Poezia Sînt Spiritul Adîncurilor de Nicolae Labiș

SÎNT SPIRITUL ADÎNCURILOR




Eu sînt spiritul adîncurilor,
Trăiesc în altă lume decît voi
În lumea alcoolurilor tari,
Acolo unde numai frunzele
Amăgitoarei neputinți sînt veștede.



Din cînd în cînd
Mă urc în lumea voastră
În nopți grozav de liniște și senine
Și-atunci aprind mari focuri
Și zămislesc comori
Uimindu-vă pe cei ce mă-nțelegeți.
Apoi cobor din nou prin hrube trudnice
În apa luminoasă, minunată.
Sînt spiritul adîncurilor,
Trăiesc în altă lume decît voi.

Poezia Sînt Spiritul Adîncurilor de Nicolae Labiș

SÎNT SPIRITUL ADÎNCURILOR




Eu sînt spiritul adîncurilor,
Trăiesc în altă lume decît voi
În lumea alcoolurilor tari,
Acolo unde numai frunzele
Amăgitoarei neputinți sînt veștede.



Din cînd în cînd
Mă urc în lumea voastră
În nopți grozav de liniște și senine
Și-atunci aprind mari focuri
Și zămislesc comori
Uimindu-vă pe cei ce mă-nțelegeți.
Apoi cobor din nou prin hrube trudnice
În apa luminoasă, minunată.
Sînt spiritul adîncurilor,
Trăiesc în altă lume decît voi.

Poezia Geneza de Nicolae Labiș

GENEZA


Atunci, trecînd șuierător prin vid,
Din zbor se închega un bloc lichid,
Se rotunjea în goana-i purpurie
Și-și alegea o cale pe vecie.
Pe el se-amestecau în văi grozave
Puhoaiele de ape și de lave.
Deasupra nori clocotitori și ceață
Acopereau priveliștea măreață.




Materia își începea, enormă,
Viața-n cea mai primitivă formă,
Cu deplasări spasmodice-n mișcare,
Cu largile-i contraste țipătoare.
N-au fost atunci timpane să audă
Acele chinuri de lume crudă
A căror ecouri, distilate
Sînt azi în mii de sunete curate.




Ne-am închegat din ape și din foc,
Ne decantăm în straturi sociale,
Se-adună tot mai harnic la un loc
Azbest cu azbest, metale cu metale.




Nutrim un vis și năzuim spre el,
Noi, fauna semeață a furtunii,
Să sune dintr-al nostru viu oțel
Curatul sunet al perfecțiunii.




Mult pînă-atunci. Dar dacă se-nfiripă
Puțin măcar din visul arzător,
Pe nervii noștri va vibra o clipa
Ecoul sunetului viitor.
Și-asemenea clipe de vor fi mai dese,
Dac-am lovi-n dușmanii dimprejur,
Mai repede din ele se vor țese
Prezentul bun și viitorul pur.

Poezia Geneza de Nicolae Labiș

GENEZA


Atunci, trecînd șuierător prin vid,
Din zbor se închega un bloc lichid,
Se rotunjea în goana-i purpurie
Și-și alegea o cale pe vecie.
Pe el se-amestecau în văi grozave
Puhoaiele de ape și de lave.
Deasupra nori clocotitori și ceață
Acopereau priveliștea măreață.




Materia își începea, enormă,
Viața-n cea mai primitivă formă,
Cu deplasări spasmodice-n mișcare,
Cu largile-i contraste țipătoare.
N-au fost atunci timpane să audă
Acele chinuri de lume crudă
A căror ecouri, distilate
Sînt azi în mii de sunete curate.




Ne-am închegat din ape și din foc,
Ne decantăm în straturi sociale,
Se-adună tot mai harnic la un loc
Azbest cu azbest, metale cu metale.




Nutrim un vis și năzuim spre el,
Noi, fauna semeață a furtunii,
Să sune dintr-al nostru viu oțel
Curatul sunet al perfecțiunii.




Mult pînă-atunci. Dar dacă se-nfiripă
Puțin măcar din visul arzător,
Pe nervii noștri va vibra o clipa
Ecoul sunetului viitor.
Și-asemenea clipe de vor fi mai dese,
Dac-am lovi-n dușmanii dimprejur,
Mai repede din ele se vor țese
Prezentul bun și viitorul pur.