Poezia Un Altul Zise de Tudor Arghezi

UN ALTUL ZISE



Un altul zise : - Oameni, ca să-nțelegeți bine
Tot rostul fără seamăn, ce vi se și cuvine,
Și noi, tîlmacii legii, ne-am hotărît supuși
Să ascultăm porunca unei mai mar păpuși.
Că-i zice Domn sau Rege, Sultan sau Președinte,
Totuna e, la urmă : zicală de cuvinte.
El dă dintr-o sprînceană, l-am și-nțeles, că-l știu,
Fie că-i cu coroană, tichie sau chipiu,
Și voia lui de pace
Sau de război e lege, că vrea sau se preface.
Atunci, se arătară cinci inși ca de argint,
Cu mîna-ncîrligată în sus, blagoslovînd,
Ca să dezlege, - zice Iordanul din pustie, -
Curelele opincii Celui-ce-va-să-vie.
Neîmbrăcați în piele de capră, groși în fuste
Și burți, dădeau dovadă că nu mîneau lăcuste,
Ca omul sihăstriei, naintemergătorul
Ioan Botezătorul.
Cu foalele lăsate sta otova piciorul.
Pe frunți purtau cunună cu fund, ca de tingire,
Sticlind din diamante, zmaralde și safire.
Veneau sunînd cădelniți în jurul lor și alții,
Un cor de glasuri, psalții.
- Noi sîntem todeauna cu orice stăpînire
Și-o legănăm cu stihuri cîntate din psaltire,
Creștinii cu creștinii, păgînii cu păgînii,
Că Dumnezeu ne-alege să ne-ascultăm stăpînii.
Ieșea șoptit un murmur, din pîlc, o rugăciune :
Deșertăciune-s toate, sîntem deșertăciune...
Nu-ți bizui nădezdea de mîine niciodată
Pe zilele, ca zoana și pleava vînturată...
În gemete și plînset ne trecem și-n povară...
Nu adunați în viață durerilor comoară.
Comoara voastră-i strînsă în cer și, după moarte,
Cel ce cunoaște toate vă cheamă și v-o-mparte...
Iubiți-vă mai-marii și-i ascultați... Veniți
Și-ngenuncheați la tronul aleșilor, smeriți...
Sînteți flămînzi desculți și goi ? Un sătul
Nu are ce v-așteaptă, pe voi, mai îndestul.
Uitați-vă-n văzduhuri cum cele zburătoare
Nu se-ngrijesc de hrană și-o au cu-mbelșugare...
Și cine-i înveștmîntă pe crini împărătește ?
Izvoarele și unda lor cine le păzește ?...
Răbdați cu bucurie mucenie și chin,
Prigoană, nedreptate, batjocură... Amin.

