Poezia Cîntare de Tudor Arghezi

CÎNTARE




M-am apărat zadarnic și mă strecor din luptă
În umbra lunii albe, cu lancea naltă ruptă.
Pusei pămînt și ape, zăgaze între noi,
Și sîntem, pretutindeni, alături, amîndoi.
Te întîlnesc pe toată poteca-n așteptare,
Necontenită mută a mea însoțitoare.
Pe la fîntîni iei unda pe palme și mi-o dai,
Iscată dintre pietre și timpuri fără grai.
Ți-ai desfăcut cămașa și-ntrebi cu sînii-n mînă
De vreau s-astîmpăr setea din ei sau din fîntînă.
Ai dus la țurțur gura cu gura mea plecată,
Voind să bei cu mine scînteia lui deodată.
Amestecată-n totul, ca umbra și ca gîndul,
Te poartă-n ea lumina și te-a crescut pămîntul.
În fiecare sunet tăcerea ta se-aude,
În vijelii, în rugă, în pas și-n alăute.
Ce sufăr mi se pare că-ți este de durere,
De față-n tot ce naște, de față-n tot ce piere,
Apropiată mie și totuș depărtată,
Logodnica de-a pururi, soție niciodată.

Poezia Heruvim Bolnav de Tudor Arghezi

HERUVIM BOLNAV


Îngerul meu își mai aduce-aminte
Din fericirile-i de mai nainte.
Cerul la gust i-ajunge ca un blid
Cu laptele amar și agurid,
Stelele lui nu și le mai trimite
Ca niște steaguri sfinte zugrăvite,
Și vîntul serii nu-i mai dă îndemn
Cu-aromele-i de vin și undelemn.
Livada, cîmpul și-au pierdut și floarea
Și roadele și frunza și culoarea.
Apele negre duc subt cerul cald
Năămoluri fierte, grele, de asfalt.
Oriunde capul caută să-și puie
Locu-i spinos și iarba face cuie.
Cocorii trec Tăria fără el
Și nu-l mai cheamă zborul lor defel.
Viața veciei, cuibul din ogivă,
Inimii lui ajuns-au deopotrivă,
Și-ntîia dată simte, cît de cît,
În dumicarea timpului, urît ;
Căci neștiută-ncepe să-ncolțească
Pe trupu-i alb o bubă pămîntească.

Poezia Niciodată Toamna... de Tudor Arghezi

NICIODATĂ TOAMNA...


Niciodată toamna nu fu mai frumoasă
Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid așternutul e șesul cu mătasă.
Norilor copacii le urzesc brocarte.





Casele-adunate, ca niște urcioare
Cu vin îngroșat în fundul lor de lut,
Stau în țărmu-albastru-al rîului de soare,
Din mocirla cărui aur am băut.





Pasările negre suie în apus,
Ca frunza bolnavă-a carpenului sur
Ce se desfrunzește, scuturînd în sus
Foile,-n azur.





Cine vrea să plîngă cine să jelească
Vie să asculte-ndemnul nențeles,
Și cu ochii-n facla plopilor cerească
Să-și îngroape umbra-n umbra lor, în șes.

Poezia Miez De Noapte de Tudor Arghezi

MIEZ DE NOAPTE



Întîlnite-n vîrful crucii,
Față-n față, steaua, luna,
Se privesc și, cîte una,
Stelele deșteaptă nucii.



Și pe-al cerului pieptar
Scapără frumoșii teferi
Sumedenii de luceferi,
Plini de voie și de har.



Din apus la răsărit
Toată iarba de pe cer,
Mică-n bob cît un piper,
A-nflorit și-a tresărit.



Și pe cînd îmbătrînește
Lumea, jos, printre cotețe,
Într-o nouă tinerețe
Zilnic cerul nopții crește.