Poezia Lectură de Mihai Eminescu

            LECTURĂ


Stam sara la fereastră,
Iar stelele prin ceață
Cu tainică dulceață
Pe ceruri izvorarea.


Citeam pe0o carte veche,
Cu mii de negre gînduri
Și literele-n rînduri
Prinsese a juca.


Jos lacul se-ncreșise
Sub purpură tîrzie
Și valuri verzi de grîie
Se leagăna pe lan.


O stea din cer albastru
Trecu a ei icoană
Din fața apei plană
În fundul diafan...


Și cred pe înțeleptul
Ce-l văd că-n carte zice
Că-n lume nu-i ferice,
Că toate-s năluciri...


Deodată la ureche-mi
Aud șoptind copila...
Iar vîntu-ntoarce fila
Cu negrele gîndiri.

Poezia Nuntă În Codru de George Coșbuc

NUNTĂ ÎN CODRU



Ce mai chiu și chef prin ramuri
              Se -ncinsese-atunci !
Numai frați și veri și neamuri
De-ar fi fost umpleau o țară !
Dar așa că s-adunară
           Și străini din lunci;



De mă-ntrebi, eu nu știu bine
                 Alții poate știu -
Ce să-ntrebi calici ca mine !
Știu că lumea dintr-o dată
S-a trezit că-i adunată
              Și c-o duce-n chiu.



Că-ntr-o zi purtînd în mînă
                 Un colac și-un băț,
Prepelița cea bătrînă
S-a pornit și-n deal, și-n vale,
Și chema-ntîlnind pe cale
                Lumea la ospăț.



,,Ce-i tu, soro?'' ,,Ce să fie?
                Nuntă mare-n crîng!
N-ai văzut tu veselie
De cînd ești și porți un nume.
Și-am plecat trimeasă-n lume,
                 Oaspeții să-i strîng''.



,,Dar pe mire cum îl cheamă,
                   Cine-i el și-al cui ?''
,,N-auziși de sturz, bag-samă!
Pînă și-mpăratu-l știe.''
,,Și-i bogat ?'' - ,,Ce-i pe cîmpie,
                      Tot ce vezi, i-al lui!


Iar mireasma! Din cosiță
              Numai flori îi cad.
Mierla e. Și e pestriță,
Și gătită ca o cruce :
Cizme galbene și-aduce
               Tot din Țarigrad.''



,,Ei, atunci să știi, vecino,
              C-am să viu și eu.''
,,Păi de bună seamă, vino!''
Tot așa  cu voie bună,
Prepelița-n sîrg adună
Pe nuntași mereu.



Și s-a strîns din zare-naltă
                Neamu-ntraripat,
Și din crîng, și de la baltă,
Și din șesuri, de prin grîne ;
Ba și vrăbii mai bătrîne,
               Musafiri din sat.



Pînă-n noapte toți veniră
          Și prin crengi au mas.
Iar în zori se răscoliră,
Și-n gorun aveau altarul -
Ia-nchinați-mi cu paharul,
           Să-mi mai vie glas.




Mă-ntrebați de nun ? Ei, nunul,
              Soare-ntr-adevăr :
Dumnealui, mă rog, păunul !
Nună mare-a fost găița,
Stete-acasă păunița,
                 Că-i murise-un văr.



,,Pop-aveau ?'' Tu, maică sfîntă !
                     Stai să mai vorbești !
Știi pe ciocîrlan cum cîntă ?
Dumnezeu să-i ție firea !
A-nvățat trei veri psaltirea
                   La vlădici sîrbești.


Drusce-aveau o coțofană
          Și-un cîrstei bălțat,
Pitpalacul, nene,-n strană !
Iar cădelnița de aur
O ținea jupînul graur
                Dascălu-nvățat.




Dar să vezi ! la socrul mare
             Zgomote din zori :
Pițigoiu-ntr-una sare,
Steag pe casă șoimul suie,
Gheunoaia bate cuie
                    Ca s-anine flori.





Iar prin cuhnii sfat și vorbă,
                  Asta s-o vedeți !
Prepelița face ciorbă,
Presurile fac friptură,
Vin sticleții și le-o fură,
              Dracii de sticleți.




Șoimii repezi scot în gheare
            Carnea din căldări.
Corbul cel cu ciocul tare
Dumicată-n blide-o lasă,
Cintițoii duc la masă
              Rîndul de mîncări.



Și, cu șorț de jupîneasă,
            Rîndunele vin
Și deretică prin casă,
Iar pe mese-aștern prosoape
Și dau lavățele-aproape,
Cane-aduc cu vin.



Dar te miri tu prin pahare
                Cine le turna ?
Cucul sur, că-i meșter mare
La urat și-nchinăciune,
E proroc și-ți știe spune
                  Tot ce-o fi și-o da.



