Poezia Scara de George Coșbuc

SCARA



Am găsit-o ieri în prun,
Dar - să nu grăbiți ocară !
I-am luat în pripă scara.
Ea mă-njură : - ,,Ești nebun ?
Pune scara !''
-,,Dacă-njuri, eu n-o mai pun !''



Mai la urmă, pe-un cuvînt :
Să se lase sărutată
De atîtea ori deodată
Cîți fuștei la scară sînt.
Sărutată -
Lăudat fii, Tată sfînt !




- ,,Unsprezece'', spune ea ;
Eu zic : - ,,Bine'', pe credință :
Doar o fi avînd știință,
Scara cîți fuștei avea,
Pe credință -
Asta e pierzarea mea !



Și-o sărut mereu-mereu :
Orice-ați spune, orice-ați face,
Nu știu cum, dar mie-mi place
Să sărut - așa sînt eu !
Orice-ați face,
Doar e dat de dumnezeu !



Dar te uită ! Azi mă duc
Pe la ei, și iată scara !
Vrînd să pui la cale țara,
N-am de lucru și m-apuc
Să-ntorc scara,
Și cînd colo, stau năuc !




Dau să număr la fuștei -
Uite-i, frate, doisprezece !
Și-un cuțit prin piept îmi trece
Împlîntat de mîna ei !
Doisprezece,
Iacă-mi moartea, dragii mei !




A greșit, îmi spuneți voi ?
Cum de n-a greșit să spuie
Treisprezece ? Să mai suie,
Nu să-mi facă mai vreo doi !
Nu să-mi spuie
Că e miercuri, cînd e joi !




Zici că poate n-a știut
Cînd vorbea din prun cu mine ?
Dar i-a numărat ea bine
Scoborînd-i, și-a tăcut !
Nu de mine,
Mi-e de dînsa, ce-a făcut !





M-a scurtat așa, știind !
Dacă-i fire mincinoasă,
Ce folos e că-i frumoasă ?
Maica mea, auzi ! S-o prind
Mincinoasă !
N-o mai cred, s-o văd murind !

Poezia Din Berlin La Potsdam de Mihai Eminescu

DIN BERLIN LA  POTSDAM


Din Berlin la Potsdam merge
Drum de fier, precum se știe,
Dară nu se știe încă
C-am luat bilet de-a trie,


C-am plecat de dimineață
Cu un taler și doi groși...
Și de gît cu blonda Milly,
C-achi albaștri, buze roși.


Zice Brahma, tata Brahma,
Cum că lumea asta nu e
Decît arderea-unei jertfe
Într-o vecinică cățuie.


Am aprins și eu luleaua
Și jertfesc lui tata Brahma,
Lîngă mine-un șip cu Kummel !
Ș-o bucată de păstramă.


Zice Darwin, tata Darwin,
Cum că omul e-o maimuță -
Am picior de maimuțoi,
Milly-nsă de pisicuță.


Și mă urc în tren cu grabă
Cu o foame de balaur,
Între dinți o pipă lungă,
Subsuori pe Schopenhauer.


Ș-acum șuieră mașina.
Fumul pipei lin miroasă,
Sticla Kummel mă invită,
Milly-mi rîde. - Ce-mi mai pasă !

Poezia Într-o Lume De Neguri... de Mihai Eminescu

ÎNTR-O LUME DE NEGURI


Într-o lume de neguri
Trăiește luminoasa umbră.
Mai întîi scăldată
În ceși eterne și sure,
Însă, încet-încet,
Razele mari a gîndirii
Negurile albe pătrund
Și formează un arc albastru,
Clar senin în jurul lui,
Ce-a lui margini își găsește
Într-a negurilor creți
Și nainte, înainte
Zboară geniul de lumină.
Îndărătu-i pintre neguri
A rămas un fluviu clar
De albastru senin aer.
În dungi supte, în cordele
De argint, ele suspendă
Fluturări și creți în calea
Rîului de-aer albastru,
Ce de cale îi servește
Mîndrului geniu și nalt
Al luminei.

Poezia Cereți Cînturi De Iubire de Mihai Eminescu

CERȚI CÎNTURI DE IUBIRE


Cereți cînturi de iubire :
Niciodată n-am iubit -
Vesel cînt de fericire ?
Fost-am eu doar fericit ?


Nu, de cînd eu sunt în lume,
Nimeni, nimeni pe pămînt
N-a zîmbit l-a mele glume,
N-[a]-ascultat al meu cuvînt.


Nu, de cînd eu sunt pe lume,
Fericirea n-am băut ;
De rîdeam cu veselie
Eu în veci m-am prefăcut.


Am întors apoi cojocul
Cînd iubirii-mi s-ofereau ;
Le-am fugit - și rîsul, jocul,
Cu mîndrie le-am respins.


Plin de nevinovăție
În aceia tineri ani,
Eu primeam cu bucurie
Tot ce s-ar fi oferit.


Astăzi ea mă înconjoară,
Astăzi eu blestăm și fug.
A mea inimă fecioară
N-a primit. - Azi nu voi jug.


Ah, odat` orice femeie
Mie-un înger se părea,
Pe-orișicare-aș fi iubit-o,
Ce primea iubirea mea.


Dar, vai ! cine-o să se uite
La copilul cel ciudat
Cu-a lui plete lungi zburlite
Și cu ochiul turbat ?


Aveam spirit. - dar prea fine
Păreau glumele-mi la proști.
Cei bătrîni credeau că anii
Le da drept să nu m-asculte.


Astăzi, voi, femei, iubire
Mi-oferiți - azi n-o voi eu.
Azi bătrîni cer aprobarea-mi,
Vor s-asculte sfatul meu.


Dară astăzi cu mîndrie
Eu nu voi să le răspund.
Ah !vor ști ei vre odată
Cîte lacrimi eu am plîns ?