Poezia Atunci de Octavian Goga

ATUNCI


Un gînd rîzleț îmi spune mie
Că-n umbră mai așteaot-un val,
O mare volbură tîrzie,
Cu chiote de vijelie
Să-și ducă clocotu-n Ardeal...




Atunci, în ziua dezlegării,
Pămîntul nostru abătut
Îl veți găsă în largul zării
Și-n toate unghiurile țării
Atît de gol ș-atît de mut...




Dar morții s-or porni să vie
Și-n vesel, zîmbitor convoi,
Văî vor iubi cu frenezie,
C-ați împlinit o datorie,
Nu pentru ei, ci pentru voi...

Poezia În Pacea Mută de Octavian Goga

ÎN PACEA MUTĂ




În pacea mută, solitară,
Cum stau cu somnul de mă-nșel,
Azi pare-o urnă funerară
Mansarda vechiului hotel...




În bezna nopții fără stele,
Eu simt cum prinsă-n umbre reci
Cenușa visurilor mele
Își doarme somnul ei de veci...





Nimic alături nu tresare
Și nu s-aude nici un zvon,
Abia din cînd în cînd, arare,
S-abate-un vaier monoton.





Pesemne undeva departe
Se roagă vreun nenorocit,
Și rugăciunea lui se-mparte
Peste orașul adormit...





Ori, vrînd ca să mă pedepsească,
Vreun vînt aducător de vești,
A smuls o doină românescă
De prin tranșeele nemțești...

Poezia Sîngele de Octavian Goga

SÎNGELE



Tu, răzvrătit potop de sînge,
Ce-mi fulgeri tulbure prin vine,
Și-n flacăra-ți ce nu se stinge
Ești pururea stăpîn pe mine ;
Tu, blestem fără dezlegare,
Poruncă de uitate vremuri,
În goana mea fără-ncetare
Cu taina ta tu mă cutremuri...




Ce vifore înfricoșate,
Ce patimi fără de măsură,
Și din vechime ce păcate
Închizi în orice picătură ?
Din care strigăt de chemare,
Din ce fior aprins de luptă,
Din ce adîncuri îmi tresare
Zvîcnirea ta nentreruptă ?





Pesemne veacuri își topiră
Al urii uragan de lavă,
Și-n stropii tăi îmi plămădiră
O veche, trainică otravă...
Ori, poate, lacrima ce-o zvîntă
De mult o biată casă mută,
Ți-a dat drept moștenire sfîntă
Durerea ei nepricepută...






De-aceea fără de repaos
Îți port cîntările pribege,
Și sufletu-mi pierdut în haos
Același vaier înțelege.
Tu, veșnic însetat și dornic,
Îmi ceri aceeași sărbătoare,
Eu, ucenic al tău statornic,
Eu strig în lume ce te doare...






Azi călător fără de țară,
Visînd o nouă dimineață,
Ca un drumeț într-o Sahară
Ascult eterna ta povață...
Povara zbuciumelor grele,
Ce mă apasă azi în cale,
Nu-i valul gîndurilor mele,
E legea drumurilor tale...

Poezia Un Ceas E De Cînd Anul Trecu Grigore Alexandrescu

UN CEAS E DE CÎND ANUL TRECU



Un ceas e de cînd anul trecu... Mi-aduc aminte
Cu ce nădejdi zîmbinde, ce dulce a-nceput :
Ce vie salutare din inimă fierbinte
L-a priimit ! ce seară ! De anu-atunci trecut




Ziceam : ,,S-a dus ș-acesta c-o parte din viață ;
Dar ziua lui urmă cu drag o pomenesc ;
Frumos apus vestește frumoasă dimineață,
Și anul ce începe tot astfel doresc''.




Așa-l doream ! în lungă, în oarbă-ncredințare
Eu nu vedeam că soarta zîmbește cu amar,
Că vremi și dureri gătește răzbunare,
La vechiile lor drepturi uitate în zadar.





Schimbat nimic nu pare : alesele ființe,
Prieteni d-altădată, strîng astăzi mîna mea :
De voia întîmplărei mai multe din dorințe
Cu graba împlinite putui a le vedea.





Apoi, unde e răul ? de ce și cum... cuvîntul,
Om nu poate să-l știe afară decît eu ;
Ascuns e în adîncuri, tăcut e ca mormîntul,
Iar martur suferinții-mi e numai dumnezeu.





A ! daca-n astă lume ceva putea fi-n stare
S-aline, să adoarmă un chin sfîșiitor,
O știu ar fi frăția-ți acea mîngîitoare
Acel simțiment tînăr ce eu îți sînt dator.





E scump prieteșugul ce-nsuflă o femeie
Desprinsă a-l cunoaște, născută a-l simți ;
Și dulcele ei suflet, electrică scînteie,
Mîngîie orce suflet la care s-o ivi.





Ades, cînd în luptă cu gîndurile mele,
Muncit d-al suferinței demon nemblînzit,
Îmi pari un silf ce vine pe raza unei stele,
Din sfere luminoase, din aer bălsămit.





Căci știu eu viitorul... el nu poate să fie
Decît ca anu-acesta, ca anul cel trecut ;
Bogat de chinuire, deșert de bucurie,
Pustiu, fără nădejde, sălbatec și tăcut.




Ștejarul de pe munte ce trăsnetu-l izbește,
Stă încă în picioare, semeț și neclintit ;
Dar inima-i e arsă, și orcît mai trăiește
De nici o primăvară nu poate fi-nverzit.