Cîntă-n cobză-acum buhaiul
                 Cel cu gîtul strîmb,
Mierla șuieră cu naiul,
Cu cimpoiul cîntă cioara,
Pitulicea cu vioara,
                  Bufnița c-un drîmb.



Codobaturi iuți ca focul,
              Tot bătînd  din cozi,
Măturară-n clipă locul
Și făcur-o bătătură,
Și ce horă mai făcură
                 Ca la voievozi !



Jucau sîrba porumbeii,
                Că e jocul lor,
Și-au luat la joc cîrsteii
Pe-o rățușcă - vai de mine!
Graurul juca pe vine,
                 Barza-ntr-un picior.



Numai cioara cu cimpoiul,
               Tot izbind cu el.
Se bătea cu pițigoiul,
Iar sitarul dup-o ușă
Se certa c-o găinușă
                  Pentru-un gîndăcel.



Vin de-ar fi, că cearta vine,
                  Altfel cum s-o zici ?
Să te superi tu, creștine,
Pentru dinții scoși din gură ?
Pentr-un ghiont și-o-mbrîncitură
                   Cheful să ți-l strici ?




Și țipau de-a valma-n ramuri,
                     Miile de guri !
N-alegeai străini și neamuri,
Și pe plac cînta tot insul -
Clocotea de chiu cuprinsul
                     Veselei păduri.



,,Tu erai ?'' Mă-ntrebi ca prostul !
                       Vorba din bătrîni :
Eu la chef ca-n marte postul.
Vinul-l beam din coji de-alună,
Și-azvîrleam, de voie-bună
                       cu căciula-n cîni.



Ba, și-n ciur le-adusei apa,
                   Ca să fiu în rost,
Lemne le-am tăiat cu sapa -
Și, sărind pe-o buturugă,
Am venit la voi în fugă,
                 Să vă spun ce-a fost !

Poezia Să Ți-a Sărut de Tudor Arghezi

SĂ ȚI-O SĂRUT




Ți-o-ntorc pe dos și față și nu mă pot supune
Să cred că floarea asta, ce-o țîu, nu-i o minune.
O-asemănam cu-o floare, dar seamănă cu-o stea.
Cînd ai furat-o poate, din locul ei, cîndva,
Pe drum, la pogorîre, din ceruri, din zenit,
Te-a furnicat cu haruri și ți s-a-ntipărit.
Că mă smsresc să cuget e lucru de crezut.
Dă-mi fiecare deget, din cinci, să ți-l sărut,
Și ție, fată zveltă, care-nvîrtești în aer,
Ca o sfîrlează, fusul pe firul tors din caer,
Și ție, trăduitul cu palma grea și tare,
Cu ele îmbrăcate, de fier, ca-n degetare.
Gîndește mintea, zicu-mi, dar ce-ar putea să facă
Fără gîndirea mîinii, închisă și săracă ?
În scoica ei lipită și-ar duce în zadar,
Pe funduri, strălucitul curat mărgăritar.
O scrie slova mîna și e nemuritoare,
Pe cît vor fi mai multe și veacuri viitoare.
Și ochii plîng, dar și mai adînc vioara,
Că plînge mîna-n coarda oftată, surioara !
Și meșterul Manole visa o mînăstire,
Dar cine-a scos-o vie din moarta-nchipuire ?
Cinci degete-ale dreptei cu cinci din mîna stîngă
Putuseră s-o-nalțe și-ursitele să-nfrăngă ;
Aceleași mîine și brațe care-au cioplit în stîncă
Și Sfinxul, păzitorul nisipurilor încă.
Îl vezi în dreptul lunii ? Pe creștetele lui
S-a ridicat părechea de lei cu patru pui.

Poezia Mîna Lui de Tudor Arghezi

MÎNA LUI



Ia uită-te acuma la mîna lui, făcută
Pe flaut, pe cimpoi și alăută.
E-o floare. Viră-ți fața în ea și ai să bei
Mireasmă, amintire și vis din palma ei.
Ea știe să mîngîie, să vindece, s-alinte,
O strîngere, o dată, o ține-o viață minte.
E mută cînd vorbește tăcut, ca o pecete
C-un crin săpat în mijloc și litere secrete.
Făgăduiește-o dată, trecînd pe lîngă tine :
Făgăduința-i sfîntă și-atunci cînd nu și-o ține.
De cîte ori o viață întreagă nu se-ngînă,
Mîhnită, printre lacrimi, cu-o strîngere de mînă ?
Și cîte visuri, cîte și vieți nu au pierit,
În suflet cu inelul părut făgăduit ?
Pe dinafară, viața are puteri să-ndemne,
Pe dedesubt urzită între tăceri și semne.
Cotoarele legate cu aur vor să spuie
Ce țin cuprins în scoarțe, și-un gînd cum se descuie,
Dar fiecare titlu-i crestat pe-o carte-nchisă
Cu lacăte, cu cheia știrbită, cînd e scrisă.