaiuri și sucuri de fructe.
La copiii mari, școlari sau adelescenți, boala este mai frecvent la fete.
Ea poate să apară fără tulburări generale, numai cu simptomatologie urinară.
Copiii urinează mai des, acuză dureri în momentul cînd urinează, uneori
pierd urina.
Dacă examenul medical și de laborator nu arată o atingere și a țesutului
.
Se va reduce cantitatea de sare ( nu se suprimă ), se vor evita mîncărurile
picante, conservele de carne, mezelurile etc, condimentele ( piper, enibahar,
muștar ), băuturile alcoolice și cafeaua.
Lichidele pot fi date sub formă de ceaiuri, supe, compoturi, suc de fructe.
Regimul va fi menținut 2-3 săptămîni, sub controlul examenului de laborator.
Nu este necesar un regim alimentar prelungit.
Dacă examenul de laborator și cel medical arată și afectarea rinichiului, adică
boala a trecut în formă de pielonefrită, regimul va fi mai restrictiv.

Regimul Alimentar în Infecțiile urinare și în Pielonefrite

REGIMUL ALIMENTAR ÎN INFECȚIILE URINARE ȘI ÎN PIELONEFRITE



Infecțiile urinare sunt cele mai frecvente boli ale aparatuli urinar la copii.
Pot să apară la toate vîrstele, de la nou-născut, pînă la adolescent.
Infecția pornește de la căile urinare inferioare, adică de la uretră și vezică
și poate să urce către bazinete și rinichi.
Gradul de cuprindere a țesutului renal greu de precizat, de aceea măsurile
terapeutice, inclusiv regimul alimentar, trebuie aplicate cu prudență și discernămînt.
este necesar ca bolnavii să fie urmăriți în timp.
Mama va prezenta regulat copilul la control medical.
De reținut că la copii ”infecțiile urinare repetate” creează suspiciunea de malformații
ale aparatului urinar și necesită cercetarea în acest sens în serviciile de urologie.
În formele acute la sugari și copii mici boala este de obicei, însoțită de febră și,
adesea de tulburări digestive.
Regimul dietetic va fi cel indicat pentru febră și tulburări digestive acute.
După rezolvarea tulburărilor digestive, copilul va fi trecut la regim normal,
menținîndu-se încă o perioadă de 10-12 zile un raport crescut de lichide,
sub formă de ceaiuri și sucuri de fructe.
La copiii mari, școlari sau adelescenți, boala este mai frecvent la fete.
Ea poate să apară fără tulburări generale, numai cu simptomatologie urinară.
Copiii urinează mai des, acuză dureri în momentul cînd urinează, uneori
pierd urina.
Dacă examenul medical și de laborator nu arată o atingere și a țesutului
.
Se va reduce cantitatea de sare ( nu se suprimă ), se vor evita mîncărurile
picante, conservele de carne, mezelurile etc, condimentele ( piper, enibahar,
muștar ), băuturile alcoolice și cafeaua.
Lichidele pot fi date sub formă de ceaiuri, supe, compoturi, suc de fructe.
Regimul va fi menținut 2-3 săptămîni, sub controlul examenului de laborator.
Nu este necesar un regim alimentar prelungit.
Dacă examenul de laborator și cel medical arată și afectarea rinichiului, adică
boala a trecut în formă de pielonefrită, regimul va fi mai restrictiv.

Regimuri Alimentare în Bolile Aparatului Digestiv

REGIMURI ALIMENTARE ÎN BOLILE APARATULUI DIGETIV



Regimul alimentar în tulburările digestive acute ale sugarului și copilului mic.
Tulburările digestive la sugur și copilul mic au ca simptom principal
diaree ( de unde și numele de boli diareice ), adică apariția de scaune frecvente
și modificate ca aspect, consistență și conținut.
Scaunele pot fi lichide, semilichide, grunjoase, cu mucozități, striuri
sanguinolente sau puroi.
Aspectul și evoluția scaunului pot da unele indicii asupra cauzelor îmbolnăvirii.
De exemplu, scaunele cu striuri sanguinolente sunt aproape specifice
infecțiilor cu bacili dizenterici.
Scaunele grăsoase sunt specifice unor tulburări în absorbția grăsimilor.
Mamele trebuie să observe permenent scaunele copiilor, pentru a putea remarca cît
mai precoce modificările produse.
Apariția diareice poate să fie precedată, însoțită sau urmată de apariția și a altor
semne de boală, cum sunt: lipsa de poftă de mancare, vărsăturile, durerile
abdominale, febră.
În cazurile de diaree însoțită sau nu și de alte semne de boală, mama sau persoana
care se ocupă de îngrijirea copilului ( personalul medical, în colectivități ),
trebuie să observe și să aprecieze ”starea generală a copilului”.
Apariția semnelor de deshidratare, ca: limba uscată,  fontanele înfundate,
micșorarea elasticității pielii, pierderea bruscă în greutate ( peste 5-8% în
24 de ore ) dar mai ales ”aspectul suferind al feței copilului”, ochii înfundați
și încercănați, culoare palidă și cenușie a feței sunt semne de extremă gravitat.
În aceste cazuri, copilul va fi prezentat în cel mai scurt timp serviciului spitalicesc
cel mai apropiat.
În interval pînă la internare, se va administra copilului apă fiartă și răcită.
Pentru tratamentul medicamentos și dietetic în această formă de boală sunt necesare
măsuri deosebite de echilibrare a metabolismului apei și sărurilor minerale.
Tratamentul la domiciliu al tulburărilor digestive acute se pt aplica numai în formale ușoare și
medicamentoase, iar această apreciere o poate face numai medicul care tratează copilul.
Regimul dietetic este numai o parte a tratamentului, majoritatea acestor boli necesitînd și
tratament medicamenros.
Atît prin numărul îmbolnăvirilor, cît și prin gravitatea formelor, bolilor diareice reprezintă
încă o problemă gravă în cadrul patologiei infantile.
Accentul trebuie pus pe măsurile de prevenire.
Nici o altă categorie de boli nu poate beneficia în mare măsură de educație sanitară.
Respectînd indicațiile de alimentație și îngrijire a copilului sănătos, numărul cazurilor
de îmbolnăviri prin boli diareice poate fi încă mult redus.
În caz că boala a apărut, forma și evoliția depind de mai mulți factori.

1. de cauza care a declanșat boala ( alimentară, infecșioasă, tulburări metabolice ).
2. de vîrsta copilului, fiind cu atît mai grave, cu cît copilul este mai mic.
Diareea la nou-născut și la sugarul pînă la vîrsta de 3 luni trebuie privită
de la început ca o boală care poate evolua grav.
3. de starea generală a copilului înainte de îmbolnăvire, fiind mai grave la copiii
distornici și rahitici, la convalescenții de alte boli.
4. de corectitudinea și rapididatea cu care se iau măsurile de tratament dietetic.

