Poezia Morgenstimmung de Tugor Arghezi

MORGENSTIMMUNG




Tu ți-ai strecurat cîntecul în mine
Într-o dup-amiază, cînd
Fereastra sufletului zăvorîtă bine
Se deschisese-n vînt,
Fără să știu că te aud cîntînd.




Cîntecul tău a umplut clădirea toată,
Sertarele, cutiile, covoarele,
Ca o lavandă sonoră. Iată,
Au sărit zăvoarele,
Și mînăstirea mi-a rămas descuiată.




Și poate că nu ar fi fost nimic
Dacă nu intra să sape,
Cu cîntecul, și degetul tău cel mic,
Care pipăia mierlele pe clape -
Și-ntreaga ta făptură, aproape.





Cu tunetul se prăbușiră și norii
În încăperea universului închis.
Vijelia aduse cocorii,
Albinele, frunzele... Mi-s
Șubrede bîrnele, ca foile florii.




De ce-ai cîntat ? De ce te-am auzit ?
Tu te-ai dumicat cu mine vaporos -
Nedespărțit - în bolți.
Eu veneam de sus, tu veneai de jos.
Tu soseai din vieți, eu veneam din morți.

Poezia Morgenstimmung de Tugor Arghezi

MORGENSTIMMUNG




Tu ți-ai strecurat cîntecul în mine
Într-o dup-amiază, cînd
Fereastra sufletului zăvorîtă bine
Se deschisese-n vînt,
Fără să știu că te aud cîntînd.




Cîntecul tău a umplut clădirea toată,
Sertarele, cutiile, covoarele,
Ca o lavandă sonoră. Iată,
Au sărit zăvoarele,
Și mînăstirea mi-a rămas descuiată.




Și poate că nu ar fi fost nimic
Dacă nu intra să sape,
Cu cîntecul, și degetul tău cel mic,
Care pipăia mierlele pe clape -
Și-ntreaga ta făptură, aproape.





Cu tunetul se prăbușiră și norii
În încăperea universului închis.
Vijelia aduse cocorii,
Albinele, frunzele... Mi-s
Șubrede bîrnele, ca foile florii.




De ce-ai cîntat ? De ce te-am auzit ?
Tu te-ai dumicat cu mine vaporos -
Nedespărțit - în bolți.
Eu veneam de sus, tu veneai de jos.
Tu soseai din vieți, eu veneam din morți.

Poezia Creion ( 1 ) de Tudor Arghezi

CREION



Vino joc de vorbe goale.
Sîntem singuri. Ce să-i spun ?
Numai gura dumisale
Se aude subt un prun.




Pouă crengile lui rouă.
Cade cîte-o picătură,
Una-n păr, găteală nouă,
Una-n gene, alta-n gură.




Floarea mică, iarba toată,
Subt dantela albei rochi,
Spre genunche ridicată,
Plină-i de pîndiri de ochi.




Aerul o strînge. Cerul
O dogoare și-o sărută.
Unde trece-n cîmp, ca fierul,
Țara caldă face-o cută.




Și din toate, singur eu
Nu-ndrăznesc s-o prind de mînă
Și, c-un șold în pieptul meu,
Să o sprijin la fîntînă.

Poezia Creion ( 1 ) de Tudor Arghezi

CREION



Vino joc de vorbe goale.
Sîntem singuri. Ce să-i spun ?
Numai gura dumisale
Se aude subt un prun.




Pouă crengile lui rouă.
Cade cîte-o picătură,
Una-n păr, găteală nouă,
Una-n gene, alta-n gură.




Floarea mică, iarba toată,
Subt dantela albei rochi,
Spre genunche ridicată,
Plină-i de pîndiri de ochi.




Aerul o strînge. Cerul
O dogoare și-o sărută.
Unde trece-n cîmp, ca fierul,
Țara caldă face-o cută.




Și din toate, singur eu
Nu-ndrăznesc s-o prind de mînă
Și, c-un șold în pieptul meu,
Să o sprijin la fîntînă.