Poezia Arheologie de Lucian Blaga

ARHEOLOGIE


Mai trecem cîteodat', purtați de-același gînd,
prin curtea unde sarcofage de bazalt
în șiruri stau, distanță nobilă păstrînd,
subt nalbe, de la unul pîn' la celălant.


Cînd nu e nimeni să ne vadă, ne oprim
Adînc prin lespede ochim. S-a spart cîndva
să-ngăduie un jaf, căci oseminte nu-s,
nici aurii inele-n încăpere grea.


Un ochi de ploaie, apă clară a rămas
să strîngă cerul pe-un asemenea temei.
Prin basoreliefuri, dibuind, ghicim
un drum spre iad, melancolia unor zei.



Crud fabulînd, închipuirea ți-o încerc :
un sarcofac antic, vezi tu, e mult mai plin
de tîlcuri, de istorie, cînd e deșert.
În gol s-arată un adaos de destin.



Au fost aduse sarcofagele aci
dintr-un străvechi oraș, ce azi e subt pămînt.
Cresc porumbiști acum, pe unde for a fost,
și se topește cînepa în jgheabul strîmt.



Făgașe ai găsi de roși, pe caldarîm,
dacă tărîmul l-ai săpa și-ai scormoni.
Opaițul de lut ars s-a spart, și pulberea
a înroșit ogorul vechii-mpărații.



Neroade au trecut, și glii s-au răsturnat.
Cenușa a-mpietrit pe vestrele pustii.
Și drumuri au murit subt iarbă, pe subt strat.
Trecutu-i lung. C-un capăt se ivește-aci.



Venirăm, iată, printre lespezi. Și-adăstăm.
Și am pleca. Dar rămînem să mai potrivim.
Țîșnește peste curte grabnic un lăstun.
Apoi tăcere-i iar. Nici noi nu mai grăim.



Nimic nu mișcă-n aer. Nici pleoapele.
Dar bate soarele în piatră, din înalt,
Plăcut, tulburător e, astfel să te pierzi
prin moarte, cînd respiră caldă din bazalt.



Și-i dureros în marea trecere să te
aprinzi visînd. Mai tare însă arzi în schimb.
Iubirea prinde adîncimi, așa cum e,
umbratic joc, relief pe-un sarcofag în timp.

Poezia Bocca-del-Rio de Lucian Blaga

BOCCA-DEL-RIO


Să mă mai duc la
Bocca-del-Rio,
șovăi în drum,ori
cît aș iubi-o,


Port încă-n gînduri
mierea, mirajul,
dar fără tine
rană-i peisajul.


Țara-ntre dealuri,
satul sub lună,
Bocca-del-Rio
nu mă adună.




Îți amintaști tu
timpul și locul
prinse-ntre ziduri,
zumzetul, socul ?



Îți amintești tu
verdele, stupii,
pe coperișe-n
gîngur hulubii ?



Ce profeție-n
zarea iubirei
fost-a atuncia,
azi amintire-i.



Basme, orăvuri
cald-pădurețe,
roșii amurguri,
patimi, frumusețe,



din amintire
beau cu nesățiu.
Bocca-del-Rio,
rană în spațiu.

Poezia Tusculum de Lucian Blaga

TUSCULUM


Ard lumini ca sorii tineri
prin iernatic Tusculum.
Amintirile de vineri
mă-nsoțesc încă pe drum.



Palma se făcuse cupă
jar-viață cuprizînd.
Mă trezesc acum și după
arderea de-atunci spunînd :


Albă tu, zăpadă pură,
cine ți-a dat inima
să-mi fii viscol de căldură,
albă tu, fierbinte nea ?



Și declinuri - triste vinuri -
le dau albelor uitări.
Amintirile de inuri
cîntă-n mine și sub zări.



Pier lumini și piere laur.
cade frunte, cade drum.
Amintirile de aur -
numai ele ard sub scrum.

Poezia Orașul în noapte de Lucian Blaga

ORAȘ ÎN NOAPTE


Iată-ne-nsfîrșit la piatra
de pe deal. Adînc în noapte
ni se-ntinde-mpărăția.
Ne-nțelegem doar prin șoapte.


În timpul, ce-l adulmeci,
e orașul - jos - de față,
fără în beznă între
aminte și speranță.


Semne dă, dar numai jocuri
de lumini, sclipiri și focuri :
stele le-atingi cu geana.
Ne încerc-aproape teama.


Ce-a rămas din lucruri ? Numai
întuneric și semnale.
Turnuri nu-s, nici catedrale.
Calea-Laptelui e-n vale.


Calea-Laptelui e-n vale
mai aproape decît ieri,
cînd era deasupra noastră
pretutindeni, nicăieri.