Indiferent de cauza care a declanșat boala, de vîrsta copilului și chiar de gravitatea
formei de boală, sunt cîteva măsuri pe care mama, dacă le ia de la început, are toate
șansele ca boală să evolueze mai ușor.
Cum primul semn al debutului tulburărilor digestive poate să fie refuzul de a mînca,
este bine ca acesta să fie respectat.
Dacă un copil care în mod obișnuit manîncă bine, la un moment dat refuză să primească
porția respectivă de mîncare, nu trebuie forțat.
Se vor înlocui 1-2 mese cu ceai, pînă la lămurirea situației.
Dacă scaunele diareice au apărut, prima măsură este de a suprima orice fel de
alimentație și de a înlocui cu lichide sub formă de ceaiuri, apă fiartă și răcită, apă
sau ceaiuri sărate ( o linguriță de sare la 1 litru de apă ).
La copiii peste vîrsta de 4 luni se poate da supă de zarzavat strecurată.
Ceaiurile pot fi de: mentă, chimen, afine, anason, îndulcite cu o linguriță
de zahăr la 100 ml lichid sau cu glucoză în aceași proporție.
Dieta hidrică, adică administrarea lichidelor mai sus enumerate, este obligatorie cel
puțin 1-2 mese, în care timp se va urmări evoluția copilului.
Dacă există și vărsături, administrarea lichidelor se va face cu lingurița la intervale mici,
o linguriță la 5-10 minute sau cu pipeta, 1-2 pipete la 3-5 minute.
Durata menținerii dietei hidrice ( adică alimentația numai cu lichide ) depinde mai ales de toleranța
gastrică ( dacă copilul varsă ).
În orice caz, nu va depăși 24 de ore fără avizul medicului.
Cantitatea totală pe 24 de ore va fi de 150-200 ml pe kilocorp, cu atît mai mare,
cu cît pierderile de lichide prin scaune și vărsături au fost mai abundente.
 Cînd toleranța digestivă a fost restabilită ( copilul nu mai varsă ), se trece la alimentația
 cu preparate cu acțiune antidiareică.
Acestea sunt în general alimente de origine animală,  care prin conținutul lor în substanțe
pectice au calitatea de a pune în repaus intestinul de a absorbi resturile nedigerabile și de a forma bolul fecal ( scaunul ).
Conțin o cantitate mică de glucide, nu conțin proteine și grăsimi.
Preparatele cu acțiune antidiareică cel mai des folosite sunt: supa de morcovi, mucilagiul
de orez, mere rase - date ca atare sau ca supă de mere crude.
Cea mai folosită este supa de morcovi.
Se poate da după vîrsta de 2-3 săptămîni.
Este contraindicată în vărsături și în formele de tulburări digestive complicate cu nefrite.
Concentrația este de 30% pentru sugarii pînă la vîrsta de 2 luni și de 50% peste
această vîrstă.
Valoarea calorică este de 20-22 calorii la 100 ml preparat, se poate îndulci cu glucoză
5 g % sau cu zahăr în aceași proporție.
Prin îndulcire, se crește valoarea calorică cu încă 20 de calorii la 100 ml preparat și este
 mai bine primită de copii.
Prima condiție a unei bune folosiri a supei de morcovi este prepararea corectă.
Pentru aceasta trebuie folosiți morcovi de bună calitate, proaspeți, care să fie bine
fierți, să se paseze de 2-3 ori prin sită deasă sau printr-o sită pe care se pune un tifon.
Este bine preparată atunci cînd nu se disting bucățile de morcov în ea.
Înainte de folosire, se amestecă pentru a se omogeniza.
Nu se păstrează mai mult de 16-20 ore.
Este preferabil ca în această perioadă alimentația să se înlocuiască cu supă de morcovi.
Totuși dacă copiii nu o primesc la toate mesele, nevoile de lichide se vor acoperi cu ceaiuri
sau cu micilagiu de orez.
Cantitatea totală pe 24 de ore va fi, ca și în dieta hidrică, de 150-200 ml pe kgcorp.
Numărul meselor poate să fie egal sau mai mare decît cel obișnuit înaintea îmbolnăvirilor,
mai ales dacă sugarul primește mai greu supa de morcovi.
Porțiile mai mici le va suporta mai ușor.
Durata administrări exclusive a supei de morcovi este în medie de 24 de ore.
Semnul de orientare pentru introducerea și a altui preparat alimentar este apariția scauul
de morcovi, scaun mulat, ca un dop, conținînd morcovul nedigerat, dar care a absorbit apa
și resturile nedigerate din intestin.
Folosirea mucilagiului de orez ca aliment antidiareic se va face mai ales în cazurile în care copiii refuză supa de morcovi.
Deși orezul are calități antidiareice certe, rezultatele obținute cu supa de morcovi sunt net superioare.
Merele se folosesc mai rar ca aliment antidiareic.
Se recomandă copiilor trecuți de vîrsta de 1 an și care refuză supa de morcovi.
Se administrează sub formă de mere coapte și pasate, în proporții de 150-200 g de 4-5 ori pe zi,
cantitatea în 24 de ore putînd să ajungă la 1 kg mere.
Lichidele necesare se vor complecta cu ceai.
Acest lucru este necesar important, pentru că în tulburările diareice la copii nu
”opărirea scaunelor” este problema greu de rezolvat.
Prin dietă hidrică și alimentație cu supă de morcovi acest lucru se realizează în primele
24 de ore.
Problemele deosebite pune perioada realimentării, adică readucerea copilului la regimul normal.
Este necesară protejarea în continuare a tubului digestiv, dar și aducerea prin alimente
a substanțelor nutritive necesare organismului.
Alegerea preparatului, cît și ritmul introducerii, cantitatea pe mese și zile în care se
vor introduce în alimentația copilului, trebuie strict individualizate.
Nu pot exista scheme tip de realimentare, chiar dacă am ține seama de vîrsta și de forma de boală.
Numai medicul care cunoaște situația particulară a copilului, modul de reactivitate,
posibilitățile și condițiile medicului familial, poate lua o hotărîre corectă îm această privință.
Ca atitudine generală, considerăm că în majoritatea cazurilor de boli diareice tratate la domiciliu, în general forme ușoare și medii, nu este necesară alegerea unor preparate rare și scumpe.
Dacă mama respectă indicațiile de pregătire și administrare, se pot obține rezultate bune folosind preparate simple, ieftine și ușor de procurat.
Trecerea la alimentație normală se va face progresiv, atent, dar fără a prelungi, din motive
de precauție, un regim alimentar sub nevoile nutritive ale copilului.
Chiar dacă prin aceste măsuri scaunul se menține normal, copilul nu va crește în greutate,
pentru că nevoile lui alimentare nu sunt acoperite de acest regim.
În medie, în formele comune de dispepsii sunt necesare 10-12 zile pentru a se ajunge
la alimentația normală.

Regimuri Alimentare în Bolile Aparatului Digestiv

REGIMURI ALIMENTARE ÎN BOLILE APARATULUI DIGETIV



Regimul alimentar în tulburările digestive acute ale sugarului și copilului mic.
Tulburările digestive la sugur și copilul mic au ca simptom principal
diaree ( de unde și numele de boli diareice ), adică apariția de scaune frecvente
și modificate ca aspect, consistență și conținut.
Scaunele pot fi lichide, semilichide, grunjoase, cu mucozități, striuri
sanguinolente sau puroi.
Aspectul și evoluția scaunului pot da unele indicii asupra cauzelor îmbolnăvirii.
De exemplu, scaunele cu striuri sanguinolente sunt aproape specifice
infecțiilor cu bacili dizenterici.
Scaunele grăsoase sunt specifice unor tulburări în absorbția grăsimilor.
Mamele trebuie să observe permenent scaunele copiilor, pentru a putea remarca cît
mai precoce modificările produse.
Apariția diareice poate să fie precedată, însoțită sau urmată de apariția și a altor
semne de boală, cum sunt: lipsa de poftă de mancare, vărsăturile, durerile
abdominale, febră.
În cazurile de diaree însoțită sau nu și de alte semne de boală, mama sau persoana
care se ocupă de îngrijirea copilului ( personalul medical, în colectivități ),
trebuie să observe și să aprecieze ”starea generală a copilului”.
Apariția semnelor de deshidratare, ca: limba uscată,  fontanele înfundate,
micșorarea elasticității pielii, pierderea bruscă în greutate ( peste 5-8% în
24 de ore ) dar mai ales ”aspectul suferind al feței copilului”, ochii înfundați
și încercănați, culoare palidă și cenușie a feței sunt semne de extremă gravitat.
În aceste cazuri, copilul va fi prezentat în cel mai scurt timp serviciului spitalicesc
cel mai apropiat.
În interval pînă la internare, se va administra copilului apă fiartă și răcită.
Pentru tratamentul medicamentos și dietetic în această formă de boală sunt necesare
măsuri deosebite de echilibrare a metabolismului apei și sărurilor minerale.
Tratamentul la domiciliu al tulburărilor digestive acute se pt aplica numai în formale ușoare și
medicamentoase, iar această apreciere o poate face numai medicul care tratează copilul.
Regimul dietetic este numai o parte a tratamentului, majoritatea acestor boli necesitînd și
tratament medicamenros.
Atît prin numărul îmbolnăvirilor, cît și prin gravitatea formelor, bolilor diareice reprezintă
încă o problemă gravă în cadrul patologiei infantile.
Accentul trebuie pus pe măsurile de prevenire.
Nici o altă categorie de boli nu poate beneficia în mare măsură de educație sanitară.
Respectînd indicațiile de alimentație și îngrijire a copilului sănătos, numărul cazurilor
de îmbolnăviri prin boli diareice poate fi încă mult redus.
În caz că boala a apărut, forma și evoliția depind de mai mulți factori.

1. de cauza care a declanșat boala ( alimentară, infecșioasă, tulburări metabolice ).
2. de vîrsta copilului, fiind cu atît mai grave, cu cît copilul este mai mic.
Diareea la nou-născut și la sugarul pînă la vîrsta de 3 luni trebuie privită
de la început ca o boală care poate evolua grav.
3. de starea generală a copilului înainte de îmbolnăvire, fiind mai grave la copiii
distornici și rahitici, la convalescenții de alte boli.
4. de corectitudinea și rapididatea cu care se iau măsurile de tratament dietetic.

