Poezia Cucoarele de Vasile Alecsandri

        CUCOARELE

                                  
                                      

Din cea zare luminoasă vine-un lung șir de cucoare
Aducând pe-aripi întinse calde raze de la soare;
Iată-le deasupra noastră, iată-le colo sub nor,
În văzduh călăuzite de-un pilot, bătrân cocor.


                                      
Ele vin din fundul lumii, de prin clime înfocate,
De la India Brahmină, unde fearele-ncruntate,
Pardoși, tigri, șerpi gigantici stau în jungli tupilați,
Pândind noaptea elefanții cu lungi trombe înarmați.


                                      
Fericire călătoare!zburând iute pe sub ceruri,
Am văzut în răpigiune ale Africei misteruri,
Lacul Cead și munții Lunii, cu Pustui-ngrozitor,
Nilul Alb cărui se-nchină un cumplit negru popor.


                                      
Călătoare scumpe mie!... Au lăsat în a lor cale
Asia cu-a sale râuri, Cașemirul cu-a sa vale,
Au lăsat chiar Ceylanul, mândra insula din rai,
Și revin cu fericire pe al țării dulce plai!

Poezia Cucoarele de Vasile Alecsandri

        CUCOARELE

                                  
                                      

Din cea zare luminoasă vine-un lung șir de cucoare
Aducând pe-aripi întinse calde raze de la soare;
Iată-le deasupra noastră, iată-le colo sub nor,
În văzduh călăuzite de-un pilot, bătrân cocor.


                                      
Ele vin din fundul lumii, de prin clime înfocate,
De la India Brahmină, unde fearele-ncruntate,
Pardoși, tigri, șerpi gigantici stau în jungli tupilați,
Pândind noaptea elefanții cu lungi trombe înarmați.


                                      
Fericire călătoare!zburând iute pe sub ceruri,
Am văzut în răpigiune ale Africei misteruri,
Lacul Cead și munții Lunii, cu Pustui-ngrozitor,
Nilul Alb cărui se-nchină un cumplit negru popor.


                                      
Călătoare scumpe mie!... Au lăsat în a lor cale
Asia cu-a sale râuri, Cașemirul cu-a sa vale,
Au lăsat chiar Ceylanul, mândra insula din rai,
Și revin cu fericire pe al țării dulce plai!

Poezia Sfârșitul Iernei de Vasile Alecsandri

      SFÂRȘITUL IERNEI


                      
S-a dus zăpada albă de pe întinsul țării,
S-a dus zilele Babei si nopțile vegherii.
Câmpia scoate aburi; pe umedul pământ
Se-ntind cărări uscate de-al primăverii vânt.


                       
Lumina e mai caldă și-n inimă pătrunde;
Prin râpi adânci zăpada de soare se ascunde.
Pâraiele umflate curg iute șopotind,
Și mugurii pe creangă se văd îmbobocind.


                       
O, Doamne! iată-unflutur ce prin văzduh se perde!
În câmpul veșted iată un fir de iarbă verde
Pe care-ncet se urcă un galbin gândăcel,,
Și sub a lui povară îl pleacă-ncetinel.


                       
Un fir de iarbă verde, o rază-ncălzitoare,
Un gândăcel, un flutur, un clopoțel în floare,
După o iarnă lungă ș-un dor nemărginit,
Aprind un soare dulce în sufletul uimit!       

Poezia Sfârșitul Iernei de Vasile Alecsandri

      SFÂRȘITUL IERNEI


                      
S-a dus zăpada albă de pe întinsul țării,
S-a dus zilele Babei si nopțile vegherii.
Câmpia scoate aburi; pe umedul pământ
Se-ntind cărări uscate de-al primăverii vânt.


                       
Lumina e mai caldă și-n inimă pătrunde;
Prin râpi adânci zăpada de soare se ascunde.
Pâraiele umflate curg iute șopotind,
Și mugurii pe creangă se văd îmbobocind.


                       
O, Doamne! iată-unflutur ce prin văzduh se perde!
În câmpul veșted iată un fir de iarbă verde
Pe care-ncet se urcă un galbin gândăcel,,
Și sub a lui povară îl pleacă-ncetinel.


                       
Un fir de iarbă verde, o rază-ncălzitoare,
Un gândăcel, un flutur, un clopoțel în floare,
După o iarnă lungă ș-un dor nemărginit,
Aprind un soare dulce în sufletul uimit!