Poezia Un Altul Zise de Tudor Arghezi

UN ALTUL ZISE



Un altul zise : - Oameni, ca să-nțelegeți bine
Tot rostul fără seamăn, ce vi se și cuvine,
Și noi, tîlmacii legii, ne-am hotărît supuși
Să ascultăm porunca unei mai mar păpuși.
Că-i zice Domn sau Rege, Sultan sau Președinte,
Totuna e, la urmă : zicală de cuvinte.
El dă dintr-o sprînceană, l-am și-nțeles, că-l știu,
Fie că-i cu coroană, tichie sau chipiu,
Și voia lui de pace
Sau de război e lege, că vrea sau se preface.
Atunci, se arătară cinci inși ca de argint,
Cu mîna-ncîrligată în sus, blagoslovînd,
Ca să dezlege, - zice Iordanul din pustie, -
Curelele opincii Celui-ce-va-să-vie.
Neîmbrăcați în piele de capră, groși în fuste
Și burți, dădeau dovadă că nu mîneau lăcuste,
Ca omul sihăstriei, naintemergătorul
Ioan Botezătorul.
Cu foalele lăsate sta otova piciorul.
Pe frunți purtau cunună cu fund, ca de tingire,
Sticlind din diamante, zmaralde și safire.
Veneau sunînd cădelniți în jurul lor și alții,
Un cor de glasuri, psalții.
- Noi sîntem todeauna cu orice stăpînire
Și-o legănăm cu stihuri cîntate din psaltire,
Creștinii cu creștinii, păgînii cu păgînii,
Că Dumnezeu ne-alege să ne-ascultăm stăpînii.
Ieșea șoptit un murmur, din pîlc, o rugăciune :
Deșertăciune-s toate, sîntem deșertăciune...
Nu-ți bizui nădezdea de mîine niciodată
Pe zilele, ca zoana și pleava vînturată...
În gemete și plînset ne trecem și-n povară...
Nu adunați în viață durerilor comoară.
Comoara voastră-i strînsă în cer și, după moarte,
Cel ce cunoaște toate vă cheamă și v-o-mparte...
Iubiți-vă mai-marii și-i ascultați... Veniți
Și-ngenuncheați la tronul aleșilor, smeriți...
Sînteți flămînzi desculți și goi ? Un sătul
Nu are ce v-așteaptă, pe voi, mai îndestul.
Uitați-vă-n văzduhuri cum cele zburătoare
Nu se-ngrijesc de hrană și-o au cu-mbelșugare...
Și cine-i înveștmîntă pe crini împărătește ?
Izvoarele și unda lor cine le păzește ?...
Răbdați cu bucurie mucenie și chin,
Prigoană, nedreptate, batjocură... Amin.

Poezia Rînduiala de Tudor Arghezi

RÎNDUIALA


Din  vremile bătrîne, cinstit, copilăros.
Poporul, blînd, primise pămîntul drept prinos.
Bogata moștenire l-a așteptat, muncită,
Să-i dea rodire nouă,-nsutită și-nmiită,
Și avuția zestrei spori îmbelșugată.
Dar iată că mîncăii șireți se și arată.
O ceată lenevită-n carîtă și caleașcă
Și strînsă cu limbuții de seama lor în gașcă
Au adunat mulțimea cu vorba lor frumoasă
Și-au colindat tărîmul întreg, din casă-n casă.
Purtau giubea cu blană, găitane și chenar
Și galbene mătănii, în mîini, de chilimbar,
Că neavînd de lucru și mătăsoși la piele,
Își învîrteau șiragul și numărau mărgele.
- Noi sîntem da la Curte și înțelepți de casă,
Și voi sînteți poporul și gloata numeroasă.
Voi sînteți mulți, și carnea vă e bătătorită,
Noi sîntem ce se cheamă, la carte, o elită.
Deși n-am pus spinarea și ceafa la povară,
Nici sarcina ce-o ducem nu este mai ușoară.
Și boul cară greul pămîntului, dar cum
Joian nu s-ar abate, nedus de om, din drum ?
Cu hăis a ține stînga, și dreapta lui cu cea.
El merge cum poftește stăpînul, vrea-nu-vrea.
Vedeți, se potrivește cumva despre puteri
De a mîna cireada de boi să fim boieri.
Ce uriașă vită
Și-atunci cînd e scopită !
Dar namila cu coarne, tot rumegînd în pace,
Noroc că n-are gustul de-a-mpunsul să se joace.
Că-ntr-astfel o schimbare-n deprinderea tăierii
Ar face boierul, și boii-ar fi boierii.
De-i vacă, cine trece o mulge de o vadră.
Ea rabdă, credincioasă la datină și vatră.
De-i bou îi vîri spinarea în jug, și boul trege,
Preamulțumit și gata aproape să se roage.
Doar taurul sfărîmă și stînca ; de vițel
Am luat măsuri să-l facem bleg, dulce și mișel.
Grămada asta mare, cuminte, ca să fie
Purtată după voie, e ca o jucărie.
Că un crîmpei de minte cîrmește o cireadă,
Cireada n-are vreme de gîndul ei. Dovadă :
Mai multe mii de vite
Ascultă umilite
Și nu se întărîtă
De un geambaș cu bîtă.
Voi să munciți cu brațul, noi ne muncim cu mintea,
Și fie cît dovleacul, cît mazărea sau lintea
De mică, mintea duce popoarele nainte
Sau îndărăt. Atîrnă. E minte și e minte.
Le duce cu porunca și voia ei de sus.
De-acolo unde capul, de peste om, e pus.
Noi sîntem mintea, capul, gîndirea, prin urmare,
Și voi preaprețioase, dar totuș mădulare.
Munciți, și fără grijă. Vi-s muncile cam grele,
Dar noi vă stăm alături, lungiți pe canapele.
Avem ori nu dreptate ? Răspundeți la-ntrebare.