Indiferent de cauza care a declanșat boala, de vîrsta copilului și chiar de gravitatea
formei de boală, sunt cîteva măsuri pe care mama, dacă le ia de la început, are toate
șansele ca boală să evolueze mai ușor.
Cum primul semn al debutului tulburărilor digestive poate să fie refuzul de a mînca,
este bine ca acesta să fie respectat.
Dacă un copil care în mod obișnuit manîncă bine, la un moment dat refuză să primească
porția respectivă de mîncare, nu trebuie forțat.
Se vor înlocui 1-2 mese cu ceai, pînă la lămurirea situației.
Dacă scaunele diareice au apărut, prima măsură este de a suprima orice fel de
alimentație și de a înlocui cu lichide sub formă de ceaiuri, apă fiartă și răcită, apă
sau ceaiuri sărate ( o linguriță de sare la 1 litru de apă ).
La copiii peste vîrsta de 4 luni se poate da supă de zarzavat strecurată.
Ceaiurile pot fi de: mentă, chimen, afine, anason, îndulcite cu o linguriță
de zahăr la 100 ml lichid sau cu glucoză în aceași proporție.
Dieta hidrică, adică administrarea lichidelor mai sus enumerate, este obligatorie cel
puțin 1-2 mese, în care timp se va urmări evoluția copilului.
Dacă există și vărsături, administrarea lichidelor se va face cu lingurița la intervale mici,
o linguriță la 5-10 minute sau cu pipeta, 1-2 pipete la 3-5 minute.
Durata menținerii dietei hidrice ( adică alimentația numai cu lichide ) depinde mai ales de toleranța
gastrică ( dacă copilul varsă ).
În orice caz, nu va depăși 24 de ore fără avizul medicului.
Cantitatea totală pe 24 de ore va fi de 150-200 ml pe kilocorp, cu atît mai mare,
cu cît pierderile de lichide prin scaune și vărsături au fost mai abundente.
 Cînd toleranța digestivă a fost restabilită ( copilul nu mai varsă ), se trece la alimentația
 cu preparate cu acțiune antidiareică.
Acestea sunt în general alimente de origine animală,  care prin conținutul lor în substanțe
pectice au calitatea de a pune în repaus intestinul de a absorbi resturile nedigerabile și de a forma bolul fecal ( scaunul ).
Conțin o cantitate mică de glucide, nu conțin proteine și grăsimi.
Preparatele cu acțiune antidiareică cel mai des folosite sunt: supa de morcovi, mucilagiul
de orez, mere rase - date ca atare sau ca supă de mere crude.
Cea mai folosită este supa de morcovi.
Se poate da după vîrsta de 2-3 săptămîni.
Este contraindicată în vărsături și în formele de tulburări digestive complicate cu nefrite.
Concentrația este de 30% pentru sugarii pînă la vîrsta de 2 luni și de 50% peste
această vîrstă.
Valoarea calorică este de 20-22 calorii la 100 ml preparat, se poate îndulci cu glucoză
5 g % sau cu zahăr în aceași proporție.
Prin îndulcire, se crește valoarea calorică cu încă 20 de calorii la 100 ml preparat și este
 mai bine primită de copii.
Prima condiție a unei bune folosiri a supei de morcovi este prepararea corectă.
Pentru aceasta trebuie folosiți morcovi de bună calitate, proaspeți, care să fie bine
fierți, să se paseze de 2-3 ori prin sită deasă sau printr-o sită pe care se pune un tifon.
Este bine preparată atunci cînd nu se disting bucățile de morcov în ea.
Înainte de folosire, se amestecă pentru a se omogeniza.
Nu se păstrează mai mult de 16-20 ore.
Este preferabil ca în această perioadă alimentația să se înlocuiască cu supă de morcovi.
Totuși dacă copiii nu o primesc la toate mesele, nevoile de lichide se vor acoperi cu ceaiuri
sau cu micilagiu de orez.
Cantitatea totală pe 24 de ore va fi, ca și în dieta hidrică, de 150-200 ml pe kgcorp.
Numărul meselor poate să fie egal sau mai mare decît cel obișnuit înaintea îmbolnăvirilor,
mai ales dacă sugarul primește mai greu supa de morcovi.
Porțiile mai mici le va suporta mai ușor.
Durata administrări exclusive a supei de morcovi este în medie de 24 de ore.
Semnul de orientare pentru introducerea și a altui preparat alimentar este apariția scauul
de morcovi, scaun mulat, ca un dop, conținînd morcovul nedigerat, dar care a absorbit apa
și resturile nedigerate din intestin.
Folosirea mucilagiului de orez ca aliment antidiareic se va face mai ales în cazurile în care copiii refuză supa de morcovi.
Deși orezul are calități antidiareice certe, rezultatele obținute cu supa de morcovi sunt net superioare.
Merele se folosesc mai rar ca aliment antidiareic.
Se recomandă copiilor trecuți de vîrsta de 1 an și care refuză supa de morcovi.
Se administrează sub formă de mere coapte și pasate, în proporții de 150-200 g de 4-5 ori pe zi,
cantitatea în 24 de ore putînd să ajungă la 1 kg mere.
Lichidele necesare se vor complecta cu ceai.
Acest lucru este necesar important, pentru că în tulburările diareice la copii nu
”opărirea scaunelor” este problema greu de rezolvat.
Prin dietă hidrică și alimentație cu supă de morcovi acest lucru se realizează în primele
24 de ore.
Problemele deosebite pune perioada realimentării, adică readucerea copilului la regimul normal.
Este necesară protejarea în continuare a tubului digestiv, dar și aducerea prin alimente
a substanțelor nutritive necesare organismului.
Alegerea preparatului, cît și ritmul introducerii, cantitatea pe mese și zile în care se
vor introduce în alimentația copilului, trebuie strict individualizate.
Nu pot exista scheme tip de realimentare, chiar dacă am ține seama de vîrsta și de forma de boală.
Numai medicul care cunoaște situația particulară a copilului, modul de reactivitate,
posibilitățile și condițiile medicului familial, poate lua o hotărîre corectă îm această privință.
Ca atitudine generală, considerăm că în majoritatea cazurilor de boli diareice tratate la domiciliu, în general forme ușoare și medii, nu este necesară alegerea unor preparate rare și scumpe.
Dacă mama respectă indicațiile de pregătire și administrare, se pot obține rezultate bune folosind preparate simple, ieftine și ușor de procurat.
Trecerea la alimentație normală se va face progresiv, atent, dar fără a prelungi, din motive
de precauție, un regim alimentar sub nevoile nutritive ale copilului.
Chiar dacă prin aceste măsuri scaunul se menține normal, copilul nu va crește în greutate,
pentru că nevoile lui alimentare nu sunt acoperite de acest regim.
În medie, în formele comune de dispepsii sunt necesare 10-12 zile pentru a se ajunge
la alimentația normală.

Regimul Alimentar în Enterocolitele Acute

REGIMUL ALIMENTAR ÎN ENTEROCOLITELE ACUTE




Enterocolitele acute reprezintă un grup de boli în care manifestările clinice,
modul de evoluție și gravitatea cazurilor depind în cea mai mare măsură
de cauzele care le-au provocat.
Pentru transportul corect, atît dietetic cît și medicamentos, este necesară
precizarea cauzei.
Unele forme de manifestări și împrejurările în care s-a produs îmbolnăvirea
pot sugera cauza.
La apariția unei enterocolite, trebuie să se precizeze ce alimente a consumat
copilul, dacă și alți membri ai familiei și colectivității prezintă tulburări digestive.
Adesea pentru precizarea cauzelor este necesară efectuarea unor examene de laborator
a coproculturii și a examenului coproparazitologic.
În formele ușoare și medii, de fapt, formele cele mai des întîlnite, tulburătile digestive
sunt prezente prin inapetență, dureri abdominale, 1-2 vărsături, cîteva scaune
diareice.
Starea generală este bună.
Cauzele cele mai frecvente ale acestor îmbolnăviri sunt: ingerare unor alimente
greu digerabile, cum sunt grăsimile în exces ( sosuri prăjite ), alimente cu conținut
mare în celuloză ( fructe crude ), uneori numai abuzul de laimente chiar de bună
calitate, precum și alte cauze care  nu țin direct de tubul digestiv, cum sunt
tările alergice, stările emoșionale și oboseala.
formele grave sunt totdeauna suspecte de cauze infecșioase: toxiinfecțiile alimentare,
dezinterie, infecții cu coli patogeni, stafilococi sau viruși.
În toate aceste cazuri, la tulburările digestive ( vărsături și diaree ) se adaugă alterarea
stării generale, adeseori febră.
Microbii sau toxinele care produc boala pot determina stări toxice grave, iar
vărsăturile și scaunele frecvente pot duce la deshidratare.
Se impun de la început măsuri urgente și drastice de tratament.
Măsură dietetică de urgență este dieta hidrică, adică înlocuirea oricărei forme
 de alimentație cu administrarea de lichide sub formă de ceaiuri reci sau calde, va hotărî
mai departe și regimul alimentar.
Adesea aceste cazuri trebuie internate și tratate în spital.
În formele ușoare și medii, în care sub observație medicală tratamentul se face la
domiciliu, regimul va fi adaptat formelor de manifestare a bolii.
Dacă copilul varsă, se vor administra lichide sub formă de ceaiuri de mentă, chimen,
afine, îndulcite cu zahăr sau glucoză.
La ceaiuri se poate adăuga și pușină sare: o linguriță la 1 litru.
Se mai poate da supă de zarzavat strecurată și ape minerale slab mineralizate
( Buziaș și Borsec ).
Nu sunt indicate sucurile de fructe.
Pentru copiii mari, cantitatea totală de lichide pe 24 de ore poate să fie de 1500-2000 ml.
Din ziua a 2-a, copilul poate să primească orez, fiert și pasat, pîine albă
prăjită, paste făinoase prăjite în apă, fidea tăiței, supe de zarzavat îngroșate cu făină,
piure de mere sau de gutui coapte, mere rase pe răzătoare de sticlă.
Din a 3-a sau a-4-a zi se poate introduce brînză de vaci sau telemea desărată, ou
în preparate cum sunt budincile sau papanașii, carnea fiartă de pasăre și vită.
După 4-5 zile,  alimentația copilului revine progresiv la normal.
Se vor evită ncă 3-4 zile laptele, mîncărurile cu sorurile prăjite, cărnurile grase,
unele sorturi de zarzavat cu conținut mare de celuloză ( varză, ridichi, spanac, salata, leguminoase uscate ).
Cartofii pot fi folosiți dar moderat, 150-200 g pe zi, sub formă de piureuri fin pasate.
numărul meselor va fi de 4-5 pe zi, iar cantitatea consumată la o masă
nu va depăși 250-300 g de alimente.
Atragem atenția că la copiii care au avut dizenterie rămîne uneori, pentru
o perioadă destul de lungă, o anumită sensibilitate a tubului digestiv, cu
predispoziția de a face ușor tulburi digestive, deși coproculturile sunt negative.
Este indicat a se administra acestor copii un ”regim de cruțare” a funcției digestive
menținîndu-se în același timp echilibru cantitativ și calitativ al rației alimentare.
Vor fi evitate laptele dulce, excesul de dulciuri și zarzavaturi cu conținut mare
de celuloză.
Pentru o perioadă, regimul alimentar va fi asemănător cu cel indicat în
enterocolitele cronice.
Preparate casnice din făinoase, zarzavaturi și fructe recomandate pentru această
situație: supă de morcovi, supă de zarzavat, supă de zarzavat pasată, mucilagiu
de orez, supă-cremă de morcovi cu lapte, brînză resuspendată în supă de morcovi,
supă de orez, piure de morcovi, supă de chimen, mere rase cu pesmet și biscuiți,
mere rase cu brînză de vaci și pesmet, piure de mere coapte, piure de banane,
 carne mixată în supă de morcovi, budincă de orez fără lapte, budincă de pesmet
fără lapte, budincă de orez și brînză de vaci, budincă de orez și mere.

