Poezia Geneza de Nicolae Labiș

GENEZA


Atunci, trecînd șuierător prin vid,
Din zbor se închega un bloc lichid,
Se rotunjea în goana-i purpurie
Și-și alegea o cale pe vecie.
Pe el se-amestecau în văi grozave
Puhoaiele de ape și de lave.
Deasupra nori clocotitori și ceață
Acopereau priveliștea măreață.




Materia își începea, enormă,
Viața-n cea mai primitivă formă,
Cu deplasări spasmodice-n mișcare,
Cu largile-i contraste țipătoare.
N-au fost atunci timpane să audă
Acele chinuri de lume crudă
A căror ecouri, distilate
Sînt azi în mii de sunete curate.




Ne-am închegat din ape și din foc,
Ne decantăm în straturi sociale,
Se-adună tot mai harnic la un loc
Azbest cu azbest, metale cu metale.




Nutrim un vis și năzuim spre el,
Noi, fauna semeață a furtunii,
Să sune dintr-al nostru viu oțel
Curatul sunet al perfecțiunii.




Mult pînă-atunci. Dar dacă se-nfiripă
Puțin măcar din visul arzător,
Pe nervii noștri va vibra o clipa
Ecoul sunetului viitor.
Și-asemenea clipe de vor fi mai dese,
Dac-am lovi-n dușmanii dimprejur,
Mai repede din ele se vor țese
Prezentul bun și viitorul pur.

Poezia Geneza de Nicolae Labiș

GENEZA


Atunci, trecînd șuierător prin vid,
Din zbor se închega un bloc lichid,
Se rotunjea în goana-i purpurie
Și-și alegea o cale pe vecie.
Pe el se-amestecau în văi grozave
Puhoaiele de ape și de lave.
Deasupra nori clocotitori și ceață
Acopereau priveliștea măreață.




Materia își începea, enormă,
Viața-n cea mai primitivă formă,
Cu deplasări spasmodice-n mișcare,
Cu largile-i contraste țipătoare.
N-au fost atunci timpane să audă
Acele chinuri de lume crudă
A căror ecouri, distilate
Sînt azi în mii de sunete curate.




Ne-am închegat din ape și din foc,
Ne decantăm în straturi sociale,
Se-adună tot mai harnic la un loc
Azbest cu azbest, metale cu metale.




Nutrim un vis și năzuim spre el,
Noi, fauna semeață a furtunii,
Să sune dintr-al nostru viu oțel
Curatul sunet al perfecțiunii.




Mult pînă-atunci. Dar dacă se-nfiripă
Puțin măcar din visul arzător,
Pe nervii noștri va vibra o clipa
Ecoul sunetului viitor.
Și-asemenea clipe de vor fi mai dese,
Dac-am lovi-n dușmanii dimprejur,
Mai repede din ele se vor țese
Prezentul bun și viitorul pur.

Poezia În Biserică de George Coșbuc

ÎN BISERICĂ



O, prinde-mă de mînă, iubito, și mă du
Aproape, să ne fie vecin iconostasul, -
Sub bolți între columne molatic sune-ți pasul,
Și eu voi fi cucernic cît ești de blîndă tu.




Atîta sînt de rece, mă-nfior să o spun.
O, dacă știi tu, Fanny, că-mi ești atît de dragă,
Tu poți să mă cutremuri în firea mea întreagă,
Din cît sînt rău, iubito, o, vino, fă-mă bun !
Ești tare cît să-mi spulberi a sufletului mumii
Cu cel mai gingaș tremur al ochilor azuri,
Tu risipești c-un zîmbet a mele-nvățături, -
O, vino și-mi răstoarnă pe toți savanții lumii !





Credințele-mprăștiate le voi uni mănunchi,
Din patima iubirii mă voi renaște iară,
Ca-n sufletul meu veșted speranța să răsară,
Voi sta cu tine, dragă, alăturea-n genunchi
În fața sfintei mame, sub bolțile-ncrustate
D-albastrul zugrăvelii ; și-o cruce sărutînd,
Mă vei vedea, iubito, pe piatra goală stînd,
La candela eternă cu mîni împreunate.




