Poezia Poate Că Este Ceasul de Tudor Arghezi

POATE CĂ ESTE CEASUL


Poate că este ceasul, de vreme ce scoboară
Din arbori toată frunza ce-a fost și strălucit,
Să ne privim trecutul în față, liniștit,
Cînd urma lui de umbră începe să ne doară.





Și, fără umilință și fără de mîndrie,
Să ne-amintim în noapte, de noi, din fir în fir,
Și să privim zigzagul, pe stînci, de tibișir,
În care-și puse pase pasul fragila mărturie.





O zi mărunți, o noapte aprinși cu foc de aștri,
Cînd răstigniți, cînd slobozi și mari și-adesea mici,
Păstori de crizanteme, profeți pentru furnici,
Deasupră-ne vulturii pluteau în cer albaștri.





Și de ni-s rupți genunchii de căile spinoase,
De ce pentru-ntristare să fie tot ce-a fost ?
Nu-i toamnă ? Să ne facem din noi un adăpost
Și s-adunăm deșertul, cald, pe lîngă case.





Să luăm cenușa stinsă pe vechile altare,
Să-i dăm din nou văpaia și-un fum mai roditor.
S-o-mprăștiem, sămînță, pe șesul viitor,
Nădăjduind culesul tîrziu, cu întristare.

Poezia Poate Că Este Ceasul de Tudor Arghezi

POATE CĂ ESTE CEASUL


Poate că este ceasul, de vreme ce scoboară
Din arbori toată frunza ce-a fost și strălucit,
Să ne privim trecutul în față, liniștit,
Cînd urma lui de umbră începe să ne doară.





Și, fără umilință și fără de mîndrie,
Să ne-amintim în noapte, de noi, din fir în fir,
Și să privim zigzagul, pe stînci, de tibișir,
În care-și puse pase pasul fragila mărturie.





O zi mărunți, o noapte aprinși cu foc de aștri,
Cînd răstigniți, cînd slobozi și mari și-adesea mici,
Păstori de crizanteme, profeți pentru furnici,
Deasupră-ne vulturii pluteau în cer albaștri.





Și de ni-s rupți genunchii de căile spinoase,
De ce pentru-ntristare să fie tot ce-a fost ?
Nu-i toamnă ? Să ne facem din noi un adăpost
Și s-adunăm deșertul, cald, pe lîngă case.





Să luăm cenușa stinsă pe vechile altare,
Să-i dăm din nou văpaia și-un fum mai roditor.
S-o-mprăștiem, sămînță, pe șesul viitor,
Nădăjduind culesul tîrziu, cu întristare.

Poezia Binecuvîntare de Tudor Arghezi

BINECUVÎNTARE


Dormiți, dormiți !
Hipnoza nopții suflă boare
În mușchii voștri veștejiți,
Și mîine veți avea izvoare
Din spor, pămîntul să-l stropiți
Cu bale călătoare.




Dormiți, dormiți,
Căci legea o citește cariul
Cînd voi sînteți încremeniți
Și-n țeasta voastră-și zvîrlă zarul
Satan, cu ochii buimăciți,
Noroc ! Fiți fericiți !





Dormiți, dormiți,
În monarhia minerală,
Cu-obrajii sterpi și gălbejiți
Lipiți de carnea triumfală,
Cu care, morți, vă-nsuflețiți
O zi și-o viață goală.





Cei umiliți în trudă și-n răbdare,
Pribegii, robii și sihaștrii,
Bătuți de-a lunii vînătoare dogoare,
Așteaptă stolul șoimilor albaștri.
Judecători, stăpîni și-ndreptățiți,
Voi sînteți beți. Dormiți, dormiți !





Și însumi bine-vă-cuvînt.
Căci e nevoie pe pămînt
Să vă-nmulțiți,
Să ne-apăsați și să ne-nlănțuiți,
Și veacuri oarbe să clădiți,
Dormiți, dormiți !

Poezia Binecuvîntare de Tudor Arghezi

BINECUVÎNTARE


Dormiți, dormiți !
Hipnoza nopții suflă boare
În mușchii voștri veștejiți,
Și mîine veți avea izvoare
Din spor, pămîntul să-l stropiți
Cu bale călătoare.




Dormiți, dormiți,
Căci legea o citește cariul
Cînd voi sînteți încremeniți
Și-n țeasta voastră-și zvîrlă zarul
Satan, cu ochii buimăciți,
Noroc ! Fiți fericiți !





Dormiți, dormiți,
În monarhia minerală,
Cu-obrajii sterpi și gălbejiți
Lipiți de carnea triumfală,
Cu care, morți, vă-nsuflețiți
O zi și-o viață goală.





Cei umiliți în trudă și-n răbdare,
Pribegii, robii și sihaștrii,
Bătuți de-a lunii vînătoare dogoare,
Așteaptă stolul șoimilor albaștri.
Judecători, stăpîni și-ndreptățiți,
Voi sînteți beți. Dormiți, dormiți !





Și însumi bine-vă-cuvînt.
Căci e nevoie pe pămînt
Să vă-nmulțiți,
Să ne-apăsați și să ne-nlănțuiți,
Și veacuri oarbe să clădiți,
Dormiți, dormiți !