Regimul Alimentar în Enterocolitele Acute

REGIMUL ALIMENTAR ÎN ENTEROCOLITELE ACUTE




Enterocolitele acute reprezintă un grup de boli în care manifestările clinice,
modul de evoluție și gravitatea cazurilor depind în cea mai mare măsură
de cauzele care le-au provocat.
Pentru transportul corect, atît dietetic cît și medicamentos, este necesară
precizarea cauzei.
Unele forme de manifestări și împrejurările în care s-a produs îmbolnăvirea
pot sugera cauza.
La apariția unei enterocolite, trebuie să se precizeze ce alimente a consumat
copilul, dacă și alți membri ai familiei și colectivității prezintă tulburări digestive.
Adesea pentru precizarea cauzelor este necesară efectuarea unor examene de laborator
a coproculturii și a examenului coproparazitologic.
În formele ușoare și medii, de fapt, formele cele mai des întîlnite, tulburătile digestive
sunt prezente prin inapetență, dureri abdominale, 1-2 vărsături, cîteva scaune
diareice.
Starea generală este bună.
Cauzele cele mai frecvente ale acestor îmbolnăviri sunt: ingerare unor alimente
greu digerabile, cum sunt grăsimile în exces ( sosuri prăjite ), alimente cu conținut
mare în celuloză ( fructe crude ), uneori numai abuzul de laimente chiar de bună
calitate, precum și alte cauze care  nu țin direct de tubul digestiv, cum sunt
tările alergice, stările emoșionale și oboseala.
formele grave sunt totdeauna suspecte de cauze infecșioase: toxiinfecțiile alimentare,
dezinterie, infecții cu coli patogeni, stafilococi sau viruși.
În toate aceste cazuri, la tulburările digestive ( vărsături și diaree ) se adaugă alterarea
stării generale, adeseori febră.
Microbii sau toxinele care produc boala pot determina stări toxice grave, iar
vărsăturile și scaunele frecvente pot duce la deshidratare.
Se impun de la început măsuri urgente și drastice de tratament.
Măsură dietetică de urgență este dieta hidrică, adică înlocuirea oricărei forme
 de alimentație cu administrarea de lichide sub formă de ceaiuri reci sau calde, va hotărî
mai departe și regimul alimentar.
Adesea aceste cazuri trebuie internate și tratate în spital.
În formele ușoare și medii, în care sub observație medicală tratamentul se face la
domiciliu, regimul va fi adaptat formelor de manifestare a bolii.
Dacă copilul varsă, se vor administra lichide sub formă de ceaiuri de mentă, chimen,
afine, îndulcite cu zahăr sau glucoză.
La ceaiuri se poate adăuga și pușină sare: o linguriță la 1 litru.
Se mai poate da supă de zarzavat strecurată și ape minerale slab mineralizate
( Buziaș și Borsec ).
Nu sunt indicate sucurile de fructe.
Pentru copiii mari, cantitatea totală de lichide pe 24 de ore poate să fie de 1500-2000 ml.
Din ziua a 2-a, copilul poate să primească orez, fiert și pasat, pîine albă
prăjită, paste făinoase prăjite în apă, fidea tăiței, supe de zarzavat îngroșate cu făină,
piure de mere sau de gutui coapte, mere rase pe răzătoare de sticlă.
Din a 3-a sau a-4-a zi se poate introduce brînză de vaci sau telemea desărată, ou
în preparate cum sunt budincile sau papanașii, carnea fiartă de pasăre și vită.
După 4-5 zile,  alimentația copilului revine progresiv la normal.
Se vor evită ncă 3-4 zile laptele, mîncărurile cu sorurile prăjite, cărnurile grase,
unele sorturi de zarzavat cu conținut mare de celuloză ( varză, ridichi, spanac, salata, leguminoase uscate ).
Cartofii pot fi folosiți dar moderat, 150-200 g pe zi, sub formă de piureuri fin pasate.
numărul meselor va fi de 4-5 pe zi, iar cantitatea consumată la o masă
nu va depăși 250-300 g de alimente.
Atragem atenția că la copiii care au avut dizenterie rămîne uneori, pentru
o perioadă destul de lungă, o anumită sensibilitate a tubului digestiv, cu
predispoziția de a face ușor tulburi digestive, deși coproculturile sunt negative.
Este indicat a se administra acestor copii un ”regim de cruțare” a funcției digestive
menținîndu-se în același timp echilibru cantitativ și calitativ al rației alimentare.
Vor fi evitate laptele dulce, excesul de dulciuri și zarzavaturi cu conținut mare
de celuloză.
Pentru o perioadă, regimul alimentar va fi asemănător cu cel indicat în
enterocolitele cronice.
Preparate casnice din făinoase, zarzavaturi și fructe recomandate pentru această
situație: supă de morcovi, supă de zarzavat, supă de zarzavat pasată, mucilagiu
de orez, supă-cremă de morcovi cu lapte, brînză resuspendată în supă de morcovi,
supă de orez, piure de morcovi, supă de chimen, mere rase cu pesmet și biscuiți,
mere rase cu brînză de vaci și pesmet, piure de mere coapte, piure de banane,
 carne mixată în supă de morcovi, budincă de orez fără lapte, budincă de pesmet
fără lapte, budincă de orez și brînză de vaci, budincă de orez și mere.

Tenioza

TENIOZA






Agentul cauzal: diferite specii de tenii, Dipylidium
canium, Echinococcus granulusus.
Manifestări clinice: tulburări digestive, respiratorii,
prurit.
Tratament: medicamente tenifuge.
Prin tenioza se înțelege un complex de manifestări
patologice produse de diferite tipuri de cestode în
stare adultă.
Tipul manifestărilor clinice și intesitatea lor este funcție
de specia și numărul de cestode ce parazitează animalul
precum și de vârsta și starea lui de întreținere.
Teniile sunt viermi lați, în formă de panglică alcătuiți
din mai multe segmente.
Ouăle sunt eliminate în mediul ambiant, în interiorul
segmentelor numite proglote.
Pentru dezvoltarea ulterioară de la ou până la adult,
toate teniile au nevoie de una sau mai multe gazde
intermediare ( animale domestice și sălbatice ).
Semnele clinice se manifestă prin tulburări digestive,
apetit capricios, slăbire, abdomen balonat, colici.
La tineret, se observă tuse, sufocare, respirație
dipneică, prurit generalizat, uneori accese epileptiforme.
În formele grave apare abatere și anemie pronunțată
și ușoară febră.
Nu numai teniile adulte pot provoca îmbolnări ci
și formele larvare.
Simptomatologie în aceste cazuri diferă de ceea a
tenilozelor, astfel că stările de boală au primit denumiri
diferite: cisticercoză, tetratiridioză, etc.
În tratamentul teniozelor adulte se recomandă
medicamentele tenifuge.

Tenioza

TENIOZA






Agentul cauzal: diferite specii de tenii, Dipylidium
canium, Echinococcus granulusus.
Manifestări clinice: tulburări digestive, respiratorii,
prurit.
Tratament: medicamente tenifuge.
Prin tenioza se înțelege un complex de manifestări
patologice produse de diferite tipuri de cestode în
stare adultă.
Tipul manifestărilor clinice și intesitatea lor este funcție
de specia și numărul de cestode ce parazitează animalul
precum și de vârsta și starea lui de întreținere.
Teniile sunt viermi lați, în formă de panglică alcătuiți
din mai multe segmente.
Ouăle sunt eliminate în mediul ambiant, în interiorul
segmentelor numite proglote.
Pentru dezvoltarea ulterioară de la ou până la adult,
toate teniile au nevoie de una sau mai multe gazde
intermediare ( animale domestice și sălbatice ).
Semnele clinice se manifestă prin tulburări digestive,
apetit capricios, slăbire, abdomen balonat, colici.
La tineret, se observă tuse, sufocare, respirație
dipneică, prurit generalizat, uneori accese epileptiforme.
În formele grave apare abatere și anemie pronunțată
și ușoară febră.
Nu numai teniile adulte pot provoca îmbolnări ci
și formele larvare.
Simptomatologie în aceste cazuri diferă de ceea a
tenilozelor, astfel că stările de boală au primit denumiri
diferite: cisticercoză, tetratiridioză, etc.
În tratamentul teniozelor adulte se recomandă
medicamentele tenifuge.

Glosar D și E

GLOSAR D ȘI E


Glosar D

Depilare - îndepărtarea, prin diferite procedee, a părului
de prisos.

Depurativ - produs care contribuie la eliminarea toxinelor
din sînge.

Dermatoze inflamatorii - reacții inflamatorii ale pielii.

Descuamare - proces fiziologic prin care se înțelege
dezlipirea porțiunilor epiteliale superficiale ( celulele cornoase
ale pielii ) care sînt înlocuite de elemente noi, ca urmare a
diviziunii continue a stratului bazal al epidermei.

Deshidratare - proces lezional complex, provocat prin
reducerea apei din țesuturi.

Detergent - substanță cu proprietăți de curățire, degresare,
emulsionare, saponificare, înmuiere, utilizată ca agent de
spălare și dezinfectare.
Detergentul are calități superioare față de săpunurile obișnuite,
atît prin capacitatea de udare, cît și prin puterea de pătrundere
în fibre etc.

Dispepsie - termen genetic pentru unele tulburări digestive,
cu caracter funcțional, subiectiv : greață, arsuri, flatulență etc.

Diureză - denumire generică dată procesului de formare și
eliminare a urinii.

Glosar E

Echimoză - pată de culoare pe piele și mucoase datorită
extravazării sîngelui : culoarea variază în timp, datorită
transformărilor hemoglobinei.

Eczemă - dermatoză eritematoveziculoasă, pruriginoasă,
recidivantă, datorită unui mare de factori interni și externi,
la persoane cu predispoziție înnăscută sau dobîndită.

Edem - acumulare de lichid seros în țesuturi ca urmare a unor
tulburări de natură inflamatorie sau mecanică, sau a modificărilor
la nivelul substanței fundamentale.

Efelide - ( pistrui ) acumulări de pigment brun, pete rotunde,
circumscrise, de dimensiuni variabile, care nu se ridică deasupra
nivelul pielii.

Emolient - substanță capabilă să înmoaie pielea, să o facă mai
rezistentă și să împiedice acțiunea produselor iritante asupra ei.

Emulsie - suspensie de picături de grăsime într-un lichid în
care nu se dizolvă.
Poate conține diferite medicamente.
Emulsiile sînt folosite în cosmetică pentru loționarea sau
masaj ( loțiuni, creme ).

Epilare - îndepărtarea mecanică sau electrică a firelor de păr.

Eriterm - înroșire congestivă a pielii, circumscrisă sau difuză,
dispărînd la presiune.

Eritroză facială - puseuri congestive ale feței, difuze sau
în placarde, prin mecanisme vasomotorii reflexe.

Erizipel (brîncă) - dermatită acută, provocată de streptococul
hemolitic, puțin contagioasă, manifestată clinic prin apariția
unui placard eritematos, edemațiat, delimitat prin burelet marginal,
cu adenopatie regională și însoțit de fenomene generale intense.

Excreție - procesul de eliminare a produșilor rezultați din
procesele de dezasimilație ale organismului.