Și-a cam codit răspunsul mulțimea, cît se pare.

Poezia Rînduiala de Tudor Arghezi

RÎNDUIALA


Din  vremile bătrîne, cinstit, copilăros.
Poporul, blînd, primise pămîntul drept prinos.
Bogata moștenire l-a așteptat, muncită,
Să-i dea rodire nouă,-nsutită și-nmiită,
Și avuția zestrei spori îmbelșugată.
Dar iată că mîncăii șireți se și arată.
O ceată lenevită-n carîtă și caleașcă
Și strînsă cu limbuții de seama lor în gașcă
Au adunat mulțimea cu vorba lor frumoasă
Și-au colindat tărîmul întreg, din casă-n casă.
Purtau giubea cu blană, găitane și chenar
Și galbene mătănii, în mîini, de chilimbar,
Că neavînd de lucru și mătăsoși la piele,
Își învîrteau șiragul și numărau mărgele.
- Noi sîntem da la Curte și înțelepți de casă,
Și voi sînteți poporul și gloata numeroasă.
Voi sînteți mulți, și carnea vă e bătătorită,
Noi sîntem ce se cheamă, la carte, o elită.
Deși n-am pus spinarea și ceafa la povară,
Nici sarcina ce-o ducem nu este mai ușoară.
Și boul cară greul pămîntului, dar cum
Joian nu s-ar abate, nedus de om, din drum ?
Cu hăis a ține stînga, și dreapta lui cu cea.
El merge cum poftește stăpînul, vrea-nu-vrea.
Vedeți, se potrivește cumva despre puteri
De a mîna cireada de boi să fim boieri.
Ce uriașă vită
Și-atunci cînd e scopită !
Dar namila cu coarne, tot rumegînd în pace,
Noroc că n-are gustul de-a-mpunsul să se joace.
Că-ntr-astfel o schimbare-n deprinderea tăierii
Ar face boierul, și boii-ar fi boierii.
De-i vacă, cine trece o mulge de o vadră.
Ea rabdă, credincioasă la datină și vatră.
De-i bou îi vîri spinarea în jug, și boul trege,
Preamulțumit și gata aproape să se roage.
Doar taurul sfărîmă și stînca ; de vițel
Am luat măsuri să-l facem bleg, dulce și mișel.
Grămada asta mare, cuminte, ca să fie
Purtată după voie, e ca o jucărie.
Că un crîmpei de minte cîrmește o cireadă,
Cireada n-are vreme de gîndul ei. Dovadă :
Mai multe mii de vite
Ascultă umilite
Și nu se întărîtă
De un geambaș cu bîtă.
Voi să munciți cu brațul, noi ne muncim cu mintea,
Și fie cît dovleacul, cît mazărea sau lintea
De mică, mintea duce popoarele nainte
Sau îndărăt. Atîrnă. E minte și e minte.
Le duce cu porunca și voia ei de sus.
De-acolo unde capul, de peste om, e pus.
Noi sîntem mintea, capul, gîndirea, prin urmare,
Și voi preaprețioase, dar totuș mădulare.
Munciți, și fără grijă. Vi-s muncile cam grele,
Dar noi vă stăm alături, lungiți pe canapele.
Avem ori nu dreptate ? Răspundeți la-ntrebare.

Și-a cam codit răspunsul mulțimea, cît se pare.