Pagini
- Pagina de pornire
- D-Ale Casei Canal pe Youtube...
- Rețete ( Mîncare ca la Mama Acasă ) Rețete Bătrînești...
- Alimentația Copilului Mic
- Câinele Sănătos și Câinele Bolnav
- Contact
- Cum să ne Îngrijim de Sănătate și Frumusețea Noastră
- Sfaturi Utile
- Promovarea României Prin Hotel Pensiune Motel Camping
- Plante Medicinale - Tratamente Naturiste
- Sfaturi Pentru Tinerii Căsătoriți...
- Tineret Sexualitate Educație
- Publicății Rețete, Sfaturi Sau Poeziile tale
- Hotel Pensiune Apartament Garsonieră Camping Cazare
- Ai o Știre, o Poză, sau un Filmuleț Video Haios Publică Aici
vineri, 7 martie 2014
Poezia Poet de Mihai Eminescu
POET
Să tot torni la rime rele
Cu dactile în galopuri,
Cu gînduri nemistuite
Să negrești mai multe topuri ;
Și cînd vezi vre o femeie
Să te-nchini pîn' la pămînt
Și de-a sta ca să-ți vorbească
Să înghiți orice cuvînt ;
Nespălat, neras să umblii,
Și rufos și deșuchiet -
Toate-acestea împreună
Te arat-a fi poet.
Poezia Un Luceafăr... de Mihai Eminescu
UN LUCEAFĂR...
Un luceafăr, un luceafăr înzestrat cu mii de raze
În viața-mi de-ntuneric a făcut ca să se vază.
Eu privind acea lumină ca din visuri mă deștept.
Și cu brațele-amîndouă cătră dînsa mă îndrept.
Ca o zînă din poveste ea e naltă și ușoară,
E subțire și gingașă și din ochi revarsă pară,
Iar la față e bălaie, părul galben cade-n creț,
Trandafiri pe față are și cu zîmbetul isteț.
Poezia Felicitare Lui Samson Bodnărescu de Mihai Eminescu
FELICITARE LUI SAMSON BODNĂRESCU
N-am știut cum că în ziua
Douazeci și șapte iuni,
Își serbează-aniversarea
Toți voinicii și Sămsunii.
În biserică asemeni
Cît îmblai pe la icoane,
N-am văzut pe sfîntul Simson
Pre iubitule Samsoane.
Și aflînd de-așa minune
Eu scrisei aceste șire,
Dorind multă sănătate,
Viață lungă și sporire.
Și spre semn caracudistic
Îți trimit această cartă,
Iar tu spune printr-un distic
Cum că cei absenți se iartă.
joi, 6 martie 2014
Poezia Murind Nicolae Bălcescu de Vasile Alecsandri
MURIND
De pe plaiu-nstrăinărei,
Unde zac și simt că mor
De amarul desperărei
Şi de-al ţării mele dor,
Văd o pasere voioasă
Apucând spre răsărit,
Și o rază luminoasă,
Și un nour aurit.
,,Păsărică zburătoare,
Unde mergi cu dorul meu?"
,,Am solie-ncântătoare
De la sfântul Dumnezeu
Să duc glas de armonie
Ţărmurilor româneşti
Şi să scald în veselie
Inimile ce jălești!"
,,Rază vie, călătoare,
Unde mergi cu dorul meu?"
,,Am solie-nvietoare
De la sfântul Dumnezeu
Să depun o sărutare
Pe al ţării tale sân
Și s-aduc o alinare
Jalnicului tău suspin."
,,Nouraş pătruns de soare,
Unde mergi cu dorul meu?"
,,Am solie roditoare
De la sfântul Dumnezeu
Să mă las în Românie,
Ca să crească mii de flori
Pe frumoasa ei câmpie
Ce o plângi adeseori!"
,,Du-te, rază strălucită,
Du-te, mică păsărea,
Și pe ţara mea iubită
Mângăieţi-o-n lipsa mea!
Iar tu, nour de rodire,
Fă să crească-n sânul său,
Cu verzi lauri de mărire,
Floarea sufletului meu!"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
-
Câteva sfaturi pentru cei care dau sala auto... În primul rând învață tot ce prinzi, învata semnele de circulatie pe fiecare în parte, Cite...
-
Cum folosim aplicația google translate fără internet/ ofline...
-
Ca Să Nu Ai Inundații în Mașina, La Ce Să Fii Atent... Ca Să Nu Ai Inundații în Mașina, La Ce Să Fii Atent...