Glosar D și E

GLOSAR D ȘI E


Glosar D

Depilare - îndepărtarea, prin diferite procedee, a părului
de prisos.

Depurativ - produs care contribuie la eliminarea toxinelor
din sînge.

Dermatoze inflamatorii - reacții inflamatorii ale pielii.

Descuamare - proces fiziologic prin care se înțelege
dezlipirea porțiunilor epiteliale superficiale ( celulele cornoase
ale pielii ) care sînt înlocuite de elemente noi, ca urmare a
diviziunii continue a stratului bazal al epidermei.

Deshidratare - proces lezional complex, provocat prin
reducerea apei din țesuturi.

Detergent - substanță cu proprietăți de curățire, degresare,
emulsionare, saponificare, înmuiere, utilizată ca agent de
spălare și dezinfectare.
Detergentul are calități superioare față de săpunurile obișnuite,
atît prin capacitatea de udare, cît și prin puterea de pătrundere
în fibre etc.

Dispepsie - termen genetic pentru unele tulburări digestive,
cu caracter funcțional, subiectiv : greață, arsuri, flatulență etc.

Diureză - denumire generică dată procesului de formare și
eliminare a urinii.

Glosar E

Echimoză - pată de culoare pe piele și mucoase datorită
extravazării sîngelui : culoarea variază în timp, datorită
transformărilor hemoglobinei.

Eczemă - dermatoză eritematoveziculoasă, pruriginoasă,
recidivantă, datorită unui mare de factori interni și externi,
la persoane cu predispoziție înnăscută sau dobîndită.

Edem - acumulare de lichid seros în țesuturi ca urmare a unor
tulburări de natură inflamatorie sau mecanică, sau a modificărilor
la nivelul substanței fundamentale.

Efelide - ( pistrui ) acumulări de pigment brun, pete rotunde,
circumscrise, de dimensiuni variabile, care nu se ridică deasupra
nivelul pielii.

Emolient - substanță capabilă să înmoaie pielea, să o facă mai
rezistentă și să împiedice acțiunea produselor iritante asupra ei.

Emulsie - suspensie de picături de grăsime într-un lichid în
care nu se dizolvă.
Poate conține diferite medicamente.
Emulsiile sînt folosite în cosmetică pentru loționarea sau
masaj ( loțiuni, creme ).

Epilare - îndepărtarea mecanică sau electrică a firelor de păr.

Eriterm - înroșire congestivă a pielii, circumscrisă sau difuză,
dispărînd la presiune.

Eritroză facială - puseuri congestive ale feței, difuze sau
în placarde, prin mecanisme vasomotorii reflexe.

Erizipel (brîncă) - dermatită acută, provocată de streptococul
hemolitic, puțin contagioasă, manifestată clinic prin apariția
unui placard eritematos, edemațiat, delimitat prin burelet marginal,
cu adenopatie regională și însoțit de fenomene generale intense.

Excreție - procesul de eliminare a produșilor rezultați din
procesele de dezasimilație ale organismului.

Boli Parazitare, Protozooze Și Arachnoentomoze

BOLI PARAZITARE, PROTOZOOZE ȘI ARACHNOENTOMOZE



Parazitare

Ascaridioza
Inapetență, diaree frecventă, vomitări,
mărirea în volum a abdomenului.

Trichuroza
Inflamația intestinului gros, slăbire,
anemie.

Ancilostomoza și uncinarioza
Anemie, slăbire, diaree hemoragică.

Trichineloza
Febră mare, moleșeală, inapetență, diaree
sangvinolență, urină roșietică, dureri abdominale
și musculare.

Tenioza
Tulburări digestive, respiratorii, mâncărime.

Dirofilarioza
Oboseală, anemie, tulburări cardiace, hemoragii
diverse.

          Protozooze

Coccidioza
Febră, anemie, oboseală, inapetență, sângerări
ale botului și urechilor, vomisminte.


Arachnoentomoze

Toxicoza cu pureci
Iritații, eczeme, alergie

Demodexoza
Pete roșietice, mătreață fină albă-gălbuie,
depilații.

Sarcoptoza
Mâncărime, îngroșarea pielii, vezicule.

Acarioza cu căpușe
Iritați, mâncărime.

Tuberculoza

TUBERCULOZA



Agentul cauzal: bacilul tuberculozei
Perioada de incubație: mai multe săptămâni
Manifestări clinice: febră intermitentă, pierdere
în greutate, tulburări respiratorii, tuse.
Profilaxie: evitarea contactului cu animale tuberculoase
și eliminarea câinilor depistați bolnavi.
Carnivorele domestice sunt mai receptive la infecția
cu bacilii de tip bovin, mai puțin față de bacilii de tip
uman și nereceptivi față de bacilii de tip aviar.
În general, tuberculoza are un mers cronic, evoluând
un timp îndelungat fără nici o manifestare clinică.
Atunci când tuberculoza cronică ajunge într-o fază
clinică, în afară de tulburările organice extrem de variate
și dependente de sediul leziunilor, există și o serie de
manifestări comune tuturor bolnavilor cu leziuni evolutive.
Starea generală și de întreținere se înrăutățește, mergând
cu timpul spre cahexie.
În general, apare astenia, starea subfebrilă și slăbirea
progresivă.
Tuberculoza pulmonară se manifestă prin fenomene
respiratorii și leziuni pulmonare, uneori putându-se pune în
evidență prezența cavernelor prin radiografie.
Tuberculoza organelor abdominale este adesea însoțită
de ascită, tulburări digestive slăbire progresivă și anemie.
Tuberculoza cutanată la carnasiere este frecventă decât
la alte specii.
Se manifestă prin ulcere cutanate care nu au tendința
de vindecare.
Se recomandă a nu se trata câinii bolnavi, fiindcă atunci
când se pune diagnosticul, leziunile sunt deschise, microbii
sunt constant răspândiți în mediul ambiant, ceea ce
constituie un permanent pericol pentru om și celelalte animale.

Boli Parazitare, Protozooze Și Arachnoentomoze

BOLI PARAZITARE, PROTOZOOZE ȘI ARACHNOENTOMOZE



Parazitare

Ascaridioza
Inapetență, diaree frecventă, vomitări,
mărirea în volum a abdomenului.

Trichuroza
Inflamația intestinului gros, slăbire,
anemie.

Ancilostomoza și uncinarioza
Anemie, slăbire, diaree hemoragică.

Trichineloza
Febră mare, moleșeală, inapetență, diaree
sangvinolență, urină roșietică, dureri abdominale
și musculare.

Tenioza
Tulburări digestive, respiratorii, mâncărime.

Dirofilarioza
Oboseală, anemie, tulburări cardiace, hemoragii
diverse.

          Protozooze

Coccidioza
Febră, anemie, oboseală, inapetență, sângerări
ale botului și urechilor, vomisminte.


Arachnoentomoze

Toxicoza cu pureci
Iritații, eczeme, alergie

Demodexoza
Pete roșietice, mătreață fină albă-gălbuie,
depilații.

Sarcoptoza
Mâncărime, îngroșarea pielii, vezicule.

Acarioza cu căpușe
Iritați, mâncărime.

Tuberculoza

TUBERCULOZA



Agentul cauzal: bacilul tuberculozei
Perioada de incubație: mai multe săptămâni
Manifestări clinice: febră intermitentă, pierdere
în greutate, tulburări respiratorii, tuse.
Profilaxie: evitarea contactului cu animale tuberculoase
și eliminarea câinilor depistați bolnavi.
Carnivorele domestice sunt mai receptive la infecția
cu bacilii de tip bovin, mai puțin față de bacilii de tip
uman și nereceptivi față de bacilii de tip aviar.
În general, tuberculoza are un mers cronic, evoluând
un timp îndelungat fără nici o manifestare clinică.
Atunci când tuberculoza cronică ajunge într-o fază
clinică, în afară de tulburările organice extrem de variate
și dependente de sediul leziunilor, există și o serie de
manifestări comune tuturor bolnavilor cu leziuni evolutive.
Starea generală și de întreținere se înrăutățește, mergând
cu timpul spre cahexie.
În general, apare astenia, starea subfebrilă și slăbirea
progresivă.
Tuberculoza pulmonară se manifestă prin fenomene
respiratorii și leziuni pulmonare, uneori putându-se pune în
evidență prezența cavernelor prin radiografie.
Tuberculoza organelor abdominale este adesea însoțită
de ascită, tulburări digestive slăbire progresivă și anemie.
Tuberculoza cutanată la carnasiere este frecventă decât
la alte specii.
Se manifestă prin ulcere cutanate care nu au tendința
de vindecare.
Se recomandă a nu se trata câinii bolnavi, fiindcă atunci
când se pune diagnosticul, leziunile sunt deschise, microbii
sunt constant răspândiți în mediul ambiant, ceea ce
constituie un permanent pericol pentru om și celelalte animale.