Și eu voi prinde ruga din piul tău respir,
Precum din gura mamei copilul ia cuvinte
Să zică tot aceea zice ea nainte ;
Pristol îmi voi fi ochii și gura ta potir.
Atît de ideală, blîndețea ta mă-nbete
Să simt în ea căldura vangheliei lui Crist,
Și-ți scuturi alba frunte sub Dunărea de plete.
Vorbește-mi de speranță, de rai și Dumnezeu,
De tot ce nu-mi încape în inima pustie :
Ce n-am crezut d-a pururi, eu îți voi crede ție,
Și face-mi-voi o dogmă din tot cuvîntul tău.
Mă va-nspira de nobil al ochilor tăi plimbet
Și-atîta poezie din ochi am să culeg ;
Zîmbindu-ți inocența din sufletul întreg,
Eu voi cunoaște raiul din fiecare zîmbet.





Voiește numai, dragă, și-atît de bun voi fi !
Eu nu iubesc pe nime, sînt lut sălbatic, Fanny,
Dar cere-mi tu, și vecinic îmi voi iubi dușmanii,
De-mi zici să iubesc petri, eu petri voi iubi.
Tu poți să mă cutremuri în firea mea întreagă !
Din cît sînt rău, o, vino, cuprinde-mă-n sublim,
Fă tot ce vrei din mine ! De-mi pari cu cheruvim,
Îmi fac din tine idol și-atît îmi ești de dragă !





Oh, prinde-mă de mînă, iubito, și mă du
Aproape, să ne fie vecin iconostasul, -
Sub bolți între columne molatic sune-ți pasul,
Și eu voi fi cucernic cît ești de blîndă tu.

Poezia În Biserică de George Coșbuc

ÎN BISERICĂ



O, prinde-mă de mînă, iubito, și mă du
Aproape, să ne fie vecin iconostasul, -
Sub bolți între columne molatic sune-ți pasul,
Și eu voi fi cucernic cît ești de blîndă tu.




Atîta sînt de rece, mă-nfior să o spun.
O, dacă știi tu, Fanny, că-mi ești atît de dragă,
Tu poți să mă cutremuri în firea mea întreagă,
Din cît sînt rău, iubito, o, vino, fă-mă bun !
Ești tare cît să-mi spulberi a sufletului mumii
Cu cel mai gingaș tremur al ochilor azuri,
Tu risipești c-un zîmbet a mele-nvățături, -
O, vino și-mi răstoarnă pe toți savanții lumii !





Credințele-mprăștiate le voi uni mănunchi,
Din patima iubirii mă voi renaște iară,
Ca-n sufletul meu veșted speranța să răsară,
Voi sta cu tine, dragă, alăturea-n genunchi
În fața sfintei mame, sub bolțile-ncrustate
D-albastrul zugrăvelii ; și-o cruce sărutînd,
Mă vei vedea, iubito, pe piatra goală stînd,
La candela eternă cu mîni împreunate.




Și eu voi prinde ruga din piul tău respir,
Precum din gura mamei copilul ia cuvinte
Să zică tot aceea zice ea nainte ;
Pristol îmi voi fi ochii și gura ta potir.
Atît de ideală, blîndețea ta mă-nbete
Să simt în ea căldura vangheliei lui Crist,
Și-ți scuturi alba frunte sub Dunărea de plete.
Vorbește-mi de speranță, de rai și Dumnezeu,
De tot ce nu-mi încape în inima pustie :
Ce n-am crezut d-a pururi, eu îți voi crede ție,
Și face-mi-voi o dogmă din tot cuvîntul tău.
Mă va-nspira de nobil al ochilor tăi plimbet
Și-atîta poezie din ochi am să culeg ;
Zîmbindu-ți inocența din sufletul întreg,
Eu voi cunoaște raiul din fiecare zîmbet.





Voiește numai, dragă, și-atît de bun voi fi !
Eu nu iubesc pe nime, sînt lut sălbatic, Fanny,
Dar cere-mi tu, și vecinic îmi voi iubi dușmanii,
De-mi zici să iubesc petri, eu petri voi iubi.
Tu poți să mă cutremuri în firea mea întreagă !
Din cît sînt rău, o, vino, cuprinde-mă-n sublim,
Fă tot ce vrei din mine ! De-mi pari cu cheruvim,
Îmi fac din tine idol și-atît îmi ești de dragă !





Oh, prinde-mă de mînă, iubito, și mă du
Aproape, să ne fie vecin iconostasul, -
Sub bolți între columne molatic sune-ți pasul,
Și eu voi fi cucernic cît ești de blîndă tu.