Poezia Imn Lui Ștefan Cel Mare ( din Lectura ) de Vasile Alecsandri

  IMN LUI ȘTEFAN CEL MARE


La poalele Carpaților,
Sub vechiul tău mormînt,
Dormi, erou al românilor,
O! Ștefan,erou sfânt!
Ca sentinele falnice
Carpații te păzesc,
Și de sublima-ți glorie
Cu seculii șoptesc.


Cînd tremurau popoarele,
Sub aprigii păgâni,
Tu le-apărai cu brațele
Vitejilor români.
Cu drag privindu-ți patria
Și moartea cu dispreț,
Măreț în sânul luptelor,
Și-n pace-ai fost măreț.


În cer apune soarele
Stingând razele lui,
Dar într-a noastre suflete
În veci tu nu apui!
Prin negura trecutului,
O! soare-nvingător,
Lumini cu raze splendide,
Prezent și viitor.


În timpul vitejiilor,
Cuprins de-un sacru dor,
Visai unirea Daciei
Cu-o turmă ș-un păstor;
O! mare umbră-eroică,
Privește visul tău:
Uniți suntem în cugete,
Uniți în Dumnezeu.


În poalele Carpaților,
La vechiul tău mormânt,
Toți în genunchi, o! Ștefane,
Depunem jurământ:
”Un gând s-avem în numele
Românului popor
Aprinși de-amorul gloriei
Ș-al patriei amor!”

poezia Graiul Neamului (din Lectura ) de George Coșbuc

    GRAIUL NEAMULUI


„Fie-a voastră-ntreagă țară,
Și de cereți, vă mai dăm,
Numai dași-ne voi graiul
Neamului” - și se sculară
Să ne vremuiască traiul
Cîți dușmani aveam pe lume!
Graiul ni-l cereau anume,
Să-l lăsăm!


Dar nestrămutați strămoșii
Tot cu arma-n mîni au stat:
Au văzut și munți de oase,
Și de sânge râuri roșii,
Dar din țara lor nu-i scoase
Nici potop și nici furtună.
Graiul lor de voie bună
Nu l-au dat!


Astăzi stăm și noi la pândă,
Graiul vechi să-l apărăm;
Dar pe-ascuns dușmaniicată
Să ni-l fure, să ni-l vândă.
Dacă-n vreme tulburată
Nu ne-am dat noi graiul țării,
Azi, în ziua deșteptării,
Cum să-l dăm?


Repezi trec cu vifor anii,
Ispitind puterea ta,
Neam romîn! Cu ură mare
Vor căta mereu dușmanii
Graiul român pirzare;
Dar să piară ei cu toții;
Dar să piară ei cu toții;
Nu l-am dat, și nici nepoții
Nu-l vor da!

Poezia Barza ( din Lectura ) de Duiliu Zamfirescu

            BARZA


Sus, pe Argeș, pe la munți,
Au rămas codrii cărunți,
Jos în vale, prin zăvoi,
Se cobor turme de oi;
Iar un cuc cu pana sură
Și-a spus numele din gură:
Cu-cu!


Iar prin crânguri s-aud semne:
Ghionoaia taie lemne,
Gaița într-o gârneață
Se proclamă cântăreață,
Iar din preajma somnului
Ies gîndacii Domnului
Ro-șii!


Chiar și hanul de la drum,
Iarna fără fir de fum,
Vara făr` de călători
Toamna fără de cântări
S-a umplut de rîndunele
Ce-au adus vara cu ele
Cal-dă!


Iar prin lanul răsărit
Merge vestea c-a sosit
Craiul dimineților,
Paznicul fâneților,
Și-ar fi tras pe vârf de leasă
Jos la doamna preoteasă
Ci-ne-i?

Poezia Toporul și Pădurea ( din Lectura ) de Grigore Alexandrescu

          TOPORUL ȘI PĂDUREA


Minuni în vremea noastră nu văz a se, mai face,
Dar că vorbea odată lemne și dobitoace
Nu rămîne-ndoială ; pentru că de n-ar fi,
Nici nu s-ar povesti.
Și caii lui Ahil, care prorocea,
Negreșit că au fost, de vreme ce-l trăgea,
Întîmplarea ce știu și voi s-o povestesc
Mi-a spus-o un bătrîn pe care îl cinstesc
Și care îmi zicea
Că și el o știa
De la strămoșii lui,

Care strămoșii ai lui zicea și ei c-o știu
De la un alt strămoș, ce nu mai este viu
Și p-ai cărui strămoși, zău, nu poci să vi-i spui


Într-o pădure veche, în ce loc nu ne pasă,
Un țăranse dusese să-și ia lemne de casă.
Trebuie să știi însă, și poci să dau dovadă,
Că pe vremea aceea toporul n-avea coadă.
Astfel se încep toate : vremea desăvârșaște
Orice inventă omul și orice duhul naște.
Așa țăranul nostru, numai cu fieru-n mână,
Începu să sluțească pădurea cea bătrână.
Tufani, palteni, ghindarii se îngroziră foarte :
„Tristă veste, prieteni, să ne gătim de moarte,
Începură să zică, toporul e aproape !
În fundul unei sobe țăranu-o să ne-ngroape!”
- „E vreunul d-ai noștri cu ei să le ajute?”
Zise un stejar mare, ce avea ani trei sute
Ș care era singur ceva mai la o parte.
- „Nu.” - „Așa fiți în pace: astă dată-avem parte;
Toporul și țăracul alt n-o să izbutească,
Decât să ostenească.”
Stejaru-avu dreptate:
După multă silință, cercări îndelungate,
Dând în drepta și-n stînga, cu puțină sporire,
Țăranul se întoarse fără de izbutire.
Dar cînd avu toporul o coadă de lemn tare,
Puteți judeca singuri ce tristă întâmplare.


Istoria aceasta, d-o fi adevărată,
Îmi pare că arată
Că în fieșce țară
Cele mai multe rele nu vin de pe afară,
Nu le aduc streinii, ci ni le face toate
Un pămîntean d-ai noștri, o rudă sau un frate.