Diversificarea Alimentației

DIVERSIFICAREA ALIMENTAȚIEI



Indiferent de felul cum a fost alimentat copilul în primele 3-4 luni ( natural,
mixt sau artuficial ), începînd cu luna a 3-a - a-4-a în alimentația copilului
intervine o schimbare.
Alimentația exclusiv lactată, specifică primului trimestru de viață, nu mai
poate acoperi nevoile nutritive ale copilului.
Treptat, o parte din aceasta este înlocuită cu alimente nelactate, fructe, zarzavaturi,
ou, brînză, carne.
Laptelui i se adaugă făinuri de amidon ( făină de grîu, griș, pesmet, făină de biscuiți ).
Este perioada de diversificare, de acomodare treptată a copilului cu alimente
variate și consistente, fază ce face trecerea către alimentația copilului mare.
Începutul diversificării reprezintă un moment foarte important, dar în același
timp critic, în dezvoltarea copilului.
De felul cum mama va respecta indicațiile medicului și ale asistentei de ocrotire
privind felul și ritmul diversificării depinde, în mare măsură, sănătatea copilului.
Din observații efectuate pe loturi mari de copii, aceasta este perioada în care apar
cel mai frecvent tulburări digestive ( despepsii ) și debutează cele mai multe distrofii.
Rația calorică, în această perioadă, este greu de apreciat.
Alimentele noi se dau în cantități mici și treptat.
Nu toți copii primesc și se adaptează bine la introducerea unui aliment nou.
Pentru a aprecia starea de sănătate și dezvoltarea a copilului, trebuie urmărite,
curba creșterii în greutate, starea generală și dispoziția afectivă a copilului, somnul, pofta de mîncare.
Perioada de diversificare durează prectic pînă în jurul vărstei de 2 ani, cînd copilul
ajunge să mănînce ”de toate”, rămînînd încă foarte important modul cum sunt pregătite alimentele.
Nu este important numai ”ce aliment nou se introduce” ci și ”cum” și ”cît”, deci modul
în care se pregătesc alimentele, se păstrează, se dau copilului și în ce cantități.
Există cîteva reguli de care mama trebuie să țină seama în toată perioada de diversificare :
- introducerea unui aliment nou nu se face decît în stare de perfectă sănătate a copilului,
- nu se introduc alimente noi în perioada prea călduroase, schimbări de mediu, călătorii,
- introducerea unui aliment nou se face în cantitate mică, crescînd treptat,
urmărind dacă este bine tolerat,
- la orice tulburare generală sau digestivă care ar putea să apară după introducerea unui
aliment nou, se oprește administrarea alimentului și se cere avizul medicului,
- nu se introduc niciodată mai multe alimente noi deodată, chiar dacă sunt din același sortiment.
De exemplu, în cazul sucului amestecat de fructe, sugarul se obișnuiește înîi cu fiecare fruct
în parte, după care sucul poate fi dat și amestecat.
Este indicat ca alimentația nelactată să fie dată de la început cu lingurița.
Pentru reușita alimentației cu lingurița, trebuie să se țină seama de o anumită tehnică de
administrare a alimentului, ca și de poziția copilului în timpul mesei.
Copilul, acoperit la gît și la piept cu o bavețică sau un șervet, va fi luat în brațe în
poziția șezîndă, cu capul și trunchiul sprijinit pe plica cotului stîng al mamei.
Brațele copilului vor fi imobilizate, fie cu șervetul care îi acoperă pieptul, adus către părțile
laterale și spate, fie prin prinderea brațului drept al copilului între brațul și corpul mamei
și a brațului stîng cu mîna stînga a mamei.
Cu mîna dreaptă, mama îi duce la gură lingurița.
Cantitatea de aliment luată în linguriță, de fiecare dată, va fi mică, un sfert pînă la jumătate de
linguriță, iar cinsistența alimentelor la început va fi semilichidă, apoi va fi crescută treptat.
Este prima formă de alimentație în care copilul să mestece, de aceea la început mișcările de
masticație nefiind încă coordonate, copilul poate pierde o bună parte din alimentele introduse
în gură.
Relundu-se cu blîndețe și răbdare acest nou mod de alimentație, copilul se va obișnui.
În jurul vîrstei de 6-8 luni, odată cu apariția dentiției, copilului poate fi obișnuit să mestece alimente
de consistență mai crescută, la 9-10 luni i se poate da în mînă o bucățică de pîine, un biscuit.
La vîrsta de un an poate mînca o bucată de pîine cu unt, tăiată în porții mici.
Sunt foarte importante obișnuițele alimentare din această perioadă.
Copilul care primește, în continuare, și în perioada de diversificare, alimente numai sub formă
semilichidă, eventual date cu biberonul, foarte greu se va obișnui, chiar și după vîrsta de un an,
cu alimente mai consistente.
Încă din această perioadă, copilul trebuie lăsat și stimulat să participe la alimentația sa, să
sprijine cu mînuțele paharul, să-și ducă la gură bucățică din alimente mai consistente.
Alimentația cu biberonul creează o situație de neparticipare fizică și afectivă a copilului
la alimentația sa.
uneori, se menține foarte mult timp această ”neparticipare” în felul de a mînca.
Diversificarea trebuie făcută cu maximum de precauție, nu trebuie întîrziată, dar nici făcută intempestiv.
Momentul introducerii fiecărui aliment trebuie ales în raport cu vîrsta, dar și cu starea
generală a copilului.
Există în prezent, odată cu tendința de scădere a perioadei de alimentație naturală la 2-4 luni,
în loc de 6-8 luni cum era înainte tendința de scădere a vîrstei la care se face diversificarea.
Uneori, mamele o fac din propia inițiativă, alteori la recomandarea personalului medical.
Indroducînd precoce ouă, brînză, carne, chiar dacă nu determină totdeauna tulburări
digestive, poate provoca unele manifestări patologice, ca de exemplu, creșterea
numărului bolilor alergice cu manifestări cutanate și respiratorii la sugari, acestea sunt
puse în legătură cu introducerea precoce a unor alimente cu conținut bogat în proteine.
La pregătirea alimentației sugarului, este necesar să se respecte întru totul regulile de igienă alimentară.
Mai înainte, am arătat ce modificări sunt cele mai propice digestiei și nutriției copilului.
După ce au fost preparate, înainte de a fi oferite copilului, alimentele trebuie gustate.
Gustarea se face într-un vas separat sau cu o linguriță, alta decît cea folosită la alimentația sugarului.
Un rol deosebit îl are respectarea calității de alimente necesară la pregătirea unei rețete.
Aprecierea ”după ochi” poate să ducă la greșeli grave de supra-sau subdozare a
alimentelor respective.
Se recomandă a se folosi obiecte speciale de măsurat, cîntar sau vase speciale de măsurat alimentele
lichide sau solide.
Alimentele lichide se pot măsura și cu biberonul.
Dată fiind diversitatea modurilor în care sugarii primesc și suportă introducerea unor alimente noi,
nu este posibil și nici recomandabil să se insiste pentru realizarea unor scheme tip de diversificare.
În general, sugarul alimentat natural, dacă mama are lapte suficient, poate să primească fără
riscuri, pînă la vîrsta de 4-5 luni lapte de mamă, cu adaosuri numai ale sucului și pulpei de fructe.
La sugarii alimentați artificiali, diversitatea trebuie începută în jurul vîrstei de 3-4 luni.
Totuși, chiar în această situație, devansările sau întîrzierile cu 2-3 spătămîni ale timpului
de introducere a unor alimente, ca și unele schimbări în modul de introducere sunt normale.
La fiecare caz în parte, cei care pot da cele mai bune indicații sunt medicii pedriatri și asistentele de ocrotire.
Cunoscund evoluția sugarului în cauză, ei pot aprecia posibilitățile lui de adaptare.
Următoarea ordine de introducere în hrana sugarului a alimentelor noi reprezintă o sinteză a
diverselor recomandări din literatura de specialitate, ca și a aprecierilor noastre
rezultate din practică.

Alimentația copilului pe luni.

