Poezia Dragoş de Vasile Alecsandri
DRAGOŞ
I
Dragoş, mândru ca un soare,
A plecat la vânătoare.
Ghioaga şi săgeata lui
Fac pustiiul codrului!
Cerbul moare, urşii per
Şi vulturii cad din cer...
Iată că-ntr-o dumbrăvioară
El zăreşte-o căprioară,
Fiară blândă de la munte,
Cu steluţă albă-n frunte
Şi corniţe subţirele
Şi copite sprintenele.
Căprioara cum îl simte
Lasă locurile strimte,
Fuge, saltă, zboară, pere,
Ca un vis, ca o părere;
Iară Dragoş înfocat
O goneşte nencetat.
Zi de vară cât de lungă,
Vânătorul o alungă,
Ş-amândoi se perd de vii
În codri merei pustii!
II
Iată, mări, că deodată
O poiană se arată,
Înverzită, înflorită
Şi de lume tăinuită.
Iar pe iarbă-n poieniţă
Cântă-o albă copiliţă,
Cu ochi dulci, dismierdători
Şi cu sânul plin de flori.
Căprioara, cât o vede,
Zboară vesel, se răpede
Şi îi cade la picioare
Pe-un covor de lăcrimioare.
Cât viteazul o zărește,
Pe loc sta și se uimeşte!
Uită blânda căprioară
Și săgeata ce omoară!
Uită draga vânătoare,
Uită lumea de sub soare!
III
,,Copiliţă! zice el
Rezemat de-un stejărel.
Eşti tu zâna ăstui plai,
Sau o floare de la rai?"
,,Dragoş, Dragoş fraţioare,
Nu sunt zâna, nu sunt floare,
Dar am suflet fecioresc
Şi Moldova mă numesc.
Mult e mult de când te-aştept
Să-mi alin dorul din piept,
Că de Domnul sunt menită
Ca să fiu a ta ursită!"
,,O, Moldovo-ncântătoare,
Gingaşă fărmecătoare!
Iată, arcu-mi vitejesc
Lănga tine-l răsădesc,
Ca să deie pân-în ziori
Crengi cu frunze şi cu flori,
Şi cu-acele crengi frumoase
Să-mpletim cununi voioase
Una ţie, una mie,
Pentru-a noastră cununie!"
IV
A doua zi e plecară
Și prin codri apucară,
Amâdoi îmbrăţişaţi.
Cu flori mândre-ncununaţi
Dealurile multe ei suiră,
Multe dealuri coborâră,
Păn-în valea ce-nverzită,
De-un râu luciu răcorită.
Copiliţa-nveselea
Şi din gură-aşa grăia:
,,Dragoş, Dragoş frăţioare,
Lasă ochii tăi să zboare
Peste dealuri și câmpii
Păscute de erghelii,
Peste văi, peste grădini
Unde zbor mii de albini,
Peste ape curgătoare
Şi dumbrăvi răsunătoare.
Cât pământ tu vei videa,
E cuprins de zestrea mea!
Ş-acea dalbă de moşie.
Toată-n veci a ta să fie,
Ca să fie-n veci scăpată
De o fiară-nfricoşată,
De un zimbru fioros
Care-o calcă-n sus şi-n jos."
Poezia Dragoş de Vasile Alecsandri
DRAGOŞ
I
Dragoş, mândru ca un soare,
A plecat la vânătoare.
Ghioaga şi săgeata lui
Fac pustiiul codrului!
Cerbul moare, urşii per
Şi vulturii cad din cer...
Iată că-ntr-o dumbrăvioară
El zăreşte-o căprioară,
Fiară blândă de la munte,
Cu steluţă albă-n frunte
Şi corniţe subţirele
Şi copite sprintenele.
Căprioara cum îl simte
Lasă locurile strimte,
Fuge, saltă, zboară, pere,
Ca un vis, ca o părere;
Iară Dragoş înfocat
O goneşte nencetat.
Zi de vară cât de lungă,
Vânătorul o alungă,
Ş-amândoi se perd de vii
În codri merei pustii!
II
Iată, mări, că deodată
O poiană se arată,
Înverzită, înflorită
Şi de lume tăinuită.
Iar pe iarbă-n poieniţă
Cântă-o albă copiliţă,
Cu ochi dulci, dismierdători
Şi cu sânul plin de flori.
