Poezia Munții de Nichita Stănescu

MUNȚII



Bătură în zăpadă lupii
cu pas înfipt, talanți și rupii
în ceasul ăsta, cînd nu știe
noptirea-n crenge să se împle
Îmi urlă lupii-ncinși sub tîmple
ceas sîngeros de haiducie
Muierea mea cernită-n plete
hai, dă-mi paharul plin : mi-e sete !
Strămoșii se rostesc în mine
cu sfîrcul aspru-al munților,
tînjit și ars în ochii lor
cu doine prăvălite-n vine...



Pieptiș ferelnic, drept, pe lături,
în stînca linsă de omături
tot urcă, urcă amărui
și mersul singur se ogoaie
legat de mîini și de țurloaie
cu funiile vîntului



Păroși, înnegurați și goi
încremenesc așa, șuvoi.
la pieptul dur al sfintei doici,
cu scoici în el și ierburi multe,
căzuți în brînci să mai asculte
odată, mările în scoici...



                                            scrisă vineri 12 August 1955

Poezia Pe Dealul Plevnei de George Coșbuc

PE DEALUL PLEVNEI


E-n amurg. Pe deal bulgarul
Liniștit își mînă carul.



Roțile nu știu că plînge
Dealul, pe-unde omul mînă ;
Nu știu boii, că-n țărînă,
Pe-unde trec, e numai sînge.



Noaptea-ncet, încet scoboară,
Lilieci prin aer zboară.



Pe unde-a fost cumplire-odată
Doarme-acum întreagă fire,


Peste-un iad de zvîrcolire
Cade-o pace-ntunecată.



Numai luna e pe lanuri -
Dar mai sus, pe sub rădănuri,


Unde-a curs fierbinte plumbul,
Duhuri vin vreme-n vreme,
Cît e noapte-n dealuri geme
Și se zbuciumă porumbul.

Poezia Toamna (din Lectura ) de George Coșbuc

         TOAMNA


Toamna târziu,
În noaptea cu lună,
Cum vâjâie codru
Și geme, și sună!
Din nordul cu neguri
Un vuiet răsare
Și vine, și crește
Mai iute, mai tare:
Iar codrul aude,
Puternicul rege
Aude prin noapte
Și bine-nțelege
Al oștilor vuiet
Din norduri pornite -
El vrea să răscoale
Puteri obosite
Și-njură, și urlă,
Că-și simte pieirea.
Și galben se face,
Nu poate s-adoarmă,
Nu-și află nici pace,
Și tremură codru
Cu inima ruptă
De spaimă, se zbate,
Cu vântul se luptă,
Pocnește și sună
Și-și urlă durerea,


Căci vântul îl prinde
Și-l strânge de mijloc,
Topindu-i putere!
Și codrul se-ndoaie;
Și-l biruie vântul,
Râzând, îl sugrumă
Și-i rupe vestmântul,
Și părul i-l smulge,
Și-n văi îl aruncă.
Un țipăt răsare
Pe deal și pe luncă:
Grăbitele păsări
Cu vuiet aleargă,
Și norii vin stoluri
Pe-ntinderea largă,
De spaimă s-ascunde
Pârâul sub gheață -
Și regele codru,
Din ultima viață,
Suspină văzându-și
Pustiul, și geme,
Și cade pe spate,
Și moare cu fruntea
Pe pieptul naturii,
Și moare natura
De jalea pădurii
În toamna târzie!

Poezia Bradul ( din Lectura ) de Bogdan Petriceicu Hașdeu

            BRADUL



Când arde soarele de mai,
Când vântul iernii geme,
Mărețul brad pe-naltul plai
Stă verde-n orice vreme.


O rădăcină de colos
Și-a sfredit în stâncă,
Și de pe stâncă maiestos
Mai sfredelește încă!


De mult cu blocul de granit
El s-a făcut totuna,
Și pe-amândoi necontenit
Îi zguduie furtuna.


Și lemn și piatră la un loc,
Verdeața-i netreruptă,
Aspiră ger, îndură foc,
Cu trăsnetul se luptă!


La piept cu viforul turbat,
La cap cu norul rece,
De-atîția ani nestrămutat
El tot așa petrece.


De-ar fi să-i dați în văi adânci
Odihnă desmierdată,
Răpindu-i viscole și stânci
L-ați omorî pe dată!


Când arde soarele de mai,
Când vântul iernii geme,
Mărețul brad pe-naltul plai
Stă verde-n orice vreme!