La o lună

La 3 luni

La 4 luni

La 5 luni

La 6 luni

La 7-8 luni

La 9-12 luni

Diversificarea Alimentației

DIVERSIFICAREA ALIMENTAȚIEI



Indiferent de felul cum a fost alimentat copilul în primele 3-4 luni ( natural,
mixt sau artuficial ), începînd cu luna a 3-a - a-4-a în alimentația copilului
intervine o schimbare.
Alimentația exclusiv lactată, specifică primului trimestru de viață, nu mai
poate acoperi nevoile nutritive ale copilului.
Treptat, o parte din aceasta este înlocuită cu alimente nelactate, fructe, zarzavaturi,
ou, brînză, carne.
Laptelui i se adaugă făinuri de amidon ( făină de grîu, griș, pesmet, făină de biscuiți ).
Este perioada de diversificare, de acomodare treptată a copilului cu alimente
variate și consistente, fază ce face trecerea către alimentația copilului mare.
Începutul diversificării reprezintă un moment foarte important, dar în același
timp critic, în dezvoltarea copilului.
De felul cum mama va respecta indicațiile medicului și ale asistentei de ocrotire
privind felul și ritmul diversificării depinde, în mare măsură, sănătatea copilului.
Din observații efectuate pe loturi mari de copii, aceasta este perioada în care apar
cel mai frecvent tulburări digestive ( despepsii ) și debutează cele mai multe distrofii.
Rația calorică, în această perioadă, este greu de apreciat.
Alimentele noi se dau în cantități mici și treptat.
Nu toți copii primesc și se adaptează bine la introducerea unui aliment nou.
Pentru a aprecia starea de sănătate și dezvoltarea a copilului, trebuie urmărite,
curba creșterii în greutate, starea generală și dispoziția afectivă a copilului, somnul, pofta de mîncare.
Perioada de diversificare durează prectic pînă în jurul vărstei de 2 ani, cînd copilul
ajunge să mănînce ”de toate”, rămînînd încă foarte important modul cum sunt pregătite alimentele.
Nu este important numai ”ce aliment nou se introduce” ci și ”cum” și ”cît”, deci modul
în care se pregătesc alimentele, se păstrează, se dau copilului și în ce cantități.
Există cîteva reguli de care mama trebuie să țină seama în toată perioada de diversificare :
- introducerea unui aliment nou nu se face decît în stare de perfectă sănătate a copilului,
- nu se introduc alimente noi în perioada prea călduroase, schimbări de mediu, călătorii,
- introducerea unui aliment nou se face în cantitate mică, crescînd treptat,
urmărind dacă este bine tolerat,
- la orice tulburare generală sau digestivă care ar putea să apară după introducerea unui
aliment nou, se oprește administrarea alimentului și se cere avizul medicului,
- nu se introduc niciodată mai multe alimente noi deodată, chiar dacă sunt din același sortiment.
De exemplu, în cazul sucului amestecat de fructe, sugarul se obișnuiește înîi cu fiecare fruct
în parte, după care sucul poate fi dat și amestecat.
Este indicat ca alimentația nelactată să fie dată de la început cu lingurița.
Pentru reușita alimentației cu lingurița, trebuie să se țină seama de o anumită tehnică de
administrare a alimentului, ca și de poziția copilului în timpul mesei.
Copilul, acoperit la gît și la piept cu o bavețică sau un șervet, va fi luat în brațe în
poziția șezîndă, cu capul și trunchiul sprijinit pe plica cotului stîng al mamei.
Brațele copilului vor fi imobilizate, fie cu șervetul care îi acoperă pieptul, adus către părțile
laterale și spate, fie prin prinderea brațului drept al copilului între brațul și corpul mamei
și a brațului stîng cu mîna stînga a mamei.
Cu mîna dreaptă, mama îi duce la gură lingurița.
Cantitatea de aliment luată în linguriță, de fiecare dată, va fi mică, un sfert pînă la jumătate de
linguriță, iar cinsistența alimentelor la început va fi semilichidă, apoi va fi crescută treptat.
Este prima formă de alimentație în care copilul să mestece, de aceea la început mișcările de
masticație nefiind încă coordonate, copilul poate pierde o bună parte din alimentele introduse
în gură.
Relundu-se cu blîndețe și răbdare acest nou mod de alimentație, copilul se va obișnui.
În jurul vîrstei de 6-8 luni, odată cu apariția dentiției, copilului poate fi obișnuit să mestece alimente
de consistență mai crescută, la 9-10 luni i se poate da în mînă o bucățică de pîine, un biscuit.
La vîrsta de un an poate mînca o bucată de pîine cu unt, tăiată în porții mici.
Sunt foarte importante obișnuițele alimentare din această perioadă.
Copilul care primește, în continuare, și în perioada de diversificare, alimente numai sub formă
semilichidă, eventual date cu biberonul, foarte greu se va obișnui, chiar și după vîrsta de un an,
cu alimente mai consistente.
Încă din această perioadă, copilul trebuie lăsat și stimulat să participe la alimentația sa, să
sprijine cu mînuțele paharul, să-și ducă la gură bucățică din alimente mai consistente.
Alimentația cu biberonul creează o situație de neparticipare fizică și afectivă a copilului
la alimentația sa.
uneori, se menține foarte mult timp această ”neparticipare” în felul de a mînca.
Diversificarea trebuie făcută cu maximum de precauție, nu trebuie întîrziată, dar nici făcută intempestiv.
Momentul introducerii fiecărui aliment trebuie ales în raport cu vîrsta, dar și cu starea
generală a copilului.
Există în prezent, odată cu tendința de scădere a perioadei de alimentație naturală la 2-4 luni,
în loc de 6-8 luni cum era înainte tendința de scădere a vîrstei la care se face diversificarea.
Uneori, mamele o fac din propia inițiativă, alteori la recomandarea personalului medical.
Indroducînd precoce ouă, brînză, carne, chiar dacă nu determină totdeauna tulburări
digestive, poate provoca unele manifestări patologice, ca de exemplu, creșterea
numărului bolilor alergice cu manifestări cutanate și respiratorii la sugari, acestea sunt
puse în legătură cu introducerea precoce a unor alimente cu conținut bogat în proteine.
La pregătirea alimentației sugarului, este necesar să se respecte întru totul regulile de igienă alimentară.
Mai înainte, am arătat ce modificări sunt cele mai propice digestiei și nutriției copilului.
După ce au fost preparate, înainte de a fi oferite copilului, alimentele trebuie gustate.
Gustarea se face într-un vas separat sau cu o linguriță, alta decît cea folosită la alimentația sugarului.
Un rol deosebit îl are respectarea calității de alimente necesară la pregătirea unei rețete.
Aprecierea ”după ochi” poate să ducă la greșeli grave de supra-sau subdozare a
alimentelor respective.
Se recomandă a se folosi obiecte speciale de măsurat, cîntar sau vase speciale de măsurat alimentele
lichide sau solide.
Alimentele lichide se pot măsura și cu biberonul.
Dată fiind diversitatea modurilor în care sugarii primesc și suportă introducerea unor alimente noi,
nu este posibil și nici recomandabil să se insiste pentru realizarea unor scheme tip de diversificare.
În general, sugarul alimentat natural, dacă mama are lapte suficient, poate să primească fără
riscuri, pînă la vîrsta de 4-5 luni lapte de mamă, cu adaosuri numai ale sucului și pulpei de fructe.
La sugarii alimentați artificiali, diversitatea trebuie începută în jurul vîrstei de 3-4 luni.
Totuși, chiar în această situație, devansările sau întîrzierile cu 2-3 spătămîni ale timpului
de introducere a unor alimente, ca și unele schimbări în modul de introducere sunt normale.
La fiecare caz în parte, cei care pot da cele mai bune indicații sunt medicii pedriatri și asistentele de ocrotire.
Cunoscund evoluția sugarului în cauză, ei pot aprecia posibilitățile lui de adaptare.
Următoarea ordine de introducere în hrana sugarului a alimentelor noi reprezintă o sinteză a
diverselor recomandări din literatura de specialitate, ca și a aprecierilor noastre
rezultate din practică.

Alimentația copilului pe luni.

La o lună

La 3 luni

La 4 luni

La 5 luni

La 6 luni

La 7-8 luni

La 9-12 luni

Cum Alegem Preparatele Dietetice Pentru Perioada de Realimentare

CUM ALEGEM PREPARATELE DIETETICE PENTRU PERIOADA DE REALIMENTARE




Pentru sugarii mici pînă la 3-4 luni, după dieta hidrică și alimentația
cu supă de morcovi dau făina de roșcove, deci în medie la 2-3 zile de
la începutul tratamentului, se începe introducerea alimentului dietetic.
Regimul fiind exclusiv lactat la această vîrstă, alimentul dietetic să fie
tot un preparat de lapte.
Acesta trebuie să îndeplinească unele condiții : să fie sărac în grăsimi, relativ
sărac în zaharuri, să aibă proteinele modificate în așa fel, încît să fie mai
 ce poate acoperi cel puțin o parte din nevoile nutritive ale copilului.
În raport cu vîrsta, starea copilului, forma de boală și posibilitățile
de procurare pot fi folosite următoarele preparate: Eledonul, Humana H,
Lacto, laptele praf integral, simplu sau acidulat ( cu zeamă de lămîie sau acid citric )
Folosirea laptelui de vacă  în realimentarea sugarului mic se va face numai
în cazul în care nu există posibilitatea procurării unui alt preparat.
Alegerea preparatului și modul de realimentare se vor face numai la
indicația medicului care tratează copilul.
Dacă copilul este alimentat natural, se va face realimentarea cu lapte de mamă,
eventual cu un mic adaos de Eledon.
Dacă este alimentat artificial, realimentarea se va face cu unul din preparatele
arătate mai sus.
Laptele pref indiferent de marcă se prepară totdeauna în diluție, cu mucilagiu
de orez, iar concentrația va fi corespunzătoare
vîrstei copilului.
Cantitatea totală care se introduce în 24 de ore depinde de vîrsta și starea copilului,
în medie se pot introduce între 50 și 200  ml pe 24 ore în prima zi, cantitatea care se
crește 20-30 ml pe masă, în fiecare zi.
Cantitatea de lichide necesară în 24 de ore va fi complectată cu supă de morcovi.
Pentru exemplificare dăm următoarele scheme de realimentare.

Sugar de 3 luni și jumătate, cu greutatea de 6000 g.
Cantitatea de lichid necesară în 24 de ore este de 900 ml, repartizată
în 5-6 mese.
Prima zi - 5x180 ml supă de morcovi cu sau fără zahăr.
A 2 a zi - 4x30 ml lapte praf 10% preparat în mucilagiu de orez 3-4% cu 5%
zahăr și 150 ml supă de morcovi,
1x180 ml supă de morcovi ( dacă copilul primește în mod obișnuit în alimentație
o masă de supă de zarzavat, supa de morcovi se menține la o masă iar începînd cu
ziua V-a sau a-VI-a se va înlocui cu supă de zarzavat.
A 3-a zi - 4x60 ml lapte praf preparat și 120 ml supă de morcovi, 1x180 ml supă de morcovi.
A 4-a zi - 4x90 ml lapte praf preparat și 90 ml supă de morcovi, 1x180 ml supă de morcovi.
A 5-a zi - 5x120 ml lapte praf și 60 ml supă de morcovi, 1x180 ml supă de morcovi.
La supa de morcovi se pot aduga și alte zarzavaturi ( rădăcinoase ), dar se
pasează numai morcovii.
A 6-a zi - 4x150 ml lapte praf lacto și 30 ml supă de morcovi, 1x180 ml supă de zarzavat.
Se poate menține încă 3-4 zile o catitate mică de supă de morcovi ca adaos la alimentația cu lapte.
Dacă copilul a fost alimentat anterior, cu lapte praf integral, se va trece progresiv
la această alimentație, înlocuind cîte o masă cu lapte praf integral în concențtrație
de 10%.
Diluția se va face în continuare cu mucilagiu de orez.
Grișul, făina rumenită, pesmetul, vor fi evitate încă cîteva zile.
Introducerea sucului de fructe sau a pulpei de fructe se va face după 8-10 zile
de la începutul bolii, în cantități mici, crescînd progresiv, așa cum s-a procedat
la prima introducere.
La sugarii peste vîrsta de 6-7 luni, în a căror alimentație normală au fost introduse
preparate de făinoase, brînză de vaci, fructe, schema de realimentare poate fi mai variată.
Și în aceste cazuri se poate folosi laptele praf.
Sugar de 8 luni, cu greutatea de 8 kg, poate fi realimentat în felul următor.
Cantitatea totală de lichide în 24 de ore este de 1000 ml, repartizată în 5 mese.
Prima zi - 5x200 ml supă de morcovi, îndulcită sau nu cu zahăr sau glucoză 5%.
A 2-a zi - 2x40 ml lapte praf 10% sau 14% preparat în mucilagiu de orez
4-5% îndulcit cu 5% cu zahăr + 160 ml supă de morcovi, 1x200 ml supă de morcovi,
ml orez pasat cu 5% zahăr și 20 g de brînză de vaci fin pasată împreună cu orezul.
A 3-a zi - 2x80 ml lapte praf preparat la fel + 120 ml supă de morcovi, 1x200 ml
supă de morcovi, 2x150 ml orez pasat cu 50 g brînză de vaci.
A 4-a zi - 2x 120 ml lapte praf și 80 ml supă de morcovi, 1x200 ml supă de zarzavat
la care se poate adăuga pesmet, griș sau orez, 1x150 ml orez pasat cu 50 g brînză
de vaci, 1x100 g piure de mere coapte, 2-3 lingurițe de pesmet și 50 g brînză de vaci.
A 5-a zi - 2x150 ml lapte praf + 50 ml supă de morcovi, 1x200 ml supă de zarzavat
cu adaos de făinoase, 1x150 ml orez pasat cu 50 g brînză de vaci, 1x150 g piure
de mere coapte, 2-3 lingurițe de pesmet sau biscuiți, la care se pot adîuga 20-30 ml
suc de mere proaspete.
Din a 6-a - 7-a zi laptele praf poate fi înlocuit cu lapte praf integral, preparat tot
în mucilagiu de orez.
O masă de lapte poate fi dată sub formă de iaurt.
La masa de supă se pot adăuga 20-30 g de carne fiartă și tocată foarte fin sau mixată.
Merele pot fi date sub formă de măr ras, cu adaos de biscuit sau pesmet.
La copii peste vîrsta de 1 an realimentarea se poate face în special pe bază de preparate
de orez și paste făinoase.
Din a2-a sau a 3-a zi de boală se poate da orez pasat cu brînză de vaci, supe de zarzavat
( rădăcinoase ) cu pesmet sau griș, piure de morcovi, piure de mere coapte, din a 3-a sau
a 4-a zi, carne fiartă tocată fin.
Din a 4-a sau a 5-a zi se pot da budinci din paste făinoase sau orez, cu brînză
de vaci sau carne, piureuri fin pasate, supă de carne degresată.
După 5-6 zile, se poate intra progresiv în alimentația normală.
O atenție deosebită trebuie acordată copiilor cu tulburări digestive repetate.
Dacă au fost eliminate dintre cauze greșelile de alimentație și infecțiile ( controlul
 repetat prin coproculturi și examene caproparazitologice ), trebuie cercetată eventuala
lipsă a unor fermenți digestivi și tulburări de absorție intestinală.
Numai regimul dietetic ”foarte specific” fiecărei forme de boală poate asigura
dezvoltarea normală a copilului.
Formele cele mai des întîlnite sunt intoleranța la lapte de vacă și intoleranșa la gluten,
adică la proteine din făinurile unor cereale.
Alimentația acestor copii va trebui supravegheată de medicul specialist și urmărită în timp.

