Poezia Unda Spumă de Mihai Eminescu

UNDA SPUMĂ


Unda spumă, vîntul trece
            Cu suflarea-i rece
Peste marea ce suspină
            Tristă, dar senină.


Cum nu-s vîntul ce aleargă
            Pe oglinda largă,
Luciul apei de-l încruntă
            Cu undă măruntă ?


Căci aș trece suvenire
             Blîndă de iubire,
Peste-o mare de misteruri
             Ce coprinde ceruri,


Printre visele amare
             A copilei care
O ador, o cînt cum cîntă
             Harfa pe o sîntă.

Poezia Unda Spumă de Mihai Eminescu

UNDA SPUMĂ


Unda spumă, vîntul trece
            Cu suflarea-i rece
Peste marea ce suspină
            Tristă, dar senină.


Cum nu-s vîntul ce aleargă
            Pe oglinda largă,
Luciul apei de-l încruntă
            Cu undă măruntă ?


Căci aș trece suvenire
             Blîndă de iubire,
Peste-o mare de misteruri
             Ce coprinde ceruri,


Printre visele amare
             A copilei care
O ador, o cînt cum cîntă
             Harfa pe o sîntă.

Poezia Cine-i ? de Mihai Eminescu

            CINE-I   ?
 ( din drama Steaua Mării )


Norul țipă, marea latră,
Plioscăind de stînci în veci,
Și scheletele de piatră,
În natura cea maratră,
Stau bătrîne, slabe, seci.


În castelul trist și mare,
Ce se nalță rece, sur,
Cu fantasticul lui mur,
Printre stînci cu poala-n mare
Și cu fruntea-n cer de-azur ;



În castelul izbind de nouri,
Stă-n fereastra ca un arc,
Ăntr-a mărei lungi ecouri,
Fața-n văl de gînd și nouri -
Al seraphilor monarc.


Un monarc cu fața pală
Și cu păr de-un aur blînd,
Iar în ochiu-i, rătăcind,
Vezi lumina matinală -
Stele-albastre strălucind.




Cine-i îngerul pe maluri,
Ce visează în castel,
Cind al mărei vis rebel
Sfarmă lumile-i de valuri
De pămîntul eternel ?



Cine-i palida minune
Ce privește parcă-n veci,
Printre stînci de pietre seci,
Cum se scutură de spume
Ale mărei unde reci ?

Poezia Cine-i ? de Mihai Eminescu

            CINE-I   ?
 ( din drama Steaua Mării )


Norul țipă, marea latră,
Plioscăind de stînci în veci,
Și scheletele de piatră,
În natura cea maratră,
Stau bătrîne, slabe, seci.


În castelul trist și mare,
Ce se nalță rece, sur,
Cu fantasticul lui mur,
Printre stînci cu poala-n mare
Și cu fruntea-n cer de-azur ;



În castelul izbind de nouri,
Stă-n fereastra ca un arc,
Ăntr-a mărei lungi ecouri,
Fața-n văl de gînd și nouri -
Al seraphilor monarc.


Un monarc cu fața pală
Și cu păr de-un aur blînd,
Iar în ochiu-i, rătăcind,
Vezi lumina matinală -
Stele-albastre strălucind.




Cine-i îngerul pe maluri,
Ce visează în castel,
Cind al mărei vis rebel
Sfarmă lumile-i de valuri
De pămîntul eternel ?



Cine-i palida minune
Ce privește parcă-n veci,
Printre stînci de pietre seci,
Cum se scutură de spume
Ale mărei unde reci ?