Poezia Apostolul de Octavian Goga

APOSTOLUL



Văzduhul îl despică iarăși sinistrul țipăt de aramă,
Pe cîmpul blestematei Pajuri un proaspăt
regimebt se cheamă.
Din oceanul plin de lacrimi și din pădurea de blesteme,
Din patima întunecată ce urlă, chiote și geme,
Din plînsul românesc ce-aude nemilostivul cer de vară,
Se smulge mîndră și-ngheațată cîntare aspră de fanfară,
Poruncitoare și semețe străine goarne prind să sune :
Spre dumnezeul rece-al morții trimit străină rugăciune...





Se toarce tainic umbra morții din joc de raze diafane :
Cu frunțile încovoiate ascultă tristele cătane.
Prin rînduri a trecut fuiorul și peste capete se duce,
Cutremurată și învinsă întreagă oastea-și face cruce.




Doar tunul singur stă la colțu-i cu cuget îndrăzneț spre soare,
Pe față are scrisă toată durerea lui fulgerătoare,
Îl arde flacăra aprinsă din visul nopților de trudă,
Și-nțelegînd cî-n clipa asta s-a isprăvit povestea crudă,
El nemișcat străpunge cerul cu ochiul lui de Promoteu
Și murmură încet în barbă :

Poezia Apostolul de Octavian Goga

APOSTOLUL



Văzduhul îl despică iarăși sinistrul țipăt de aramă,
Pe cîmpul blestematei Pajuri un proaspăt
regimebt se cheamă.
Din oceanul plin de lacrimi și din pădurea de blesteme,
Din patima întunecată ce urlă, chiote și geme,
Din plînsul românesc ce-aude nemilostivul cer de vară,
Se smulge mîndră și-ngheațată cîntare aspră de fanfară,
Poruncitoare și semețe străine goarne prind să sune :
Spre dumnezeul rece-al morții trimit străină rugăciune...





Se toarce tainic umbra morții din joc de raze diafane :
Cu frunțile încovoiate ascultă tristele cătane.
Prin rînduri a trecut fuiorul și peste capete se duce,
Cutremurată și învinsă întreagă oastea-și face cruce.




Doar tunul singur stă la colțu-i cu cuget îndrăzneț spre soare,
Pe față are scrisă toată durerea lui fulgerătoare,
Îl arde flacăra aprinsă din visul nopților de trudă,
Și-nțelegînd cî-n clipa asta s-a isprăvit povestea crudă,
El nemișcat străpunge cerul cu ochiul lui de Promoteu
Și murmură încet în barbă :

Poezia Trenurile de Octavian Goga

TRENURILE



În colțul vechi de înnegrită gară
Se uită-n gol un moș cu barba sură,
Se uită-n gol din zori și pînă-n seară,
Cum trenuri vin și trenuri pleacă iară,
Țipînd prelung dintr-o spurcată gură.





Sunt trnuri mute, care mortuare,
Sunt ciocli tainici negrele vagoane,
În ele poartă lacrimi și mustrare
Și bocete și plîngeri funerare
Din tragedia bietelor cătane...



Și cum se uită moșul fără veste
Și-n juru-i noaptea a-nceput să crească,
Deodată ceriul înroșit pe creste
I-arat-un zmeu, un zmeu ca din poveste,
Un zmeu flămînd de carne românească.

Poezia Trenurile de Octavian Goga

TRENURILE



În colțul vechi de înnegrită gară
Se uită-n gol un moș cu barba sură,
Se uită-n gol din zori și pînă-n seară,
Cum trenuri vin și trenuri pleacă iară,
Țipînd prelung dintr-o spurcată gură.





Sunt trnuri mute, care mortuare,
Sunt ciocli tainici negrele vagoane,
În ele poartă lacrimi și mustrare
Și bocete și plîngeri funerare
Din tragedia bietelor cătane...



Și cum se uită moșul fără veste
Și-n juru-i noaptea a-nceput să crească,
Deodată ceriul înroșit pe creste
I-arat-un zmeu, un zmeu ca din poveste,
Un zmeu flămînd de carne românească.