Cum Alegem Preparatele Dietetice Pentru Perioada de Realimentare

CUM ALEGEM PREPARATELE DIETETICE PENTRU PERIOADA DE REALIMENTARE




Pentru sugarii mici pînă la 3-4 luni, după dieta hidrică și alimentația
cu supă de morcovi dau făina de roșcove, deci în medie la 2-3 zile de
la începutul tratamentului, se începe introducerea alimentului dietetic.
Regimul fiind exclusiv lactat la această vîrstă, alimentul dietetic să fie
tot un preparat de lapte.
Acesta trebuie să îndeplinească unele condiții : să fie sărac în grăsimi, relativ
sărac în zaharuri, să aibă proteinele modificate în așa fel, încît să fie mai
 ce poate acoperi cel puțin o parte din nevoile nutritive ale copilului.
În raport cu vîrsta, starea copilului, forma de boală și posibilitățile
de procurare pot fi folosite următoarele preparate: Eledonul, Humana H,
Lacto, laptele praf integral, simplu sau acidulat ( cu zeamă de lămîie sau acid citric )
Folosirea laptelui de vacă  în realimentarea sugarului mic se va face numai
în cazul în care nu există posibilitatea procurării unui alt preparat.
Alegerea preparatului și modul de realimentare se vor face numai la
indicația medicului care tratează copilul.
Dacă copilul este alimentat natural, se va face realimentarea cu lapte de mamă,
eventual cu un mic adaos de Eledon.
Dacă este alimentat artificial, realimentarea se va face cu unul din preparatele
arătate mai sus.
Laptele pref indiferent de marcă se prepară totdeauna în diluție, cu mucilagiu
de orez, iar concentrația va fi corespunzătoare
vîrstei copilului.
Cantitatea totală care se introduce în 24 de ore depinde de vîrsta și starea copilului,
în medie se pot introduce între 50 și 200  ml pe 24 ore în prima zi, cantitatea care se
crește 20-30 ml pe masă, în fiecare zi.
Cantitatea de lichide necesară în 24 de ore va fi complectată cu supă de morcovi.
Pentru exemplificare dăm următoarele scheme de realimentare.

Sugar de 3 luni și jumătate, cu greutatea de 6000 g.
Cantitatea de lichid necesară în 24 de ore este de 900 ml, repartizată
în 5-6 mese.
Prima zi - 5x180 ml supă de morcovi cu sau fără zahăr.
A 2 a zi - 4x30 ml lapte praf 10% preparat în mucilagiu de orez 3-4% cu 5%
zahăr și 150 ml supă de morcovi,
1x180 ml supă de morcovi ( dacă copilul primește în mod obișnuit în alimentație
o masă de supă de zarzavat, supa de morcovi se menține la o masă iar începînd cu
ziua V-a sau a-VI-a se va înlocui cu supă de zarzavat.
A 3-a zi - 4x60 ml lapte praf preparat și 120 ml supă de morcovi, 1x180 ml supă de morcovi.
A 4-a zi - 4x90 ml lapte praf preparat și 90 ml supă de morcovi, 1x180 ml supă de morcovi.
A 5-a zi - 5x120 ml lapte praf și 60 ml supă de morcovi, 1x180 ml supă de morcovi.
La supa de morcovi se pot aduga și alte zarzavaturi ( rădăcinoase ), dar se
pasează numai morcovii.
A 6-a zi - 4x150 ml lapte praf lacto și 30 ml supă de morcovi, 1x180 ml supă de zarzavat.
Se poate menține încă 3-4 zile o catitate mică de supă de morcovi ca adaos la alimentația cu lapte.
Dacă copilul a fost alimentat anterior, cu lapte praf integral, se va trece progresiv
la această alimentație, înlocuind cîte o masă cu lapte praf integral în concențtrație
de 10%.
Diluția se va face în continuare cu mucilagiu de orez.
Grișul, făina rumenită, pesmetul, vor fi evitate încă cîteva zile.
Introducerea sucului de fructe sau a pulpei de fructe se va face după 8-10 zile
de la începutul bolii, în cantități mici, crescînd progresiv, așa cum s-a procedat
la prima introducere.
La sugarii peste vîrsta de 6-7 luni, în a căror alimentație normală au fost introduse
preparate de făinoase, brînză de vaci, fructe, schema de realimentare poate fi mai variată.
Și în aceste cazuri se poate folosi laptele praf.
Sugar de 8 luni, cu greutatea de 8 kg, poate fi realimentat în felul următor.
Cantitatea totală de lichide în 24 de ore este de 1000 ml, repartizată în 5 mese.
Prima zi - 5x200 ml supă de morcovi, îndulcită sau nu cu zahăr sau glucoză 5%.
A 2-a zi - 2x40 ml lapte praf 10% sau 14% preparat în mucilagiu de orez
4-5% îndulcit cu 5% cu zahăr + 160 ml supă de morcovi, 1x200 ml supă de morcovi,
ml orez pasat cu 5% zahăr și 20 g de brînză de vaci fin pasată împreună cu orezul.
A 3-a zi - 2x80 ml lapte praf preparat la fel + 120 ml supă de morcovi, 1x200 ml
supă de morcovi, 2x150 ml orez pasat cu 50 g brînză de vaci.
A 4-a zi - 2x 120 ml lapte praf și 80 ml supă de morcovi, 1x200 ml supă de zarzavat
la care se poate adăuga pesmet, griș sau orez, 1x150 ml orez pasat cu 50 g brînză
de vaci, 1x100 g piure de mere coapte, 2-3 lingurițe de pesmet și 50 g brînză de vaci.
A 5-a zi - 2x150 ml lapte praf + 50 ml supă de morcovi, 1x200 ml supă de zarzavat
cu adaos de făinoase, 1x150 ml orez pasat cu 50 g brînză de vaci, 1x150 g piure
de mere coapte, 2-3 lingurițe de pesmet sau biscuiți, la care se pot adîuga 20-30 ml
suc de mere proaspete.
Din a 6-a - 7-a zi laptele praf poate fi înlocuit cu lapte praf integral, preparat tot
în mucilagiu de orez.
O masă de lapte poate fi dată sub formă de iaurt.
La masa de supă se pot adăuga 20-30 g de carne fiartă și tocată foarte fin sau mixată.
Merele pot fi date sub formă de măr ras, cu adaos de biscuit sau pesmet.
La copii peste vîrsta de 1 an realimentarea se poate face în special pe bază de preparate
de orez și paste făinoase.
Din a2-a sau a 3-a zi de boală se poate da orez pasat cu brînză de vaci, supe de zarzavat
( rădăcinoase ) cu pesmet sau griș, piure de morcovi, piure de mere coapte, din a 3-a sau
a 4-a zi, carne fiartă tocată fin.
Din a 4-a sau a 5-a zi se pot da budinci din paste făinoase sau orez, cu brînză
de vaci sau carne, piureuri fin pasate, supă de carne degresată.
După 5-6 zile, se poate intra progresiv în alimentația normală.
O atenție deosebită trebuie acordată copiilor cu tulburări digestive repetate.
Dacă au fost eliminate dintre cauze greșelile de alimentație și infecțiile ( controlul
 repetat prin coproculturi și examene caproparazitologice ), trebuie cercetată eventuala
lipsă a unor fermenți digestivi și tulburări de absorție intestinală.
Numai regimul dietetic ”foarte specific” fiecărei forme de boală poate asigura
dezvoltarea normală a copilului.
Formele cele mai des întîlnite sunt intoleranța la lapte de vacă și intoleranșa la gluten,
adică la proteine din făinurile unor cereale.
Alimentația acestor copii va trebui supravegheată de medicul specialist și urmărită în timp.