Căprioara, cât o vede,
Zboară vesel, se răpede
Şi îi cade la picioare
Pe-un covor de lăcrimioare.
Cât viteazul o zărește,
Pe loc sta și se uimeşte!
Uită blânda căprioară
Și săgeata ce omoară!
Uită draga vânătoare,
Uită lumea de sub soare!
III
,,Copiliţă! zice el
Rezemat de-un stejărel.
Eşti tu zâna ăstui plai,
Sau o floare de la rai?"
,,Dragoş, Dragoş fraţioare,
Nu sunt zâna, nu sunt floare,
Dar am suflet fecioresc
Şi Moldova mă numesc.
Mult e mult de când te-aştept
Să-mi alin dorul din piept,
Că de Domnul sunt menită
Ca să fiu a ta ursită!"
,,O, Moldovo-ncântătoare,
Gingaşă fărmecătoare!
Iată, arcu-mi vitejesc
Lănga tine-l răsădesc,
Ca să deie pân-în ziori
Crengi cu frunze şi cu flori,
Şi cu-acele crengi frumoase
Să-mpletim cununi voioase
Una ţie, una mie,
Pentru-a noastră cununie!"
IV
A doua zi e plecară
Și prin codri apucară,
Amâdoi îmbrăţişaţi.
Cu flori mândre-ncununaţi
Dealurile multe ei suiră,
Multe dealuri coborâră,
Păn-în valea ce-nverzită,
De-un râu luciu răcorită.
Copiliţa-nveselea
Şi din gură-aşa grăia:
,,Dragoş, Dragoş frăţioare,
Lasă ochii tăi să zboare
Peste dealuri și câmpii
Păscute de erghelii,
Peste văi, peste grădini
Unde zbor mii de albini,
Peste ape curgătoare
Şi dumbrăvi răsunătoare.
Cât pământ tu vei videa,
E cuprins de zestrea mea!
Ş-acea dalbă de moşie.
Toată-n veci a ta să fie,
Ca să fie-n veci scăpată
De o fiară-nfricoşată,
De un zimbru fioros
Care-o calcă-n sus şi-n jos."
Poezia Hora-Unirei de Vasile Alecsandri
HORA-UNIREI
1855
Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inimă română,
Să-nvârtim hora frăției
Pe pământul României!
Iarba rea din holde peară!
Peară duşmănia-n ţară
Între noi sa nu mai fie
Decât flori si omenie!
Măi muntene, măi vecine,
Vină să te prinzi cu mine
Şi la viaţă cu unire,
Şi la moarte cu-nfrătire!
Unde-i unul, nu-i putere
La nevoi si la durere.
Unde-s doi, puterea creşte
Şi duşmanul nu sporeşte!
Amândoi suntem de-o mamă,
De-o făptura şi de-o samă,
Ca doi brazi într-o tulpină,
Ca doi ochi într-o lumină.
Amândoi avem un nume,
Amândoi o soartă-n lume.
Eu ți-s frate, tu mi-eşti frate,
În noi doi un suflet bate!
Vin' la Milcov cu grăbire
Să-l secăm dintr-o sorbire ,
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare
Şi să vadă sfântul soare
Într-o zi de sărbătoare
Hora noastră cea frăţească
Pe câmpia românească!
Poezia Hora-Unirei de Vasile Alecsandri
HORA-UNIREI
1855
Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inimă română,
Să-nvârtim hora frăției
Pe pământul României!
Iarba rea din holde peară!
Peară duşmănia-n ţară
Între noi sa nu mai fie
Decât flori si omenie!
Măi muntene, măi vecine,
Vină să te prinzi cu mine
Şi la viaţă cu unire,
Şi la moarte cu-nfrătire!
Unde-i unul, nu-i putere
La nevoi si la durere.
Unde-s doi, puterea creşte
Şi duşmanul nu sporeşte!
Amândoi suntem de-o mamă,
De-o făptura şi de-o samă,
Ca doi brazi într-o tulpină,
Ca doi ochi într-o lumină.
Amândoi avem un nume,
Amândoi o soartă-n lume.
Eu ți-s frate, tu mi-eşti frate,
În noi doi un suflet bate!
Vin' la Milcov cu grăbire
Să-l secăm dintr-o sorbire ,
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare
Şi să vadă sfântul soare
Într-o zi de sărbătoare
Hora noastră cea frăţească
Pe câmpia românească!
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)