Poezia Anica de Nichita Stănescu

ANICA



      Sughița :
Cineva gîndea la ea.



Cam peste-o lună-i dusă la vedere
...Odaia zace în tăcere,
perdeaua are ciucuri, crețuri,
pe masă - cinci dulcețuri



Cînd se-ntoarce de la el,
spîrc, pe ea, un porumbel
Pețitoarele îi spun
că-i semn bun.

Poezia Balada Motanului de Nichita Stănescu

BALADA MOTANULUI



Motan m-aș fi dorit să fiu
cu coade-n sus, cu blana-n dungi,
cu ghearele și mustețe lungi,
c-un ochi verzui
și-un ochi căpriu


La ora cînd tîrîș-grăpiș
zăpada nopții se adună
eu, cocoțat pe-acoperiș,
să urlu a pustiu la lună



Și-atuncea, șapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
și să mă-njure surd, de Domnul,
că le-am stricat, urlînd tot somnul



De sus, din vîrful săptămînii,
să le rînjesc urlat, scîrbos :
iubesc doar locul
                  nu stăpînii,
precum fac cîinii pentr-un os


Și iarăși șapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atît cît n-o apune luna


Motan m-aș fi dorit să fiu




cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare și mustețe lungi
c-un ochi verzui
                        și-un ochi căpriu



Cînd zorii ziua o deznoadă
să mă duc, să mă tot duc
și tinicheaua prinsă-n coadă
s-o zdrengănesc pe străzi, năuc



Jegos și obosit, apoi,
cu mațele în liturghie,
să mă adun, să mă-ncovoi
prin albiturile-n frînghie



Ca-n fața unui șobolan
spinarea să mi-o fac colac,
să scuip, să scuip și-n urmă iar
hai-hui să plec pe străzi, hoinar



Pisicile de prin vecini
să le gonesc pe la pricini,
să-mi fete fiecare-un pui
c-un ochi verzui
                       și-un ochi căprui



Iar cînd o fi uitat să mor,
la cîrciuma din mahala
sorbită-n casa pumnilor
poșirca acră viu să stea.



,,Hei... viață, viață...
                               ieși din cort
hai, pune-mi-te iar pe danț...
te uită...
            zace colo-n șanț
motanul mort,
                     motanul mort...''

Poezia Cîntec la Drumul Mare de Nichita Stănescu

CÎNTEC LA DRUMUL MARE


Motan m-aș fi dorit să fiu
cu gheare și mustețe lungi,
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
c-un ochi verzui și-un ochi căpriu


La ceasul cînd tîrîș-grăpiș
zăpada nopții se adună,
eu, cocoțat pe-acoperiș,
să urlu a pustiu la lună


Și-atuncea șapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
și să mă-njure surd de Domnul
că le-am stricat, urlînd, tot somnul



De sus, din vîrful săptămînii,
să le răspund rînjind scîrbos :
Iubesc doar locul, nu stăpînii,
precum fac cîinii pentru-un os !



Și iarăși șapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna,
atît cît n-o apune luna



...Motan m-aș fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare și mustețe lungi,
c-un ochi verzui și-un căpriu



Cînd zorii ziua o deznoadă
să mă tot, să mă tot duc,
și tinicheaua prinsă-n coadă
s-o zdrăngănesc pe străzi, năuc



Pisicile de prin vecini
să le gonesc pe la pricini,
să-mi fete fiecare-un fiu
c-un ochi verzui și-un ochi căpriu...



Iar cînd o fi uitat să mor,
pe trei butoaie ca decor
un fond acrit de vin să stea
la cîrciuma din mahala



Și-un lăutar bețiv aș vrea să
își dreagă vocea c-un tușit...
Proptindu-se buimac de masă
să cînte fals și răgușit :


Hei viață, viață, ieși din cort
și pune-mi-te iar pe danț...
...Te uită, zace colo-n șanț
motanul mort,
                   motanul mort...''

Poezia Adîncă Mare... de Mihai Eminescu

ADÎNCĂ MARE...

Adîncă mare sub a lunei față
Înseninată de-a ei blondă rază,
O lume-ntreagă-n fundul ei visează
Și stele poartă pe oglinda-i creață.



Dar mînă - ea falnică, cumplit turbează
Și mișcă lumea ei negru-măreață,
Pe-ale ei mii de nalte brațe
Ducînd peire - țări țnmormîntează.



Azi un diluviu, mîne-o murmuire,
O armonie, care capăt n-are -
Astfel e-a ei întunecată fire,



Astfel e sufletu-n antica mare.
Ce-i pasă - ce simțiri o să ni-nspire -
Indiferentă, solitară -mare !